Exploatarea fricii a fost tema dezbaterii de marți seară la Europa FM.
Specialist în combaterea dezinformării, Alina Bârgăoanu a remarcat că reinterpretările alarmiste ale unor subiecte s-au intensificat în vară, când unele site-uri și televiziuni au mediatizat excesiv subiecte precum autorizarea făinii din greier de casă pentru consum uman în Uniunea Europeană.
În emisiunea “Piața Victoriei”, profesoara a spus că cele mai răspândite conspirații sunt unele antisistem, precum aceea că un grup de elite conduce lumea și ne dorește răul.
Unii vectori de opinie – între care politicieni – au folosit temerile pentru a promova narațiunea antioccidentală, chipurile pentru că Uniunea Europeană ne atacă tradițiile culinare, a adăugat Alina Bârgăoanu.
Nutriționistul Cristian Mărgărit ne-a amintit că, de-a lungul existenței ca specie, omul s-a hrănit inclusiv cu insecte. Specialistul a punctat că insectele sunt consumate ca sursă de proteină în alte culturi, iar în Europa se regăsesc în diverse produse, precum colorantul Carmin.
Cristian Mărgărit a ținut să sublinieze că obligația de a mânca insecte nu există. Discuția este oricum una ipotetică, despre un viitor îndepărtat al alimentației care ar putea să includă și aceste vietăți, și a cărui viabilitate nu este garantată la momentul actual.
În fine, folosind trauma locuințelor reci din timpul iernilor în România comunistă, manipularea a exploatat și tema energiei, în contextul crizei din domeniu.
“Trebuie să evităm să risipim energia” și “nu se va întâmpla ca românii să stea în frig”, dă asigurări președintele Klaus Iohannis, aflat la New York pentru reuniunea la nivel înalt a Organizației Națiunilor Unite.
La București, șeful PSD a opinat că nu se impun măsuri suplimentare pentru reducerea consumului de energie electrică şi gaze în rândul populaţiei. Potrivit lui Marcel Ciolacu, românii au trecut la economisire, iar consumul este mai scăzut cu 18% faţă de anul trecut.
La rândul lor, firmele din industrie și-au ajustat consumul de teama costurilor.
Weekendul trecut a consemnat unele ieftiniri pe piața energiei. Potrivit specialiștilor, vântul puternic din Europa a sporit producția centralelor eoline pe continent.
Asemenea scăderi episodice de preț nu se vor reflecta, totuși, în următoarele facturi. Contractele se încheie pe perioade de cel puțin un an.
—
La Miercurea Ciuc, se furnizează agent termic în grădinițe și școli. În oraș, temperaturile nocturne au coborât spre limita de îngheț.
Cele mai multe asociații de proprietari au decis, totuși, să amâne livrarea căldurii în apartamente. La Miercurea Ciuc, prețul gigacaloriei este cel de anul trecut.
—
Prețul lemnului de foc va fi plafonat la 500 de lei pentru un metru cub, au decis liderii coaliției guvernamentale.
Propusă de Ministerul Mediului, măsura se va aplica pe o perioadă de 6 luni. Peste 3 milioane de gospodării se încălzesc cu lemne în România.
—
Guvernul intenționează să prelungească, până în iulie anul viitor, sprijinul pentru persoanele cu venituri reduse. Cardurile sociale pot fi folosite doar pentru achiziția de alimente.
Unii deținători au încercat să cumpere și alte produse, inclusiv alcool sau țigări, fiind refuzați de magazine. Sunt și români care nu au acceptat cardurile sociale din motive religioase.
Coaliția a convenit ca fabricile de medicamente generice să beneficieze, alături de școli și biserici, de plafonarea tarifelor la energie.
—
Cele mai spinoase probleme ale momentul sunt dezbătute la Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite, aflată în plină desfășurare la New York.
Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, i-a avertizat pe liderii că urmează o “iarnă a nemulţumirii mondiale” din cauza multiplelor crize care afectează omenirea, precum costul în creștere al vieții, războiul din Ucraina și schimbările climatice.
Criza hranei este accentuată de un amestec de sărăcie, şocuri economice, conflicte armate și fenomene meteo extreme.
În ajunul reuniunii, peste 238 de organizații mondiale au amintit că la fiecare 4 secunde un om moare de foame. La momentul actual, 345 de milioane de persoane nu au ce mânca.
“Diviziunile geopolitice subminează încrederea şi credinţa populaţiilor în instituţiile democratice”, a mai atras atenția Antonio Guterres.
Oficialul ONU i-a acuzat pe giganţii din energie că “se bucură de sute de miliarde de dolari în subvenţii şi profituri excepţionale.
Războiul şi restricţiile asupra exporturilor de gaze rusești au determinat o creştere a preţurilor la energie în toată Europa.
Aflată la New York, șefa guvernului britanic a spus că facturile mai mari sunt “un preţ care merită plătit” pentru securitatea energetică pe termen lung a Regatului Unit.
De la tribuna ONU, președintele francez Emmanuel Macron a acuzat Rusia că a generat revenirea “imperialismelor”.
După Polonia, Slovenia a anunțat oficial că va trimite tancuri Ucrainei pentru lupta sa împotriva invadatorilor ruși.
Pe frontul de război din Donbas, drapelul ucrainean a fost arborat la granița dintre regiunile Donețk și Harkov.
Marionetele Moscovei din Donețk, Lugansk, Herson și Zaporojie anunță referendumuri pentru alipirea la Rusia. Unele așa-zise consultări populare vor începe vineri.
Intenţia Rusiei de a organiza ”simulacre de referendumuri” în zonele ocupate în Ucraina constituie o ”încălcare flagrantă a dreptului internaţional”, consideră secretarul general al Alianței Nord-Atlantice.
”Aceasta este încă o escaladare în războiul lui [Vladimir] Putin”, a spus Jens Stoltenberg, cerând comunităţii internaţionale să condamne măsura şi să-şi intensifice sprijinul pentru Ucraina.
Fostul președinte rus Dmitri Medvedev susține că este „esențial” ca regiunile separatiste să fie plasate sub “umbrela nucleară” a Kremlinului.
În schimb, președintele turc insistă ca Rusia să returneze teritoriile ucrainene pe care le-a ocupat dacă doreşte o pace sustenabilă.
Moscova ar trebui, de asemenea, „să dea înapoi [peninsula] Crimeea proprietarilor săi de drept”, a mai spus Recep Erdogan într-un interviu pentru postul american de televiziune PBS.
Turcia este membră a Alianței Nord-Atlantice (NATO).
Ankara continuă să menţină relaţii apropiate atât cu Kievul, cât şi cu Moscova, şi a intermediat un acord pentru reluarea exporturilor ucrainene de cereale prin Marea Neagră.
Analiștii militari observă pregătiri pentru o mobilizarea generală în Rusia.
În grabă, Duma de Stat a modificat Codul Penal, fiind înăsprite pedepsele cu închisoare pentru dezertare și predare voluntară pe front.
Presa de la Moscova scrie că un discurs înregistrat al lui Vladimir Putin ar urma să fie difuzat miercuri dimineață.
—
Parlamentul a adus mai multe modificări la Codul Muncii, conform unor directive europene. Salariaţii vor putea beneficia de mai multe zile libere pentru situaţii neprevăzute urgente, dar şi de formule flexibile de lucru.
De asemenea, angajații vor putea cere pentru un timp limitat program de muncă individualizat, respectiv îndeplinirea obligaţiilor de serviciu pe bază de telemuncă, program flexibil sau cu timp de lucru redus.
—
Primăria Capitalei vrea să interzică, pe timpul nopții, circulația mașinilor și motocicletelor gălăgioase. Limita maximă a indicatorului de zgomot ar urma să fie stabilită la 95 de decibeli, potrivit unui proiect întocmit de municipalitatea bucureșteană. Cei care vor încălca regula vor fi amendați.
—
Actorul Alexandru Arşinel este spitalizat din cauza unor escare apărute pe corp, leziuni ale pielii specifice persoanelor care stau mult la pat. Surse medicale dau asigurări că nu există motive de îngrijorare, întrucât nu s-a constatat vreo agravare a afecțiunilor de care Alexandru Arşinel suferă.
—
Agențiile de turism cer demisia de onoare a ministrului de resort. În opinia acestora, liberalul Daniel Cadariu a ratat până acum toate obiectivele majore asumate la începutul mandatului.
—
Octavian Oprea a fost demis din funcţia de secretar general al Tineretului Liberal, potrivit unor surse politice. Decizia a fost luată ca urmare a evenimentelor de la şcoala de vară a TNL, unde tineri au proferat injurii la adresa social-democraților, parteneri de guvernare cu seniorii liberali.
—
Poliția Română face verificări în cazul adjunctului de la IPJ Caraș-Severin. Aurel Cosma a fost înregistrat în timp ce amenința mai mulți subalterni pentru că amendează prea des firmele care transportă lemne. Cazul a fost dezvăluit de sindicatul polițienesc Europol.
—
Procurorii au descins la un centru medical din Arad, unde bănuiesc că anumiţi angajaţi foloseau cardurile de sănătate ale pacienţilor pentru a deconta servicii fictive. Polițiștii și procurorii au ridicat documente pe baza cărora vor stabili prejudiciul și vor identifica persoanele vinovate.
—
Polițiștii maramureșeni anchetează un conflict izbucnit la școala din satul Band. Un elev de 15 ani l-a lovit pe profesorul de serviciu într-o pauză. Adolescentul este cercetat pentru că avea asupra sa un obiect metalic periculos.
—
La Brăila, în decursul a două săptămâni, un tânăr a intrat prin efracţie de patru ori în acelaşi apartament, de unde a furat câteva sute de lei, două telefoane şi copia unei chei. Individul a fost prins și arestat preventiv în cele din urmă.
—
Compania financiară Revolut a confirmat că a fost victima unui atac cibernetic. Hackerii au avut acces la datele personale a peste 50.000 de clienți. Cei de la Revolut dau asigurări că nu au fost furate fonduri ale utilizatorilor.
—
În Statele Unite ale Americii, o anchetă jurnalistică a permis eliberarea unui condamnat la închisoare pe viață. Adnan Syed a fost reabilitat după ce autorii unui podcast foarte popular (“Serial”) au ridicat semne de întrebare asupra cazului. Investigația a descoperit nereguli majore în activitatea procurorilor. Adnan Syed fusese încarcerat pentru o crimă pe care nu a comis-o.
—
Naționala de fotbal a Rusiei nu va putea participa la Europeanul de peste doi ani. Decizia a fost luată de UEFA.
Forul continental a transmis că selecționata Rusiei nu va fi inclusă în tragerea la sorţi a grupelor de calificare la Euro 2024, programată la 9 octombrie.
—
După suspendarea arenei din Ghencea, ca urmare a recentelor violențe, CSA Steaua mută la Giurgiu meciurile de pe stadionul propriu. Comisia de disciplină a FRF a stabilit sancțiuni fără precedent după incidentele de pe Arena Națională de la meciul cu Dinamo.
Ultrașii „militari” s-au bătut atunci cu jandarmii.
—
Echipajul feminin de 8 rame plus cârmaci al României s-a calificat în finala Campionatelor Mondiale de cantaj din Cehia.
În întrecerea de duminică vor mai evolua echipajele Statelor Unite ale Americii, Canadei, Olandei, Australiei şi Chinei.
Echipajul masculin de 8+1 va trage în recalificările de vineri.
—
După un sezon în care nu a cucerit vreun trofeu, jucătoarea japoneză de tenis Naomi Osaka spune că este împăcată cu sine. Câștigătoare a patru Grand Slamuri și ocupantă a locului 48 în ierarhia WTA, sportiva niponă se luptă cu anxietatea și depresia.
—
Cu prilejul Zilei Internaţionale a Păcii, „copiii personalului român decedat în acţiuni militare, misiuni şi operaţii internaţionale vor planta, miercuri, „Copacul Păcii”. Ceremonia omagială va avea loc, la ora 11.00, în Parcul Carol I.
—
Vremea va fi rece pentru această dată în toată țara, chiar deosebit de rece în vest, sud-vest, centru și nord, precum și în zonele montane și submontane. Cerul va fi mai mult noros în jumătatea de nord a teritoriului unde local și temporar va ploua, iar în zonele de munte îndeosebi la altitudini de peste 1500 m, precipitațiile vor fi și sub formă de măzăriche, lapoviță și ninsoare. În regiunile sudice, cerul va fi variabil, dar cu înnorări temporare după-amiaza și seara, când pe arii restrânse se vor semnala ploi, mai ales sub formă de aversă, însoțite și de descărcări electrice. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări pe crestele montane, în nord-est și în extremitatea de sud-vest. Temperaturile maxime se vor încadra în general între 13 și 20 de grade. Dimineața, izolat se va semnala ceață.
La București, vremea va fi rece pentru ultima decadă a lunii septembrie, astfel că temperatura maximă va fi de 19…20 de grade. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare în a doua parte a zilei, când va crește probabilitatea pentru averse și descăcări electrice. Vântul va sufla slab până la moderat.
În zonele de munte, vremea va fi deosebit de rece. Cerul va fi mai mult noros, local și temporar va ploua, iar îndeosebi la altitudini de peste 1500 m, precipitațiile vor fi și sub formă de măzăriche, lapoviță și ninsoare. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări pe creste.
Pe litoral, vremea va fi rece pentru această dată. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 18 și 20 de grade, iar cele minime între 10 și 12 grade. Cerul va fi variabil, cu înnorări după-amiaza și seara, când, trecător, va ploua slab. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări spre sfârșitul intervalului. Temperatura apei mării va avea valori cuprinse între 15 și 18 grade.