Mai multe țări europene, între care și România, au protestat după ce, sub pretextul unei amenințări cu bombă la bord, regimul din Belarus a deviat şi forţat să aterizeze, la Minsk, un avion de pasageri în care se afla un critic al președintelui Alexandr Lukașenko. În vârstă de 26 de ani, Roman Protasevici a fost arestat. Uniunea Europeană a calificat gestul drept “total inacceptabil”. La rândul său, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a numit incidentul “periculos”. Premierul polonez, Mateusz Morawiecki, a reclamat un “act terorist de stat”, în deturnare fiind folosit un avion militar.
—
Ministerul Afacerilor Externe de la București a precizat că la bord nu se aflau pasageri români. MAE solicită o anchetă internațională a incidentului.
Luni seară, după escala forțată de 8 ore, avionul și-a putut relua călătoria spre Lituania, țară care îi acordase statut de refugiat lui Roman Protasevici.
Subiectul se va regăsi, inevitabil, pe agenda summitului european care începe, luni, la Bruxelles. Reprimarea opoziției din Belarus a atins cote alarmante, anul trecut, după mai multe luni de proteste față de Alexandr Lukașenko, cel considerat ultimul dictator al Europei. Manifestațiile au fost înăbușite brutal.
—
În discuție la Bruxelles se va afla, în altă ordinte de idei, și certificatul sanitar european. Documentul este menit să faciliteze deplasările în interiorul blocului comunitar în condiţii de pandemie. După negocieri aprinse, Consiliul Uniunii Europene și Parlamentul European au convenit, săptămâna trecută, asupra introducerii certificatului, care trebuie să ateste că titularul său fie a fost vaccinat anti-Covid, fie are un test negativ recent ori este imunizat după ce s-a infectat cu SARS-CoV-2. Textul de compromis prevede că statele membre ”se vor abţine de la impunerea unor restricţii de călătorie suplimentare”, precum carantina sau noi teste, cu excepţia situației în care acestea vor fi ”necesare şi proporţionale pentru sănătatea publică”. Obiectivul este ca certificatul să devină operaţional înainte de sfârşitul lunii iunie.
—
Ritmul vaccinării anti-Covid își pierde din intensitate din intensitate în România, în ciuda maratoanelor de imunizare organizate în weekend. În jur de 54.000 de doze administrate în decursul a 24 de ore, dintre care peste jumătate au fost rapeluri. Ne îndepărtăm de ținta propusă, aceea ca până la 1 iunie, 5 milioane de persoane să aibă schema completă de vaccinare. Medicii epidemiologi spun că avem nevoie de imunizare de turmă pentru a face față unui eventual val pandemic în toamnă. La începutul lunii, au fost atinse recorduri zilnice de peste 100.000 de vaccinări. În perioada, noi centre vor fi amenajate în aeroporturi și la punctele de frontieră terestră.
—
Toți indicatorii epidemiologici sunt în scădere. Autoritățile sanitare au raportat, duminică, 300 de noi infecții, la 18.000 de teste efectuate. Alte 56 de decese au fost asociate Covid. Mai puțin 3.600 de pacienți cu SARS-CoV-2, dintre care 590 sunt la Terapie Intensivă. Nu mai există vreun judeţ cu o rată de incidență mai mare de un caz de SARS-CoV-2 la mia de locuitori. Toți elevii din orașele Sibiu și Cluj Napoca pot reveni, de luni, la clasă. Doar orașele Ploiești, Alba Iulia și Reșița continuă cursurile în format hibrid.
—
Coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare anti-Covid, doctorul Valeriu Gheorghiţă susține că, la momentul actual, în România imunitatea de grup este de 30% -45%, în funcţie atât de rata de vaccinare, cât şi de numărul celor trecuţi prin infecţia cu SARS-CoV-2. Potrivit medicului militar, acest lucru explică actuala evoluţie favorabilă din punct de vedere epidemiologic.
—
Directorul de comunicare al Untold se arată revoltat că autoritățile permit pelerinaje religioase, dar în schimb interzic organizarea de festivaluri, în condiții mult mai stricte din perspectiva pandemiei. Edy Chereji amintește că a propus condiții mult mai strice, precum aceea ca toți participanții la festivaluri să fie persoane vaccinate, testate sau care au trecut prin boala Covid. În weekend, zeci de mii de persoane au luat parte la pelerinajul de la Șumuleu Ciuc, prilejuit de Rusaliile Catolice. Organizatorii Untold și Neversea au propus mai multe variante de desfășurare, dar autoritățile le-au respins, cel puțin pentru moment, invocând pandemia. Premierul Florin Cîțu și-a exprimat speranța că cele două evenimente muzicale ar putea avea loc în august.
—
Israelul şi-a redeschis graniţele, de duminică, pentru grupuri mici de turişti străini, după o îmbunătățire a situației epidemiologice. Autorităţile statului estimează că va fi nevoie de timp până când vizitatorii să înceapă să sosească în număr mare şi să se relanseze industria turistică. Israelul și-a vaccinat mai mult de jumătate din populație. Companiile aeriene străine şi-au reluat zborurile spre Orientul Mijlociu, după ce armistițiul cu militanții din Fâșia Gaza a pus capăt celor aproape 2 săptămâni de violențe. Înțelegerea a fost mediată de Egipt.
Spania, una dintre cele mai mari destinaţii turistice din Europa, îşi va redeschide graniţele, săptămâna aceasta, pentru călători din afara Uniunii Europene. Turiştii din Marea Britanie reprezintă aproape un sfert din piaţa de turism a statului iberic. Guvernul de la Madrid a anunțat că vizitatorii britanici nu vor fi obligaţi să fie testaţi pentru Covid la sosire şi nici să prezinte dovada vaccinării.
—
Anticorpii care atacă proteina spike a coronavirusului SARS-CoV-2 persistă “până la 13 luni după infectare”, potrivit unui nou studiu al Centres Hospitaliers et Universitaires din Strasbourg. Analizând numărul de reinfectări apărute în grupul urmărit, experții au concluzionat că riscul de a contracta boala este “redus”. Studiul subliniază că vaccinarea “întăreşte protecţia contra variantelor, crescând semnificativ” cantităţile de anticorpi. Cercetare a mai demonstrat că anticorpii îndreptaţi contra proteinei spike a virusului “scad mai repede la bărbaţi decât la femei”.
—
3 cercetători ai Institutului de Virusologie din orașul chinez Wuhan au fost spitalizați în noiembrie 2019, înainte de zbucnirea pandemiei, dezvăluie cotidianul Wall Street Journal, citând surse ale spionajului american. Potrivit publicației, acest detaliu ar întări teoria conform căreia coronavirusul SARS-CoV-2 a fost scăpat din laborator. Autoritățile de la Beijing nu au reacționat față de articol, publicat înaintea unei reuniuni a Organizației Mondiale a Sănătății. Echipa trimisă de OMS la Wuhan a concluzionat că nu poate fi eliminată vreo ipoteză în privința sursei pandemiei.
—
Autoritățile sanitare ale oraşului francez Bordeaux au descoperit o variantă ”foarte rară” de coronavirus. Potrivit testelor de laborator, tulpina britanică a suferit o nouă modificare. Focarul este activ în districtul Bacalan, unde 50 de persoane au fost testate pozitiv.
—
Puternic afectată de pandemia de Covid, India se confruntă cu o nouă epidemie, cauzată de o ciupercă de piele. Infecţia are o rată de mortalitate de 50%. Până acum, au fost raportate aproape 9.000 de cazuri. Medicii suspetează o legătură între apariţia ciupercii şi steroizii folosiţi în tratarea Covid. Vulnerabili sunt, în special, diabeticii.
—
Guvernul condus de Florin Cîțu are misiunea să finalizeze, săptămâna aceasta, Planul Național de Redresare și Reziliență. De soliditatea proiectelor incluse în PNRR va depinde atragerea celor aproape 30 de miliarde de euro puse la dispoziție de Comisia Europeană, ca răspuns în sprijinul revenirii economice a statelor comunitare după pandemie. Bucureștiul s-a angajat să finalizeze planul până la finalul lunii. Opoziția social-democrată insistă ca planul să fie dezbătut în Parlament. Invocând că nu cunoaște reformele incluse în PNNR, Partidul Social Democrat a atras atenția că poate bloca ratificarea documentului.
—
Dispărut de o săptămână în apele Mării Negre, pescadorul Sea Shark1 a fost găsit de echipele de căutare. Epava era scufundată la o adâncime de peste 20 de metri. Din cei cinci membri ai echipajului, trei au murit. Alți doi nu au fost găsiți.
—
14 persoane au murit după căderea unei cabine de teleferic în nordul Italiei. Un copil și un adult au supraviețuit accidentului, produs la Stresa, stațiune balneară din Piemont, pe malul lacului Maggiore. Cabina s-a prăbușit în gol de la 100 de metri înălțime într-o zonă împădurită, greu accesibilă. În ultimele 5 luni, telefericele nu au funcționat în Italia din cauza restricțiilor impuse de criza sanitare.
—
Damiano David, solistul trupei italiene Maneskin, care a câștigat trofeul Eurovision, se va supune unui test antidrog. Comportamentul său a fost considerat “suspect” în timpul finalei competiției muzicale. Într-o postare online, trupa s-a declarat împotriva consumului de droguri. Pe scena Eurovison, Maneskin a avut o prestaţie puternică, impresionând cu o piesă rock foarte antrenantă, intitulată ”Zitti e buoni”, care s-a aflat în fruntea pronosticurilor.
—
Luni, încep meciurile din calificările pentru turneul de tenis Roland Garros, al doilea Grand Slam al anului. Simona Halep va lipsi de la această ediție din cauza rupturii musculare la gamba stângă. Pe tabloul feminin principal, se află, în schimb, Sorana Cîrstea, Patricia Țig, Irina Begu și Ana Bogdan.
—
CSM București a devenit, pentru a cincea oară în istorie, campioana României la handbal feminin, după victoria împotriva Universitatății Cluj, scor 28-20. Fără Cristina Neagu pe teren, operată zilele trecute la genunchi, bucureștencele și-au luat revanșa în fața clujencelor, acestea fiind singurele care au reușit să le smulgă măcar un punct în acest sezon.
—
Max Verstappen (Red Bull) a câştigat duminică, în premieră, Marele Premiu al Principatului Monaco, preluând conducerea în clasamentul general al Campionatului Mondial de Formula 1 în urma acestei victorii, a 12-a din cariera sa
—
Cântăreţul şi compozitorul canadian The Weeknd a triumfat la gala Billboard Music Awards, organizată, duminică seară, la Los Angeles. Artistul și-a adjudecat 10 trofee. The Weeknd a ajuns, astfel, la un palmares de 19 premii BBMA.
—
Vremea va fi în general frumoasã şi caldă pentru această dată, mai ales în regiunile sudice. Ploi de scurtă durată mai sunt posibile la munte. Vântul va avea unele intensificări în prima parte a zilei în regiunile estice şi sud-estice, iar spre seară se va intensifica treptat în sudul Banatului şi în zona Carpaţilor Meridionali. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 19 şi 29 de grade. La București, vremea va fi caldă. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări seara. Maxima termică va fi 28…29 de grade Celsius.