Noul guvern de coaliție PNL-PSD-UDMR așteaptă, joi dimineață, votul formal de învestitură în legislativ. Ședința de plen este programată la ora 10.00.
Audierea ministeriabililor s-a desfășurat, miercuri, pe repede-înainte.
Începători sau cu vechime în actul guvernării, cu toții au primit avize pozitive pe bandă rulantă.
Noul ministru social-democrat al Finanțelor a anunțat că, vineri, va fi organizată o ședință pentru adoptarea mult-așteptatei rectificări bugetare. Potrivit lui Adrian Câciu, necesarul de fonduri este de 5 miliarde de lei.
Sănătătea și Munca vor primi cei mai mulți bani la redistribuire, fiecare peste 2 miliarde de lei, potrivit proiectului prezentat aseară de Ministerul Finanțelor. Deficitul creşte la
aproape 85 miliarde de lei.
Păstrând portofoliul Energiei, liberalul Virgil Popescu a anunțat că are nevoie de 500 de milioane de lei pentru compensarea facturilor la electricitate și gaze.
Liberalul Dan Vîlceanu, care trece de la Finanțe, la Investiții și Fonduri Europene, a dat asigurări că nu există vreo gaură în buget. Potrivit lui, după rectificarea bugetară nu va exista vreo problemă la plata salariilor, pensiilor sau altor drepturi bănești.
Ministru social-democrat al Muncii, Marius Budăi a ținut să precizeze că pensiile și alocațiile copiilor vor fi majorate din ianuarie. În ciuda întrebărilor insistente, viitorul șef al Muncii a evitat să spună dacă aleșii locali vor primi pensii speciale de anul viitor.
Ministru al Digitalizării, liberalul Florin Roman a promis că scutirea de impozit a angajaților din IT va rămâne în vigoare.
În aplauze colegilor, social-democratul Adrian Chesnoiu – care va prelua portofoliul Agriculturii – a declarat că “Europa va sta la picioarele României”. În opinia sa, “performanța fermierilor români este o amenințare pentru anumite state ale Uniunii Europene”.
Viitor vicepremier și ministru al Transporturilor, social-democratul Sorin Grindeanu a evitat să avanseze numărul de kilometri de drum ce vor fi inaugurați în mandatul său.
În timpul audierii, parlamentarii AUR i-au amintit fruntașului PSD că a fost demis de proprii colegi de la șefia guvernului, în 2017, după un mandat marcat de controversata Ordonanță 13, un document care – pentru că amenința independența Justiției – a generat ample proteste de stradă și critici din partea Comisiei Europene.
Întrebat cum vede faptul că va fi coleg de guvern cu Sorin Grindeanu, liberalul Cătălin Predoiu – care revine la șefia Justiției – s-a limitat să spună că “toți învățăm din greșeli”.
Personalități din societatea civilă au lansat critici dure la adresa conducerii PNL, reproșându-i acesteia înfrățirea cu PSD, partidul care afla la putere în august 2018, când un protest anticorupție a fost reprimat în Piața Victoriei. Peste 700 de persoane au fost rănite atunci în intervenția brutală a jandarmilor.
În aceste zile, experți ai Comisiei Europene sunt la București pentru noi evaluări ce vor fi incluse în viitorul raport despre independența Justiției. Desființarea Secției speciale de anchetare a magistraților se va afla în discuție.
Viitor ministru al Sănătății, social-democratul Alexandru Rafila a anunțat că va prelua gestionarea crizei sanitare, o misiune pe care până acum a avut-o șeful Departamentului pentru Situații de Urgență. “Raed Arafat este un profesionist, dar politica de sănătate publică trebuie să o facă Ministerul Sănătății”, consideră Alexandru Rafila. Certificatul sanitar ar putea fi reglementat printr-un nou act normativ, a adăugat acesta.
Potrivit lui Alexandru Rafila, obligativitatea acestuia se va activa după 3 săptămâni de creştere consecutivă a incidenţei cazurilor de Covid şi va fi eliminată când situația epidemiologică se îmbunătățește. Testele Covid cu rezultat negativ vor fi incluse în certificat, alături de dovada vaccinării sau de cea a trecerii prin boală.
Alexandru Rafila insistă ca cetățenii să fie încurajați să se prezinte la medic de la primele simptome.
Bilanțul de miercuri a inclus aproape 2.800 de noi infecții, la 47.000 de teste efectuate, și 230 de decese asociate Covid.
La acest moment, în ţară sunt disponibile 53 de paturi de Terapie Intensivă, din care 6 în Bucureşti.
Întrucât incidența contaminărilor a scăzut sub 3 la mia de locuitori, pentru prima dată în ultimele două luni, toate școlile din București pot face cursuri cu prezență fizică.
Totodată, s-a menținut în jurul a 17.000 numărul persoanelor nou-vaccinate.
Prezent la ședința solemnă din Parlament dedicată Zilei Naționale, Patriarhul Daniel a mărturisit, miercuri, că s-a vaccinat anti-Covid, fără a preciza când și cu ce ser, considerând aceste detalii drept “confidențiale”. Capul Bisericii Ortodoxe le-a recomandat credincioșilor “să urmeze sfatul medicilor”.
—
Întrucât infecțiile cu SARS-CoV-2 se înmulțesc rapid în mai multe țări de pe continent, Centrul European de Prevenire şi Control al Bolilor susține că doza booster antiCovid ar trebui să le fie administrată tuturor adulților, cu prioritate celor peste 40 de ani sau persoanelor cu sistem imunitar slăbit. Țările blocului comunitar au început o dezbatere despre durata eficacităţii serurilor şi despre necesitatea administrării dozelor booster, ca o posibilă condiţie pentru menţinerea libertăţii de circulaţie. Subiectul se va regăsi pe agenda summitului european din 16 și 17 decembrie.
În Grecia, guvernul a stabilit că certificatul sanitar expiră pentru adulții peste 60 de ani care nu își fac doza booster la 7 luni de la schema inițială de vaccinare.
Italia a înăsprit, de miercuri, restricţiile impuse persoanelor care nu sunt vaccinate împotriva Covid, limitându-le accesul la o mai multe servicii. Vaccinarea va deveni obligatorie, din 15 decembrie, pentru personalul şcolilor, poliţişti şi militari.
După model austriac, Slovacia va institui o carantină de două săptămâni. Presiunea pe spitalele Covid este în continuă creștere.
Preşedintele rus a făcut din nou apel către concetățeni să se vaccineze împotriva Covid. Vladimir Putin insistă, totuși, ca vaccinarea să rămână voluntară. În Rusia, o parte a populaţiei rămâne suspicioasă faţă de serurile antiCovid.
—
Întrebat despre aceste amplele acţiuni ale Poliţiei şi DIICOT fix în ziua în care el audiat în Parlament pentru un nou mandat de ministru al Internelor, liberalul Lucian Bode a răspuns că totul este “o simplă coincidenţă”.
În “Ziua Z”, procurori antimafia, polițiști și “mascați” au descins, ieri, la sute de adrese din țară, la membri ai unor grupări de crimă organizată, care acționau de mai mulți ani. Unele dintre acestea se ocupau cu traficul de persoane și de droguri.
La Iași, o grupare din care fac parte notari și avocați a deposedat de bunuri și locuințe persoane singure. Prejudiciul este estimat la 2,5 milioane de euro.
La Piatra Neamț, administratori de firme angajau fictiv rude și cunoștințe și, cu sprijinul unor doctori de familie, decontau în fals concedii medicale. În acest caz, bugetul asigurărilor de sănătate a fost păgubit cu peste 6 milioane de lei.
În Teleorman, Alba și Sibiu, prin mecanisme complicate, suspecții sprijineau, contra cost, migranți să ajungă în străinătate.
La Constanța, țintă a infractorilor a fost tocmai armata americană. DIICOT a descoperit o grupare care a furat motorină în valoarea de două milioane de dolari din baza militară de la Mihail Kogălniceanu. Surse judiciare susțin că suspecții sunt angajați ai unei societăți comerciale care se ocupă de întreținerea generatoarelor. La fiecare vizită, indivizii sustrăgeau câte o tonă de combustibil, asigurându-se în prealabil că au cui să îl vândă.
La Ploiești, a fost percheziționat sediu Rompetrol Rafinare. Anchetatorii suspectează o ecologizare “pe hârtie” la rafinăria Vega în valoare de peste 10 milioane de lei.
—
Ședință solemnă din Parlament a fost prilej pentru discursuri politicianiste. La unison, aleșii din noua coaliție de guvernare au făcut apel la unitate. Din opoziție, deputatul USR Beniamin Todosiu a constatat că sărbătoarea Marii Uniri ne găsește “mai dezbinaţi ca niciodată”. Deși invitați, președintele Klaus Iohannis și premierul interimar Florin Cîțu au lipsit de la ședință. “Un mesaj foarte prost pentru cetăţeni”, a opinat vicepreședintele USR, Dan Barna.
Invitat la Europa FM, miercuri seara, liderul Uniunii Salvați România a explicat că partidul a părăsit vechea coaliție, în septembrie, pentru că miniștrii acestuia “nu au putut să își facă treaba”. Dacian Cioloș a răspuns astfel întrebării primite de la un ascultător al emisiunii Piața Victoriei, care opinase că “USR a fugit de la guvernare”.
—
Parlamentul Republicii Moldova se reunește, joi, pentru a debloca sumele necesare stingerii datoriilor către Gazprom. Gigantul rus a dat ultimatum guvernului de la Chișinău, până mâine, pentru plata facturilor restante. În caz contrar, livrările vor fi întrerupte.
—
În Germania, la aproape două luni după alegerile legislative, marcate de o înfrângere istorică a taberei conservatoare, social-democraţii, verzii şi liberalii au încheiat un acord prin care se angajează să guverneze împreună prima economie europeană şi să deschidă o nouă eră. Social-democratul Olaf Scholz ar urma să preia fotoliul deținut, timp de 16 de ani, de Angela Merkel.
—
În Suedia, social-democrata Magdalena Andersson și-a dat demisia, miercuri, la câteva ore după desemnarea în postul de premier. Partenerii săi de guvernare i-au retras sprijinul întrucât adoptarea proiectului de buget a fost blocată de opoziția de dreapta. Criza guvernamentală de la Stockholm se acutizează.
—
În jur de 30 de migranți au murit, miercuri, după ce o șalupă gonflabilă, care îi transporta ilegal din Franța spre Marea Britanie, s-a răsturnat în Canalul Mânecii. O operațiune de căutare a supraviețuitorilor era, aseară, în desfășurare. 4 suspecți au fost arestați în anchetă. Cele două țări vor să coopereze mai strâns pentru a combate traficul de migranți. Săptămâna trecută, peste 200 de persoane au fost salvate în Canalul Mânecii în timp ce încercau să treacă în Marea Britanie.
—
Americanii vor relua, săptămâna viitoare, în Qatar, negocierile cu talibanii pe tema luptei împotriva terorismului şi a crizei umanitare din Afganistan. Retragerea precipitată a trupelor SUA de pe acest front și înghețarea ajutoarelor au făcut ca mare parte din poporului afgan să se confrunte cu foamete.
—
La București, parcarea subterană din zona Bulevardului Decebal din Capitală a fost inaugurată. Lucrările au început în urmă cu 3 ani, iar avizul pompierilor a fost obținut zilele trecute. Cele peste 700 de locuri de parcare sunt situate pe două niveluri. Pentru început, accesul în parcare este gratuit, dar mașinile nu pot staționa mai mult de trei zile pe un loc de parcare fără acordul administratorului”, a anunțat Primăria Sectorului 3.
—
CFR Cluj joacă joi seară, de la ora 22.00, pe terenul formaţiei daneze Randers FC, în Grupa D a Conference League, al treilea eșalon al fotbalului european. Antrenorul ardelenilor Dan Petrescu admite că meciul nu va fi ușor. Marele absent din lotul CFR-ului este Claudiu Petrilă, care nu a făcut deplasarea în Danemarca din cauza unei accidentări.
—
Manchester City, Paris Saint-Germain, Sporting Lisabona, Real Madrid şi Inter Milano s-au calificat în optimile de finală ale Ligii Campionilor, în urma rezultatelor înregistrate, miercuri seară, în penultima etapă a grupelor competiţiei.
—
Calificați la Cupa Mondială şi datorită rezultatului de 0-0 din meciul Irlanda de Nord – Italia, din ultima etapă a grupelor preliminare europene, elvețienii le-au trimis nord-irlandezilor 9,3 kilograme de ciocolată. Cantitatea reprezintă cele 93 de minute de rezistenţă a Irlandei de Nord în faţa Italiei, la partida din 15 noiembrie.
—
Campion mondial al greilor în versiunea WBC, pugilistul britanic Tyson Fury îşi doreşte să urce din nou în ring la începutul anului viitor. În prezent, promotorul său îi caută un adversar. În octombrie, Tyson Fury l-a învins pe americanul Deontay Wilder prin KO în repriza a 11-a, la capătul unuia dintre cele mai spectaculoase meciuri din istoria boxului, care s-a desfășurat la Las Vegas.
—
Avocații fotbalistului francez Karim Benzema au anunțat că vor contesta condamnarea acestuia la un an de închisoare cu suspendare în dosarul de şantajare a fostului său coechipier Mathieu Valbuena. În noiembrie 2015, fostul internaţional francez Djibril Cisse şi alți 3 suspecți au fost reținuți întrucât i-au cerut bani lui Mathieu Valbuena pentru a nu da publicității o înregistrare în care acesta apărea în ipostaze intime cu iubita sa. Karim Benzema ar fi fost interimediar în necurata afacere. Sentința nu amenință, totuși, prezența acestuia în naționala Franței.
—
Autoritățile regiunii americane San Francisco au decretat stare de urgență și a raționalizat consumul de apă pe fondul celei mai grave secete din ultimele două secole.
—
Schimbările climatice afectează comportamentul albatroșilor, potrivit experților. Rata de separare a cuplurilor a crescut semnificativ în rândul uneia dintre cele mai monogame specii. Din cauza apelor tot mai calde, sezonul de împerechere este perturbat.
—
În cea mai mare parte a țării, regimul termic va fi caracterizat de valori în jurul celor normale pentru ultima decadă a lunii noiembrie. Temperaturile maxime se vor încadra între 3 și 12 grade. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări în sud-estul și sud-vestul teritoriului. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări în sudul Banatului, în Moldova și în zona Carpaților Meridionali. În zonele joase de relief, pe alocuri se va semnala ceață, dimineața.
La București, valorile termice se vor situa în jurul celor climatologic specifice datei. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă va fi de 9…10 grade. Dimineața vor fi condiții de ceață.
La munte, valorile termice vor crește ușor față de ziua anterioară, astfel că vremea va fi normală termic pentru această perioadă. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări în masivele sud-vestice. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări în Munții Banatului și în zona Carpaților Meridionali, unde vitezele vor fi mai mari în cursul nopții. Dimineața și noaptea, pe văi și în depresiuni se va forma ceață.