Deși declarată ilegală de instanță, greva angajaților de la societatea bucureșteană de transport în comun de suprafață intră în cea de-a cincea zi.
Duminică, peste 80% din salariaţi au refuzat să iasă pe trasee.
Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, consideră că numărul șoferilor și vatmanilor care și-ar relua activitatea ar fi mult mai mare dacă nu sunt intimidați.
Reprezentanții angajaților cer o întâlnire cu membrii Consiliului de Administraţie al STB, singurul organism care poate decide o soluţie la actualul conflict de muncă. Liderul de sindicat Vasile Petrariu insistă că doar demisia directorului general ar permite încetarea conflictului de muncă.
De cealaltă parte, Adrian Criţ a avertizat că STB riscă insolvența și a cerut ca instituțiile statului să intervină astfel încât decizia judecătorilor să fie pusă în aplicare.
Potrivit unor surse protestul ar avea legătură cu un recent audit, care ar fi scos la iveală numeroase nereguli.
Duminică, 3 persoane au fost audiate ca martor la Poliția Transporturi, acestea invocând dreptul la tăcere în fața anchetatorilor.
Conducerea metroului a respins zvonurile că protestul s-ar extinde și la Metrorex. Garniturile vor circula conform graficului existent.
—
Bilanțul epidemiologic s-a menținut, duminică, peste pragul de 14.000 de noi infecții cu SARS-CoV-2, la 44.000 de teste efectuate. Un test din 3 a ieşit pozitiv.
30 de județe și Capitala sunt în zona roșie. Clujul are cea mai mare rată de infectare.
Ministrul Sănătăţii estimează că, săptămâna aceasta, se va ajunge la 28.000 de cazuri zilnice.
Potrivit lui Alexandru Rafila, este “aproape imposibil să nu te infectezi cu Omicron”.
Creşterea rapidă a numărului de infecții, fără o înmulțire direct proporțională a cazurilor grave, „ar putea să însemne, într-un fel, sfârşitul acestei pandemii, chiar dacă ne aflăm într-un val”, crede ministrul.
Oricum, se menține riscul apariției de noi tulpini.
Coronavirusul ne-ar putea “surprinde din nou”, crede directorul biroului european al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, Hans Kluge, care consideră plauzibil un sfârşit al pandemiei pe continent.
Ministrul Alexandru Rafila a amintit că, în paralel cu varianta Omicron, în România încă circulă tulpina Delta, ale cărei efecte s-au dovedit mult mai grave.
Dintre cei 599 de pacienți internați la Terapie Intensivă, 523 sunt nevaccinați.
Mai puțin de 12.000 de doze au fost administrate în decurs de 24 de ore, un record negativ al acestei săptămâni.
Săptămâna aceasta, România va începe campania de vaccinare anti-Covid la copiii cu vârste între 5 și 11 ani.
Marți, sunt așteptate în țară dozele pediatrice.
Ministerul Educației a anunțat că peste 10 milioane de teste rapide au ajuns în depozitele inspectoratelor școlare. Marți, acestea vor fi distribuite unităților de învățământ.
La București, întrucât așteptarea după echipele DSP s-a prelungit în unele cazuri și la 72 de ore, au fost deschise centre de testare Covid în mai multe spitale. De asemenea, peste 3.800 de medici de familie s-au înscris pentru a face teste de depistare a infecţiei cu virusul SARS-CoV-2 la cabinetele proprii.
—
Aproximativ 50.000 de belgieni au participat la un protest faţă de măsurile sanitare din pandemie, pe străzile din Bruxelles. Răspunzând unor acte de vandalism, forţele de ordine au folosit tunuri cu apă şi gaze lacrimogene.
Câteva stații de metrou și sediile unor instituții europene au fost atacate.
De luni, în Franța, doar permisul de vaccinare oferă acces la o serie de activităţi.
Pentru a merge la teatru sau pentru a lua trenuri de mare viteză, spre exemplu, toate persoanele care au vârste de peste 16 ani vor trebui să facă dovada unei scheme complete de vaccinare. Doar testele cu rezultate negative nu mai sunt acceptate.
Din februarie, măştile nu vor mai fi obligatorii în spaţiile deschise din Franța. Discotecile se vor redeschide de la jumătatea lunii viitoare.
Restricţiile antiepidemice, inclusiv permisul de vaccinare, sunt contestate vehement în constant în Franţa.
—
Şase persoane au fost rănite în zona localităţii buzoiene Pitulicea, aseară, după ce şoferul maşinii în care se aflau a pierdut controlul volanului. Între victime se numără şi patru copii.
—
Lipite sub acelaşi acoperiş, 8 case au fost cuprinse de un incendiu în localitatea covăsneană Comandău. 5 dintre locuințe au fost distruse complet. Sinistrații vor fi găzduiți de rude sau de Parohia reformată.
—
Salvamontiștii au răspuns, în weekend, la mai mult de 100 de apeluri. Aproape 40 de persoane au avut nevoie de ajutor întrucât viețile lor erau în pericol.
Riscul de avalanșă a sporit în Munții Făgăraș.
La Bâlea Lac, stratul de zăpadă măsoară, luni, 223 de centimetri.
—
După ce un adolescent a murit înecat, în weekend, căzând cu bicicleta într-un lac înghețat din localitatea braşoveană Dumbrăviţa, autoritățile reamintesc că astfel de activități sunt extrem de periculoase. Alți doi băieți au reușit să se salveze din apa înghețată.
—
Trei bărbaţi au fost arestaţi preventiv sub acuzația că au tâlhărit două prostituate la Braşov. Indivizii au fost prinşi în timp ce repetau schema în județul Vâlcea.
—
De Mica Unire, Ministerul Apărării organizează ceremonii militare şi religioase. La București, startul va fi dat, la ora 11.00, la Mormântul Ostaşului Necunoscut, din Parcul Carol I.
Un Te Deum în toate bisericile ortodoxe, iar la finalul slujbei clopotele vor fi trase timp de un minut.
Potrivit CFR Călători, “Trenul Unirii” va face legătura, luni, între Bucureşti şi Iaşi.
—
Lumea muzicii autohtone este în doliu. Membru fondator al formaţiei Sfinx, basistul Corneliu „Bibi” Ionescu a murit la vârsta de 77 de ani.
—
Designerul francez Thierry Mugler a încetat din viaţă la vârsta de 73 ani. Cauza decesului a fost una naturală. Thierry Mugler, care a dominat lumea modei în anii 1980 cu creațiile sale de o eleganţă sofisticată, lucra în prezent la mai multe proiecte şi urma să anunţe noi colaborări.
—
Primarul liberal al comunei sucevene Bosanci a semnat, în weekend, inițiativa de demitere a șefului statului, demers al Alianței pentru Unirea Românilor. Neculai Miron îl critică pe Klaus Iohannis, despre care spune că “dintr-un apărător al democraţiei s-a transformat într-un apărător al penalilor”.
În replică, vicepreşedintele liberal Bogdan Gheorghiu a cerut excluderea edilului din PNL. Anterior, primarul oraşului Zlatna, Silviu Ponoran, a semnat listele AUR.
—
Statele Unite ale Americii și-au înăsprit amenințările la adresa Rusiei.
Șeful diplomației de la Washinton, Antony Blinken, a avertizat că o eventuală invazie militară în Ucraina va declanșa un “răspuns agresiv” al americanilor și aliaților.
Ministrul ucrainean al Apărării, Oleksii Reznikov, a anunţat aseară, că ţara a primit un al doilea lot de arme de dincolo de Atlantic, ca parte a ajutorului defensiv în sumă totală de 200 de milioane de dolari.
Prin vocea cancelarului Olaf Scholz, Germania le-a cerut partenerilor din Uniunea Europeană și Statelor Unite şi Uniunii Europene să reflecteze cu atenţie asupra eventualelor sancţiuni împotriva Rusiei.
Potrivit șefului guvernului de la Berlin, blocarea funcţionării gazoductului Nord Stream 2 ar amplifica actuala criză energetică din Europa, care a provocat scumpirea gazelor.
Marea Britanie suspectează că Rusia își dorește instalarea unui “regim marionetă” la Kiev. Kremlinul respinge scenariul.
La București, criza ruso-ucraineană va fi analizată, miercuri, într-o ședință a Consiliului Suprem de Apărare a Țării.
—
Parlamentul de la Roma dă, luni, startul procesului de vot la finalul căruia va fi ales noul președinte al Italiei. Fostul premier Silvio Berlusconi a renunțat, în ajun, la candidatură și ulterior a fost spitalizat, la Milano, pentru un control medical. Favorit al scrutinului este Mario Draghi.
—
În optimile Australian Open, Simona Halep (15 WTA) a fost eliminată de franțuzoaica Alize Cornet (61 WTA).
Tot luni, Sorana Cîrstea (38 WTA) se va confrunta cu poloneza Iga Swiatek (9 WTA).
Americanca Danielle Collins (30 WTA) s-a calificat în sferturi, trecând de belgianca Elise Mertens (26 WTA), la capătul unui meci maraton de două ore şi 51 de minute, scor 4-6, 6-4, 6-4.
—
În derbiul etapei a 22-a, FCSB și CFR Cluj au remizat, scor 3-3. Meciul primelor clasate a prilejuit un carusel al golurilor.
Gazdele, care egalat în ultim fază a meciului, păstrează șanse la titlu. Antrenor al ardelenilor, Dan Petrescu s-a declarat dezamăgit de rezultat.
În tribunele Arenei Naționale s-au aflat 10.000 de spectatori.
Tot duminică, Gaz Metan Mediaș s-a impus pe terenul UTA Arad, scor 1-0.
—
Un pasager clandestin a supravieţuit unui zbor în compartimentul roţilor unui avion cargo. Decolat din Johannesburg (Africa de Sud), aparatul a aterizat pe aeroportul Schiphol (Olanda) după aproape 11 ore.
—
Un aventurier francez a murit în timp ce încerca să traverseze singur, vâslind, Oceanul Atlantic. În vârstă de 75 de ani, Jean-Jacques Savin plecase din sud-vestul Portugaliei, la 1 ianuarie, și se îndrepta spre Ponta Delgada, în insulele Azore, înainte de a pierde contactul cu echipa sa de sprijin.
—
Vremea va fi mai rece decât în mod normal la această dată în cea mai mare parte a țării, geroasă dimineața local în regiunile intracarpatice și în zonele deluroase. Temperaturile maxime se vor încadra între -8 și 3 grade, cu cele mai ridicate valori în vestul Olteniei. Cerul va fi variabil, cu înnorări în sud și în est. Temporar va ninge, în special seara, pe arii restrânse în Dobrogea, Moldova, estul Munteniei și Carpații de Curbură. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări, în regiunile estice, sud-estice, unde rafalele vor depăși local 50…55 km/h, dar și în Carpații Meridionali și de Curbură, cu precădere pe creste, unde vitezele vor fi mai mari de 70…80 km/h și zăpada spulberată.
La București, vremea va fi rece, iar temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 0 grade. Cerul va fi variabil în prima parte a zilei, apoi se va înnora și trecător vor fi condiții de ninsoare slabă. Vântul va sufla moderat, cu viteze la rafală până în jurul a 30 km/h.
În zonele de munte, vremea va fi mai rece decât în mod normal la această dată, local georasă mai ales dimineața și noaptea. Cerul va fi variabil, cu înnorări tempoare în Carpații Orientali, în special în grupele sudice, unde local va ninge slab. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări mai ales pe parcursul zilei, în Carpații Meridionali și de Curbură, cu precădere pe creste, unde vitezele vor depăși 70…80 km/h, iar zăpada va fi spulberată.