Confidenţialitate

INFOMANIA • 21 ianuarie 2021: Tot ce trebuie să știi la început de zi

  • Invitat miercuri seară la Europa FM, ministrul Sănătății a admis că România nu testează suficient pentru a descoperi infecțiile cu SARS-CoV-2, iar raportările direcțiilor de sănătate publică sunt deficitare. De aceea, tabloul situației epidemiologice nu este apropiat de realitate. Potrivit lui Vlad Voiculescu, foarte mulți români recurg în acest moment la testele rapide, ale căror rezultate nu ajung la autorități. În aceste condiții, trendul descrescător al infecțiilor din aceste zile nu pare credibil. Indicatorii pe care ministrul îi urmărește sunt numărul de decese asociate Covid și cel al pacienților aflați la Terapie Intensivă. Ieri au fost raportate 116 cazuri mortale. În secțiile ATI, se menține peste pragul de o mie numărul pacienților aflați în stare gravă. 3.000 de noi contaminări au fost depistate la 30.000 de teste efectuate.
  • Scriptic, Bucureștiul a ieșit din scenariul roșu, cu o rată de infectare care a coborât sub pragul de 3 la mia de locuitori. Prefectul Traian Berbeceanu a spus că va mai aștepta două zile înainte de a decide eventuale relaxări de restricții în oraș.
  • La Europa FM, ministrul Sănătății a dat asigurări că România “își va lua partea de vaccin anti-Covid”, iar capacitatea de imunizare va crește, urmând a fi “calibrată în timp”. Centrele vor funcționa continuu în lunile următoare, ne-a precizat șeful Sănătății. Sunt unele zone din țară, totuși, unde nici măcar nu a început activitatea în astfel de centre de vaccinare. Până una-alta, Vlad Voiculescu a cerut un raport despre problemele tehnice care au perturbat activitatea centrului de vaccinare de la Romexpo București din prima zi de funcționare. Ministrul ne-a explicat, totodată, principiile campaniei de imunizare: trebuie vaccinate acele categorii care sunt cele mai vulnerabile, cu riscuri majore în fața coronavirusului – așa cum sunt vârstnicii și bolnavii cronic, persoanele fără adăpost, cele cu handicap sau imobilizate la pat, alături de cei care le îngrijesc, dar și lucrătorii din instituții esențiale, precum personalul din învățământ.
  • Lista a fost refăcută de guvern, miercuri, “din mers” – cum spunea recent, la Europa FM, premierul Florin Cîțu. Potrivit acestuia, în februarie, România va primit săptămânal 220.000 de doze de vaccin anti-Covid. Selectarea angajaților din instituții considerate cheie ale statului va fi făcută de șefii acestora, pentru că unii dintre subalterni lucrează de acasă și nu se impune, așadar, vaccinarea lor la acest moment.
  • Persoanele care se încadrează în prima și a doua etapă de imunizare se mai pot programa. Anunțul autorităților vine după ce s-au ocupat mai toate locurile disponibile până la data de 1 martie. În perioada următoare, vor fi create noi centre pentru cei care vor să se vaccineze în februarie.
  • În etapa a 3-a a campaniei naționale, vor avea prioritate angajații din mediul privat care intră în contact direct cu mulți cetățeni, așa cum sunt – spre exemplu – casierii din magazine sau personalul de la ghișeele băncilor. Se apropie de 300.000 numărul vaccinărilor anti-Covid făcute până acum în România. 6.000 de persoane – în majoritate cadre sanitare – au primit ambele doze și, implicit, protecția maximă împotriva coronavirusului.
  • Cadrele medicale detaşate în centrele de vaccinare anti-Covid nu vor fi plătite în plus, ci doar cele care vin de acasă sau se află în afara programului de lucru, a anunțat ministrul Sănătăţii. Vlad Voiculescu a explicat că fondurile pentru centrele de imunizare din ţară vor fi recuperate din finanțări europene. Ministrul a promis, totodată, mai multă transparență în prezentarea datelor despre situația epidemiologică. Într-o scrisoare deschisă, mai multe organizații neguvernamentale au lansat un apel în acest sens.
  • Prim-vicepreşedinte al PSD, Gabriela Firea îi cere demisia ministrului Voiculescu, întrucât ar fi un veritabil subminator al campaniei de vaccinare „pe care o decredibilizează prin minciuni penibile”.
  • Liderii UE vor discuta joi, prin videoconferință, despre coordonarea răspunsului în fața crizei sanitare de Covid, inclusiv despre vaccinarea pe scară largă în statele blocului comunitar.
  • Devenit al 46-lea președinte american, democratul Joe Biden s-a instalat la Casa Albă, unde a semat mai multe ordine executive, între care cel care instituie obligativitatea purtării măștii pe toate proprietățile guvernului și cel prin care SUA revin în Acordul internațional pentru climă, respins de predecesorul republican Donald Trump. Anterior, în discursul inaugural de pe esplanada Capitoliului, noul lider a făcut apel la unitate și încetarea violenței într-o Americă profund divizată politic și grav afectată de pandemie. Într-un gest fără precedent pentru ultimul secol și jumătate de politică la Washington, Donald Trump a boicotat ceremonia învestirii succesorului său, organizându-și propriul eveniment de retragere, la care a anunțat că se va întoarce “într-un fel sau altul”. Cu un mandat marcat de o avalanşă de scandaluri, republicanul a plecat de la putere la cel mai scăzut nivel de popularitate în sondaje, izolat de o parte a taberei sale, îngrozită de violenţele de la Capitoliu. Donald Trump ar urma să fie judecat în Senat pentru instigarea la asaltul din 6 ianuarie, soldat cu 5 morți. Un dispozitiv de înaltă securitate a făcut de nerecunoscut, miercuri, capitala federală americană din cauza amenințării grupurilor extremiste.
  • Joe Biden a declarat că predecesorul său i-a lăsat „o scrisoare foarte generoasă” înainte de a-şi încheia mandatul. Din “respect” pentru Donald Trump, noul locatar al Casei Albe nu va divulga conţinutul documentului.
  • Ziua de 20 ianuarie 2021 va rămâne în analele istoriei mai ales grație accederii – pentru prima dată – a unei femei la vicepreşedinţia primei puteri mondiale. În vârstă de 56 de ani, Kamala Harris devine, de asemenea, prima persoană de culoare şi de origine indiană care ocupă această funcţie.
  • Noul șef al diplomației americane, Antony Blinken, a promis să rupă SUA de cei patru ani de unilateralism şi o ”revigorare” a alianţelor puse la încercare de vechea administrație republicană.
  • Europa ”are din nou un prieten la Casa Albă”, a declarat șefa executivului comunitar, Ursula von der Leyen, iar preşedintele Consiliului European, Charles Michel, l-a invitat pe Joe Biden la o reuniune cu liderii Uniunii pentru un restart al relației transatlantice. De la București, liderii politici – în frunte cu președintele Klaus Iohannis – au salutat instalarea noii administrații americane. Un gest similar a făcut și regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii. De la Vatican, Papa Francisc i-a cerut lui Joe Biden, al doilea președinte catolic din istoria Americii, să lupte pentru reconciliere.
  • Ultimul lider al Uniunii Sovietice a îndemnat la ”o normalizare a relaţiilor” dintre Moscova și Washington. Mihail Gorbaciov insistă pentru o prelungire a Tratatului dezarmării nucleare, care expiră la 9 februarie.
  •  Bursa americană a închis la niveluri record miercuri, în ziua învestirii lui Joe Biden. Creșterile pe Wall Street au fost susţinute de rezultatele solide raportate de Netflix. Platforma de streaming a ajuns la 200 de milioane de abonați în lume.
  • Rând pe rând, muzeele lumii se debarasează de dublurile din ceară ale lui Donald Trump. Înainte ca republicanul să își încheie oficial mandatul de președinte al SUA, Muzeul Grévin din Paris i-a îndepărtat statuia din expoziţie.
  • Procurorii fac cercetări după ce s-a descoperit că mare parte din cadavrele oilor care au murit înecate la bordul navei cargo scufundate în Portul Midia, în noiembrie 2019, nu au fost incinerate, ci îngropate pe un teren viran din comuna tulceană Măcin. Localnicii din zonă s-au plâns de mirosul greu de suportat.
  •  Tribunalul Bucureşti a anulat, miercuri, diploma de doctor a fostului ministru Darius Vâlcov. Experții au stabilit că aproape un sfert din teza acestuia a fost plagiată. Darius Vâlcov mai poate contesta decizia instanței.
  • România se numără printre campioanele inflației în Uniunea Europeană, fiind depășită doar de Polonia, Ungaria și Cehia. Anul trecut, prețurile au crescut – în medie – cu 1,8% în România.
  • Mijlocaşul Alexandru Răuţă a acceptat oferta suporterilor-acţionari ai FC Dinamo de micşorare a salariului, precum şi cea de prelungirea contractului cu un an. Înţelegeri similare au mai fost parafat cu jucători precum Deian Sorescu, Ante Puljici, Janusz Gol, Diego Fabbrini, Vlad Achim şi Magaye Guye.
  • Cristian Dulca este noul selecţioner al naţionalei de fotbal feminin. Fostul internaţional a semnat un contract pentru următorii cinci ani, având drept obiectiv principal calificarea fetelor la Europeanul din 2025. În cariera de antrenor, Cristian Dulca a mai pregătit naționala masculină de tineret.
  • Sportivii din loturile naţionale şi olimpice, precum şi cei calificaţi individual la olimpiada de la Tokyo, vor fi vaccinaţi anti-Covid în actuala etapă națională. Ministrul Sportului, Eduard Novak, s-a imunizat, miercuri, şi i-a încurajat pe toţi sportivii să facă acelaşi lucru.
  • Organizatorii japonezi ai Jocurilor Olimpice susțin că, în acest moment, scenariul unei amânări sau anulări nu este luat în discuţie. Competiția ar urma să ia startul la 23 iulie.
  • Echipa Real Madrid a fost eliminată, miercuri, din 16-imile Cupei Spaniei, învinsă fiind pe terenul Alcoyano, formație de ligă a treia.
  • Juventus Torino a câştigat, pentru a 9-a oară în istoria sa, Supercupa Italiei. Echipa torineză a învins pe Napoli, la Reggio Emilia, cu 2-0.
  • Castelul Corvinilor candidează pentru titlul de „Marcă a patrimoniului european”.