Un incendiu a izbucnit, marți dimineață, într-o hală din parcul Tetarom din municipiul Cluj-Napoca. Fumul degajat s-a extins peste întreg orașul, fiind emis un mesaj RO Alert. Populația a fost îndemnată să rămână în interior, cu geamurile închise.
—
Scandalul falimentului City Insurance scoate la iveală operaţiuni realizate prin paradisuri fiscale, susțin surse apropiate anchetei. Fondul de Garantare a Asiguraţilor a început să primească, de luni, cereri pentru dosare de daună din partea clienţilor companiei, declarată insolventă.
Fondată în 1998 și cu o cotă de piață de 17%, societatea City Insurance este lider de piață, oferind de-a lungul timpului o gamă largă de asigurări generale.
Săptămâna trecută, Autoritatea de Supraveghere Financiară a retras autorizaţia de funcţionare și a solicitat deschiderea procedurii falimentului. După pronunțarea acestuia în instanță, o poliță încheiată cu această companie rămâne valabilă timp 90 de zile.
—
Ministerul Sănătății și cel al Economiei au stabilit condițiile de participare la loteria vaccinării anti-Covid, care va debuta la 1 octombrie. Se vor putea înscrie toți cei care au schema completă de imunizare și care și-au descărcat ceritificatul sanitar pe baza codului numeric personal.
Din 1 octombrie și până pe 31 decembrie, sunt programate 19 extrageri. Fiecare participant va avea 4 șanse de câștig.
Loteria va acorda mai mult de o mie de premii, cu valori între zece mii și un milion de lei. Bugetul alocat va fi de 15 milioane de lei.
Între timp, evoluția campaniei de vaccinare rămâne lentă la nivel național, dar se remarcă o ușoară creștere în ultimele zile. Luni, au fost administrate puțin peste 12.000 de doze, din care aproape 2.700 au fost rapeluri.
—
Autoritățile sanitare au raportat peste 3.300 de noi infecții cu SARS-CoV-2, la peste 20.000 de teste efectuate, ceea ce înseamnă o rată de pozitivare de 15%. Alte aproape 80 de decese au fost asociate Covid.
Doar 19 paturi ATI pentru pacienţii Covid mai erau libere, luni, în ţară.
La Bucureşti, nu mai sunt locuri nici în unitățile mobile ale Departamentului pentru Situații de Urgență.
Evoluția este în continuă dinamică.
230 de copii bolnavi de Covid sunt spitalizați, dintre care 20 sunt la Terapie Intensivă.
După Satu Mare, judeţul Ilfov a intrat în zona roșie, depăşind pragul de 3 contaminări la mia de locuitori. Certificatul sanitar este obligatoriu la restaurant, la spectacole, la cinema sau la sala de sport, iar numărul celor prezenți în același timp într-o incintă trebuie limitat.
La Afumați, școlile trebuie redeschise. Autoritățile au luat în considerare raportarea de duminică, în loc de cea de vineri, care includea mai puține contaminări.
Peste 200 de localități au incidenţa cumulată la 14 zile mai mare sau egală cu trei la mia de locuitori.
—
În Italia, a început administrarea celei de-a treia doze de vaccin anti-Covid. Lista include 3 milioane de persoane din categoriile de risc.
De la mijlocul lunii viitoare, în Peninsulă certificatul sanitar devine obligatoriu pentru toți angajații, atât de la stat, cât și de la privat.
După anunțul guvernului de la Roma, a crescut cu 40% rata de vaccinare în Italia.
La ordinul papei Francisc, lucrătorii şi cei care vor vizita Cetatea Vaticanului sau locurile din jurisdicţia Sfântului Scaun vor fi obligaţi, de la 1 octombrie, să prezinte certificatul sanitar. Excepţie vor face credincioşii care participă la ceremonii sau la audienţele generale de miercuri.
—
Guvernul de la Viena a stabilit noile reguli de acces pe pârtiile de schi din Austria, destinație preferată de mulți europeni pentru sezonul rece. Certificatul sanitar va fi obligatoriu. În instalațiile pe cablu, pasagerii vor fi obligaţi să poarte o mască sanitară, nu cea textilă.
—
Laboratul farmaceutic american Pfizer a anunțat că vaccinul său anti-covid este sigur pentru imunizarea copiilor cu vârste peste 5 ani. Serul prezintă un răspuns ”robust” al anticorpilor. Compania va cere agenţiei americane a medicamentului (FDA) autorizarea de urgenţă pentru vaccinarea copiilor. Pfizer și Moderna sunt cele mai folosite seruri în Statele Unite.
—
Social-democrații au hotărât să organizeze o campanie de strângere de semnături pentru plafonarea preţurilor la gaze şi energie electrică. Aleșii PSD speră să își convingă colegii din Parlament să voteze un proiect de lege în acest sens. Proiectul prevede plafonarea preţului la energie electrică şi gaze la un tarif mediu pe ultimele şase luni.
—
Sindicaliştii confederaţiei Cartel Alfa vor organiza un protest antiguvernamental sâmbătă la București, în perioada în care se va desfăşura Congresul PNL, unde premierul Florin Cîțu va candida pentru șefia formațiunii, alături de actualul președinte Ludovic Orban, care își dorește un al doilea mandat.
Manifestația va fi precedată de proteste care vor se vor desfășura, până vineri, la nivel judeţean.
Sindicaliștii solicită majorarea salariului minim. Liderul Confederaţiei Cartel ALFA, Bogdan Hossu spune că oferta guvernului, de 8% pentru anul viitor, reprezintă o creştere reală de 1%, deoarece inflaţia la finalul anului curent va fi, cel mai probabil, de peste 7%.
—
Premierul l-a destituit pe Octavian Berceanu de la conducerea Gărzii Naţionale de Mediu. Decizia lui Florin Cîţu a fost publicată, luni, în Monitorul Oficial. Ultim membru USR PLUS aflat la conducerea instituțiilor de control după ieșirea partidului din guvern, Octavian Berceanu spune că destituirea este o decizie “strict politică”. Potrivit lui, în mandatul său la Garda de Mediu a avut cele mai bune rezultate din ultimii 20 de ani.
—
Campania pentru șefia PNL a intrat în linie dreaptă. Senatoarea Alina Gorghiu a reclamat că susținătorii lui Florin Cîțu primesc telefoane insistente de la tabăra lui Ludovic Orban. De cealaltă parte, deputatul Ionel Dancă susține că așa se face campania, “om cu om”.
—
Nemulțumiți că moțiunea de cenzură împotriva guvernului PNL – UDMR este blocată în legislativ, aleșii Alianței pentru Unitatea Românilor au intrat în grevă. Parlamentarii AUR vor boicota ședințele.
—
Alături de alți peste o sută de lideri ai lumii, președintele Klaus Iohannis participă, timp de 3 zile, la Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite, programată la sediul din metropola americană New York. Forul va căuta soluții de recuperare globală după pandemie și la provocările climatice. Adunarea ONU este cel mai important eveniment internaţional anual de diplomaţie. Miercuri, Klaus Iohannis va participa la un summit găzduit de președintele american, Joe Biden.
—
Investigatorii ruși încearcă să afle motivația individului care au deschis focul în Universitatea din orașul Perm, ucigând 6 persoane și rănind alte aproape 30. Panicați, studenți și profesori s-au baricadat în clase în timpul atacului. Unii au sărit de la ferestre. Atacuri în şcoli şi universităţi sunt rare în Rusia, o ţară în care controlul armelor de foc este strict. Preşedintele Vladimir Putin a denunţat un fenomen ”copiat” din Statele Unite.
—
Din cauza unor lucrări programate în perioada următoare la calea ferată, pe raza regionalelor Timișoara, Iași și Cluj-Napoca, unele trenuri CFR vor fi anulate sau pasagerii vor fi preluați de microbuze. Operatorul feroviar de stat susține că se intervine pentru a fi eliminate pe viitor restricțiile de viteză și pentru o îmbunătățire a confortului.
—
Un exemplar din prima ediţie a cărţii „Frankenstein”, scrisă de Mary Shelley, un clasic al literaturii horror, a fost vândut pentru 1,2 milioane de dolari. Suma reprezintă un record pentru o lucrare tipărită semnată de o femeie. 500 de exemplare ale romanului au fost publicate în 1818.
—
În ultima partidă din etapa a 9-a a Ligii 1 de fotbal, CFR Cluj a învins Universitatea Craiova, luni seara, scor 1-0. Antrenorul Dan Petrescu a obţinut prima sa victorie în al treilea mandat la echipa ardeleană. Tehnicianul și-a felicitat jucătorii.
—
Baschetbalista Claudia Pop Cuic şi-a anunţat retragerea din echipa naţională. În vârstă de 32 de ani, sportiva se va dedica fiicei sale şi carierei la nivel de club. Claudia Pop Cuic evoluează la echipa turcă Bursa.
—
Vremea va deveni rece în cea mai mare parte a ţării. Cerul va avea temporar înnorări şi izolat va ploua slab. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări la munte şi pe litoral. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 11 şi 22 de grade.
La București, valorile termice vor scădea semnificativ faţã de intervalul anterior, astfel încât vremea va deveni rece pentru aceastã dată. Temperatura maximă va fi de 17…18 grade. Cerul va avea temporar înnorări şi doar cu totul trecãtor va ploua slab. Vântul va sufla slab şi moderat.
În zonele de munte munte, vremea va fi rece pentru aceastã perioadã. Cerul va avea temporar înnorãri şi va ploua ziua, izolat, cu precãdere în masivele sudice, iar noaptea, local, mai ales în cele nord-vestice. La altitudini mari vor fi posibile precipitaţii sub formã de lapoviţã şi ninsoare. Vântul va avea unele intensificãri, în special pe creste.
Pe litoral, valorile termice vor scãdea, astfel cã vremea va deveni rece pentru aceastã datã. Cerul va fi variabil, cu unele înnorãri la începutul intervalului, când, mai sunt posibile ploi slabe. Vântul va sufla moderat, cu intensificãri temporare ziua (rafale, în general de 45 – 55 km/h), apoi va slãbi în intensitate. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 15 şi 17 grade, iar cele minimevor fi de 10…11 grade. Temperatura apei mãrii va avea valori de 17…19 grade.