Confidenţialitate

INFOMANIA • 22 februarie 2021: Tot ce trebuie să știi la început de zi

  • Au fost momente de panică, duminică seară, la unitatea mobilă a Institutului bucureștean “Marius Nasta”, unde un generator din secția externă de Terapie Intensivă a început să scoată fum. Neintubați, pacienții au fost transferați în secția centrală a unității sanitare. Ajuns la fața locului, ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, a spus că aceștia nu s-au aflat în pericol în vreun moment. La rândul său, managerul Institutului, Beatrice Mahler, a precizat că unitatea mobilă ATI a fost închisă în săptămâna trecută, pentru “verificări, dezinfecţie şi curăţenie” şi a fost redeschisă vineri.
  • Se menține aglomerația în vămile de la graniţa cu Ungaria, unde persoanele care intră în țară trebuie supuse triajului epidemiologic. În lipsa unei aplicații online, oamenii se plâng că sunt nevoiţi să stea la rând în frig pentru a completa formularele de acces în ţară. Personalul sanitar este insuficient. Directorul DSP Arad, Horia Timiş, reamintește că instituția funcţionează în regim de avarie, întrucât nu a primit personal suplimentar de la Bucureşti.
  • După primarul Timișoarei, și cel al orașului Alba Iulia le cere autorităților centrale să reanalizeze modul în care se impune scenariul roșu, astfel încât să fie luat în calcul şi numărul de teste efectuate pentru SARS-CoV-2. În opinia lui Gabriel Pleşa, la momentul actual, sunt penalizate orașele care fac multe testări, deși ele ajută la creionarea situației epidemiologice reale, și sunt încurajate localitățile care testează puțin. Potrivit edilului, o soluţie ar fi ca, în localităţile în care se testează mai mult, scenariul roşu să fie impus abia de la incidenţa de 5 cazuri la mia de locuitori, față de la 3 la mie în prezent.
  • De la sfârșitul acestei săptămâni, autoritățile vor calcula diferit incidența răspândirii virusului. În statisticile zilnice, vor fi incluse și cazurile de Covid din cămine de bătrâni, alte centre sociale și din spitale. România este singurul stat din Uniunea Europeană care nu include focarele în statistici. Secretarul de stat în Ministerul Sănătății Andreea Moldovan nu se așteaptă ca, schimbarea modului de calcul al incidenței, să ducă brusc la intrarea multor localități în scenarii mai stricte.  Alte 52 de persoane infectate cu SARS-CoV-2 au murit în România. Bilanțul se apropie de pragul a 200.000 de decese asociate Covid de la izbucnirea crizei sanitare. Totodată, alte peste 2.400 de infecții au fost raportate, la mai puțin de 17.000 de teste efectuate.
  • Săptămâna aceasta, ar putea va începe imunizarea împotriva Covid a 60 de mii de angajați din Educație, în centre special amenajate pentru cadrele didactice. În Capitală, vaccinările se vor face la Romexpo, unde vor fi amenajate 22 de centre, a anunțat, la Europa FM, ministrul Educației. Astăzi, ar urma să fie decisă ziua când vor începe vaccinările pentru cei din Învățământ. O nouă tranșă de seruri Pfizer este așteptată în țară. Ministrul Sorin Cîmpeanu le-a cerut inspectorilor școlari să transmită cât mai repede la direcțiile de sănătate publică listele cu angajații din educație care au cerut să fie vaccinați cu prioritate.
  • Până la acest moment, au fost vaccinate 576.126 de persoane cu ambele de doze și 226.972 doar cu prima doză. Din acest total, au fost înregistrate 4.184 de reacții adverse, ceea ce înseamnă 3/1.000.
  • Echipe ale Ministerului de Interne au verificat, în weekend, mii de restaurante, terase şi localuri fast food. Acțiunea a urmărit respectarea măsurilor de protecţie sanitară impuse de pandemie. Controlate au fost și firmele de transport persoane. S-au dat aproape 7.000 de amenzi, a căror valoare se apropie de un mișion și jumătate de lei.
  • Polițiștii și jandarmii argeșeni au intervenit după ce au fost sesizați despre desfășurarea unei petreceri în localitatea Bratu. Surse din anchetă spun că deputatul PSD Elena Dinu a încălcat restricțiile, organizându-i fiului său majoratul.
  • Un botez a fost întrerupt, în weekend, la un cămin cultural din comuna vâlceană Milcoiu. Toate cele aproape 30 de persoane prezente au fost amendate.
  • În eforturile de combatere a pandemiei, România a decis să trimită în Slovacia o echipă din 5 medici, 9 asistenţi și doi reprezentanţi ai Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă. Misiunea va dura 3 săptămâni. Situația epidemiologică s-a agravat în Slovacia, care a devenit ţara cu cea mai ridicată rată a deceselor asociate Covid din întreaga lume.
  • Conducerea Jandarmeriei Capitalei a dispus verificări în legătură cu modul în care doi anhajați au încătuşat pe stradă, sâmbătă seara, un bărbat care a refuzat să poarte mască de protecţie în apropierea Palatului Parlamentului şi să prezinte datele de identificare. Bărbatul recalcitrant a fost sancţionat cu amendă în valoare de 1.000 de lei.
  • Procurorii vrânceni anchetează o partidă ilegală de vânătoare în timpul căreia a fost împușcat un urs. 4 persoane sunt cercetate, între care doi angajați ai ocolului silvic Nistorești. Ursul este specie protejată în România, iar vânarea acestui animal este interzisă. Inclusiv în cazuri în care acestă atacă e nevoie de aprobări speciale pentru împușcare.
  • În jur de 100 de mineri de la Lupeni au rămas în subteran, deși li s-au dat asigurări că își vor primi salariile restante. În ultimele zile, în fața exploatării s-au adunat rude ale acestora. Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a transmis că salariile angajaților de la Complexul Energetic Hunedoara vor fi achitate până la mijlocul săptămânii. Cu toate acestea, minerii nu vor să își încheie protestul până nu își văd banii în conturi.
  • O adolescentă a născut duminică, la Spitalul Judeţean Buzău, unde a fost dusă de mama ei. În vârstă de 14 ani, fata se plângea de dureri lombare. După ce au consultat-o, medicii de la Pediatrie şi-au dat seama că aceasta este gravidă şi că trebuie să nască, deşi atât ea, cât şi mama au negat că fi știut despre sarcină.
  • Lucrările de înnisipare a plajelor de pe litoral, proiect în valoare de aproape un miliard de euro din fonduri comunitare, riscă să fie blocate. Direcția Anticorupție investighează modul în care, în 2018, conducerea de atunci a Ministerul Culturii a emis un aviz arheologic, dând liber la excavare, deși pe fundul mării ar fi fost găsite mai multe monede antice. Proiectul de lărgire a plajei din Mamaia are termen de finalizare sfârșitul lunii aprilie. Până acum, antreprenorul olandez al lucrării a excavat și a adus la țărm, de pe un perimetru concesionat în largul mării, peste 2 milioane metri cubi de nisip. În urmă cu câteva zile, la solicitarea DNA, lucrările au fost suspendate.
  • Turistica Bucureşti este prima companie municipală care va fi desfiinţată, a anunţat preşedintele PNL Bucureşti. Potrivit Violetei Alexandru, companiile municipale care “vor rămâne” sunt cele “înfiinţate legal”, anume STB, Trustul de Clădiri Metropolitane, Energetica Servicii şi Termoenergetica. Violeta Alexandru a adăugat că toate acestea avea “în curând” noi conduceri cu un mandat “clar” de a organiza procesul de selecţie a managerilor.
  •  Aproape 11.000 de locuri  de muncă sunt vacante la nivel naţional. Cele mai multe oferte de angajare sunt pentru muncitori necalificaţi. Sunt disponibile și 700 de posturi pentru cei cu studii superioare, precum programatori, ingineri sau economişti. Companii din spaţiul economic european caută să angajeze peste 100 de persoane. Norvegia este interesată, spre exemplu, de medici, măcelari, mecanici și zidari.
  • Miniştrii de Externe din statele Uniunii Europene se reunesc, astăzi, la Bruxelles. Pe agenda discuțiilor se află relațiile blocului comunitar cu Rusia, tensionate de încarcerarea opozantului Alexei Navalnîi. Prin vocea ministrului Bogdan Aurescu, România va propune noi sancțiuni la adresa Moscovei. Șefii diplomațiilor europene vor discuta și despre cooperarea cu noua administrație americană, condusă de Joe Biden.
  • Șefa opoziției din Belarus a admis că forța de contestare a președintelui Aleksandr Lukașenko a scăzut considerabil. Aflată în exil, Svetlana Tihanovskaia a declarat că cetățenii “au obosit” și “se tem” de regimul opresiv. Opozanta a adăugat că pregătește, la momentul actual, strategii pentru “viitor”.
  • Autoritatea americană pentru aviație anchetează cazul avionului Boeing 777 al cărui motor drept a luat foc la scurt timp după decolarea de pe aeroportul din orașul Denver. Bucăți din turbină au căzut peste suburbii. Compania United Airlines a anunțat că a consemnat la sol toate cele 24 de aparate Boeing 777 din dotare. Cu 231 de pasageri speriați și 10 membri ai echipajului la bord, avionul a reușit să aterizeze de urgență, fără ca cineva să fie rănit.
  • Fostul director artistic al Teatrului Naţional al Greciei a fost arestat sub acuzaţia de violare a unei minore. În vârstă de 56 de ani, actorul Dimitris Lignadis a demisionat în urmă cu două săptămâni, după izbucnirea scandalului ce îl vizează, negând acuzațiile de agresiune sexuală.
  • Mii de persoane au luat parte la funeraliile tinerei care a murit împușcată în timpul unor proteste față de lovitura de stat din Myanmar. Fata avea 20 de ani. Tragedia a amplificat nemulțumirea populară față de armată, care a preluat puterea în statul asiatic la 1 februarie.
  • Astra Giurgiu a învins Dinamo cu 2-0 într-un meci din etapa a 24-a a Ligii 1. Tot duminică, CFR Cluj a trecut de Gaz Metan Mediaș cu 1-0. În urma victoriei la limită, clujenii au egalat FCSB în fruntea clasamentului.
  • Novak Djokovic a triumfat, pentru a noua oară în cariera sa, la Australian Open, primul Grand Slam al anului. În finala de la Melbourne, sârbul l-a învins pe rusul Daniil Medvedev. Novak Djokovic şi-a trecut în palmares al 18-lea titlul major, apropiindu-se la doar două succese de elveţianul Roger Federer şi spaniolul Rafael Nadal, marii săi rivali, ambii cu câte 20 de trofee de Grand Slam. Finala feminină a fost câștigată de japoneza Naomi Osaka. Jucătoarea niponă urcă pe locul 2 în ierarhia WTA, făcând rocada cu Simona Halep.
  • Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie, vremea va deveni caldă pentru această dată în cea mai mare parte a ţării, dar mai ales la munte şi în dealurileg subcarpatice, unde cerul va fi senin pe tot parcursul intervalului. În zonele joase din centru, est şi sud, în prima parte a zilei, pe alocuri va fi ceaţă sau nebulozitate joasă, iar cu totul izolat vor fi condiţii de burniţă.  Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 6 şi 16 grade, posibil mai scăzute în zonele cu ceaţă mai persistentă din Transilvania şi nordul Moldovei. La București, în prima parte a zilei va fi ceaţă, dar apoi se înseninează. La amiază, se vor înregistra 11 grade Celsius.