Confidenţialitate

INFOMANIA • 19 decembrie 2022: Tot ce trebuie să știi la început de zi | PODCAST

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Salvamontiștii argeşeni au recuperat din Munţii Făgăraş, duminică seară, un bărbat care alunecase de pe poteca ce duce spre zona Vârfului Moldoveanu.

Drumețul a suferit multiple leziuni.

Din cauza condiţiilor meteo nefavorabile, elicopterele SMURD nu au putut interveni în misiunea de salvare, care a fost una exclusiv terestră.

În plus, acţiunea a fost mult întârziată pentru că, la câțiva kilometri în aval de Stâna lui Burnei, un versant s-a prăbuşit.

În sprijinul salvamontiștilor, Primăria Nucşoara a trimis un buldoexcavator.

Medicii de la Spitalul de Pediatrie din Iaşi i-au salvat mâinile unei fete, victimă a accidentului de autocar de la Pașcani, produs în noaptea de vineri spre sâmbătă.

La capătului unei intervenții chirurgicale întinse pe 20 de ore, ambele brațe au fost (re)atașate de corpul fetei. Unul dintre ele era amputat, celălalt era devascularizat.

În sala de operaţii au fost prezenți trei medici anestezişti, cinci chirurgi plasticieni, doi medici ortopezi, alături de numeroase asistente medicale, infirmieri şi brancardieri.

Pacienta va mai fi supusă unor intervenții şi va avea nevoie de recuperare medicală.

Peste 30 de artiști, membri ai unui ansamblu folcloric, se aflau în autocarul care se deplasa de la Botoşani spre un festival în judeţul Ialomiţa.

La intrarea în Paşcani, vehiculul s-a răsturnat. 25 de persoane, dintre care 12 copii, au avut nevoie de îngrijiri medicale.

7 victime au fost transportate la spitale din Iași pentru îngrijiri de specialitate.

Dispărut de vineri, un pescar este căutat pe râul Olt de scafandri din judeţele Sibiu şi Hunedoara, pompieri, dar şi de salvamontişti cu drone.

Cadavrul prietenului acestuia a fost recuperat. Cei doi sibieni nu au mai răspuns la telefon de vineri după-amiaza, iar rudele au cerut ajutorul poliţiştilor.

Două persoane au fost rănite într-un incendiu care a cuprins o clădire din orașul vasluian Huşi, în care funcţionează o creşă şi un adăpost pentru asistați social. Victimele au fost spitalizate.

Alte şase persoane, printre care şi trei copii, au fost evacuate în siguranță. Un reşou lăsat lângă perdelele dintr-o încăpere a fost cauza incendiului.

Primarul comunei constănțene Poarta Albă este cercetat penal pentru ultraj. Vasile Delicoti a lovit cu pumnul o polițistă care trăsese pe dreapta un vehiculul condus de fiul minor al edilului.

Luat la întrebări, băiatul și-a chemat tatăl în apărare.

Procurorii suceveni au reţinut un bărbat sub acuzația de violenţă în familie. Soţia sa a încercat să se sinucidă, intrând cu maşina într-un parapet metalic.

Anterior, între cei doi a izbucnit un conflict, femeia fiind agresată.

Aproape 14.000 articole pirotehnice au fost găsite de poliţiştii nemțeni în urma unei percheziţii domiciliare în orașul Roman.

Doi suspecți sunt cercetați penal.

Un bulgar este anchetat pentru că a încercat să introducă ilegal în România, prin Punctul de Trecere a Frontierei (PTF) Giurgiu, peste trei mii de pachete de ţigări, ascunse într-o utilitară.

Tânărul nu deţinea documente de provenienţă pentru marfă, care a fost confiscată.

Poliţiştii din punctele de frontieră Nădlac II (judeţul Arad) și Borş II (judeţul Bihor) au interzis intrarea în țară a peste 25 de tone de deşeuri.

Gunoaiele, pentru care şoferii nu au putut prezenta documente necesare importului, proveneau din Austria, Germania și Italia.

Veto-ul Austriei împotriva aderării României la spaţiul de liberă circulaţie “rămâne unul nejustificat într-o Europă a principiilor şi cooperării cu bună-credinţă”, a declarat ministrul Afacerilor Externe într-un interviu acordat colegilor de la Agerpres.

Bogdan Aurescu susține că ţara noastră a beneficiat, în dosarul Schengen, de cel “mai puternic şi mai vocal sprijin”.

Țări precum Germania, Franţa, Olanda şi Finlanda – cunoscute ca având în trecut o poziţie reticentă – au fost convinse “de răspunsul ferm, prompt al României privind situaţia din Ucraina, cât, mai ales, de eforturile pe care România le-a întreprins în toată această perioadă pentru a dovedi că locul său este în Schengen”, consideră ministrul.

Cât privește schimbare “bruscă” de poziţie a Austriei, Bogdan Aurescu spune că nu doar că “nu putea fi anticipată, dar a luat prin surprindere pe toţi partenerii europeni şi chiar pe partenerii de coaliţie din Austria. Nu a existat anterior niciun semnal în sensul opoziţiei Austriei” în toate contactele diplomatice.

Ministrul de Externe este așteptat cu explicații în Parlament, la solicitarea opoziției.

Liderul Uniunii Salvați România, Cătălin Drulă, a denunțat “un eşec colosal” al diplomaţiei româneşti.

În ceea ce pare o schimbare de ton, Viena leagă acceptarea României de scăderea numărului de solicitanți de azil, condiție pe care Bucureștiul nu o poate controla.

Peste 7 milioane și jumătate de cozonaci sunt produși pe acest final de an susţine preşedintele Patronatului Român din Industria de Morărit, Panificaţie şi Produse Făinoase (ROMPAN).

Potrivit lui Aurel Popescu, din această cantitate peste două milioane de bucăţi vor ajunge la export, în special în ţările unde există comunităţi mari de români.

În Pastorala de Crăciun, Patriarhul Daniel a îndemnat la iubire şi solidaritate, mai ales faţă de cei care suferă din cauza războiului.

Capul Bisericii Ortodoxe Române a cerut, de asemenea, pomenirea în rugăciuni a confraților plecați în afara ţării.

Papa Francisc a dezvăluit, într-un interviu, că a semnat în urmă cu aproape 10 ani o scrisoare de demisie în cazul în care se va confrunta cu probleme de sănătate care nu-i vor permite să-şi îndeplinească atribuţiile.

Suveranul pontif, care a împlinit, în weekend, 86 de ani, suferă de o afecţiune inoperabilă a genunchiului care l-a forţat să folosească în ultimele luni un scaun cu rotile.

Furnizarea încălzirii în Kiev a fost restabilită complet, a declarat primarul capitalei. Toate sursele de alimentare cu căldură funcţionează normal”, a precizat Vitali Klitciko.

În ultimele săptămâni, armata rusă a lovit ținte ale infrastructurii energetice ucrainene, provocând întreruperi ale livrărilor de utilități.

La Kiev şi în multe zone din Ucraina, temperaturile au coborât sub pragul îngheţului.

Până zilele trecute, o treime din oraş nu avea curent electric.

În tot acest timp, Moscova este sub nămeți. Capitala rusă este afectată de cea mai abundentă ninsoare de la începutul acestui secol.

Potrivit meteorologilor, a fost depăşit recordul de 34 de centimetri de zăpadă consemnat în 1941, anul în care Germania nazistă a invadat Uniunea Sovietică.

Peste 12.000 de vehicule au fost mobilizate pentru a elibera străzile, a anunţat primăria Moscovei.

Zeci de zboruri au fost anulate pe aeroporturile orașului.

În majoritate, japonezii se opun creşterii taxelor pentru finanţarea unor investiţii militare masive, anunţate de guvern.

Autoritățile de la Tokyo plănuiesc să aloce 320 miliarde de dolari pentru a pregăti ţara pentru un eventual conflict, în contextul în care testele cu rachetă ale Coreei de Nord, pretenţiile Chinei asupra Taiwanului şi invadarea Ucrainei de către Rusia au alimentat temerile de război.

Aproape 1.200 de militari vor fi mobilizaţi în Regatul Unit pentru a-i înlocui pe ambulanţieri şi personalul poliţiei de frontieră care se află în grevă, a anunţat guvernul înainte de o nouă săptămână marcată de numeroase încetări ale lucrului.

Regatul Unit, unde inflaţia depăşeşte 10%, se confruntă cu mişcări sociale de o amploare fără precedent în ultimele decenii.

Aceste greve afectează mai multe sectoare, între care transporturile şi sănătatea.

Într-o mişcare de protest inedită, infirmierele au încetat lucrul joia trecută pentru a cere creşterea salariilor şi condiţii mai bune de lucru.

O nouă grevă este anunţată pentru marți.

Regimul din Qatar insistă că nu are vreo implicare în cazul de corupţie investigat de poliția belgiană și în care a fost arestată eurodeputata greacă Eva Kaili.

Autoritățile de la Doha cred că decizia de a suspenda dialogul și cooperarea pe durata anchetei vor avea un “impact negativ” asupra relaţiilor bilaterale.

Ajunsă în spatele gratiilor la Bruxelles și demisă din funcția de vicepreședinte al legislativului european după izbucnirea scandalului, Eva Kaili este suspectată că a fost plătită de Qatar pentru a apăra interesele acestui emirat din Golful Persic.

Poliţia germană a recuperat majoritatea bijuteriilor furate de la Muzeul Gruenes Gewoelbe (Seiful Verde) din Dresda în 2019.

Un jaf în valoare de 120 de milioane de dolari. Piesele furate conţineau peste 4.300 de diamante.

Actriţă şi activistă iraniană pentru drepturile femeilor din Iran, Taraneh Alidoosti a fost arestată pentru că a susţinut mişcarea de contestare a regimului. Izbucnite după moartea unei tinere în arestul Poliției moravurilor, protestele au intrat în a patra lună.

Doi tineri au fost spânzuraţi pentru implicare în manifestațiile de stradă din Iran.

China se confruntă cu primul dintre cele trei valuri de Covid estimate pentru această iarnă. Autorităţile statului asiatic se grăbesc să vaccineze persoanele în vârstă care sunt vulnerabile în faţa coronavirusului.

Un al doilea val va fi provocat de călătoriile masive din luna ianuarie, care preced sărbătorile de Anul Nou chinezesc.

Argentinienii au cucerit Cupa Mondială de fotbal după una dintre cele intense finale din istorie.

Francezii au revenit pe final de meci, pe care l-au dus în prelungiri.

Deznodământul a fost decis de la punctul cu var, scor 4-2 pentru sud-americani.

La Doha, naționala Albiceleste şi-a trecut în palmares al treilea său titlu mondial, după cele obţinute în 1978 şi, mai apoi, în 1986 – când star a fost legendarul Diego Maradona.

Sute de mii de argentinieni s-au adunat pentru a sărbători în centrul capitalei. Suporterii se vor reuni și astăzi la Buenos Aires, unde idolii lor ar urma să defileze cu trofeul cucerit.

Lionel Messi a fost declarat “Fotbalistul turneului” de către FIFA și a devenit, totodată, jucătorul cu cele mai multe meciuri disputate la turneele finale mondiale, el având 26 de apariţii. Cu toate acestea, argentinianul spune că vrea să mai joace câteva partide cu noul său statut de campion.

Selecţionerul Argentinei, Lionel Scaloni, a mărturisit că “nu era în planurile mele să fiu campion mondial, dar cred că suntem câştigători pe merit”, lăudând prestaţia echipei “care se ridică mereu”. “Aceşti jucători joacă pentru popor, pentru suporterii argentieni, toţi trag pentru aceeaşi echipă, Argentina, şi nu este mândrie mai mare decât să joci pentru ţara ta”, a mai spus tehnicianul.

Cu 4 goluri înscrise doar duminică seară, dintre care unul din penalty, francezul Kylian Mbappe este golgheterul acestei ediții.

Nemulțumirea suporterilor a degenerat în lupte cu forțele de ordine la Nisa, unde poliţia a riportat cu gaze lacrimogene. Petarde au fost detonate la Paris în Piaţa Bastilia.

Gareth Southgate păstrează funcţia de selecţioner al echipei de fotbal a Angliei în perspectiva preliminariilor pentru Campionatul European din 2024. Sub comanda sa, naţionala engleză a fost eliminată de cea franceză în sferturile Cupei Mondiale.

Englezii vor debuta faza de calificare la EURO 2024 pe 23 martie în Italia şi vor întâlni Ucraina, Macedonia de Nord şi Malta în Grupa C.

În Superliga autohtonă de fotbal, UTA Arad și Rapid București au remizat, 1-1.

Cu același scor s-a încheiat și meciul dintre Petrolul și U Craiova.

Egal a fost și în derby-ul județean dintre FC Argeş și CS Mioveni, 2-2.

Luni, de la ora 20:00, se confruntă FCSB și FC Botoşani. Meciul va fi arbitrat de centralul Iulian Călin.

David Popovici a cucerit argintul în proba de 200 metri liber la Mondialele în bazin scurt de la Melbourne. Românul încheie anul cu 14 medalii cucerite la cinci competiţii de top, dintre care 11 sunt de aur.

Elevul lui Adrian Rădulescu a făcut senzație în 2022 cu ”dubla de aur” în bazin lung, reușită în probele de 100 şi 200 m liber.

Hidrologii au avertizat asupra riscului de inundații în vestul României. Pericol mai mare este în județul Satu Mare, în bazinele hidrografice Tur şi Crasna.

Un cod portocaliu va fi în vigoare întreaga zi.

Hidrologii au avertizat și că formaţiunile de gheaţă (gheaţă la maluri) îşi vor face apariţia pe râurile din bazinele superioare ale afluenţilor de dreapta ai Siretului.

Debitul fluviului Dunărea la intrarea în ţară va creşte în următoarele trei zile până la 7.200 metri cubi de secundă (mc/s). Media multianuală a lunii decembrie 5.200 mc/s.