Confidenţialitate

INFOMANIA • 17 octombrie 2022: Tot ce trebuie să știi la început de zi | PODCAST

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Camera Deputaţilor ar urma să dezbată, luni, moţiunea inițiată de opoziție împotriva ministrului de Interne, sub titlul “Siguranţă şi încredere sau debandadă şi furt? Ministrul Bode trebuie să răspundă pentru dezastrul creat”.

Uniunea Salvați România și Forța Dreptei îi reproșează liberalului Lucian Bode modul în care a fost organizată achiziția, în schimbul a 98 de milioane de lei, celor 600 de autospeciale BMW pentru Poliția Română, despre care sindicaliștii instituției au spus că a fost o licitație cu “dedicație” pentru un apropiat al șefului statului.

Ulterior, reprezentanții Automobile Bavaria a transmis că Michael Schmidt – un prieten al lui Klaus Iohannis – nu mai deţine vreo funcţie în cadrul companiei.

Opoziția îl mai acuză pe ministrul Lucian Bode că și-a secretizat teza de doctorat. Asupra lucrării planează suspiciuni de plagiat.

USR a început un maraton de transcriere a tezei, care este accesibilă exclusiv în format digitalizat la Biblioteca Naţională din București. Transcrierea se poate face doar de mână, conform regulamentului intern, care interzice fotografierea.

Directorul Bibliotecii, Adrian Cioroianu, a anunțat că lucrarea va fi disponibilă publicului.

Moțiunea ar fi trebuit dezbătută și supusă votului în urmă cu o săptămână, dar Lucian Bode a cerut amânarea pe motiv că programul său este prea încărcat, mai cu seamă din cauza întrevederilor care să susțină candidatura României la spațiul de liberă circulație Schengen.

După amiază, în plenul Camerei Deputaţilor este așteptat ministrul Apărării.

Revenit de la Bruxelles, unde a participat la reuniuni NATO, Vasile Dîncu trebuie să explice recente declarații controversate. Într-un interviu, social-democratul a opinat că Ucraina ar trebui să accepte ajutor extern pentru negocierea unei soluții de pace cu Rusia.

Președintele Klaus Iohannis l-a mustrat de la distanța pe Vasile Dîncu, amintindu-i că doar autoritățile de la Kiev vor decide dacă și când se vor așeza la masa tratativelor cu invadatorii.

La rândul său, premierul Nicolae Ciucă a spus că va avea “o discuţie cât se poate de deschisă” cu ministrul, a cărui opinie nu reprezintă punctul de vedere oficial al guvernului de la București.

În weekend, de la Bruxelles, Vasile Dîncu le-a transmis un mesaj dur contestatarilor.

Ministrul Externelor participă, luni, la reuniunea şefilor diplomaţiilor din blocul comunitar, care va avea loc la Luxemburg. Întrunirea va prilejui un schimb de opinii aprofundat referitor la contracararea efectelor agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei.

Duminică, Bogdan Aurescu spunea că, începând cu luna februarie, România a facilitat tranzitul a mai mult 5 milioane de tone de cereale ucrainene.

Ministrul va reitera sprijinul pentru Kiev şi va informa cu privire la facilitarea exporturilor de cereale şi alte produse din Ucraina prin ţara noastră.

Rușii continuă să lovească infrastructura de utilități a ucrainenilor. Autoritățile de la Kiev insistă ca populația să scadă consumul de electricitate la orele serii.
Pe frontul de luptă, trupele ucrainene își continuă drumul de eliberare spre Herson.

Alianța Nord-Atlantică începe, de luni, un amplu exerciţiu aerian pentru a testa capacitatea de descurajare nucleară.

Cel puţin 60 de avioane de diferite tipuri, inclusiv uneke de vânătoare din a patra şi a cincea generaţie, şi bombardiere americane cu rază lungă de acţiune B-52 vor zbura peste Belgia, Marea Nordului şi peste Marea Britanie. Exerciţiul nu implică utilizarea armelor reale.

Unii oficiali ruşi din camarila președintelui Vladimir Putin au ameninţat Occidentul cu armele nucleare.

Statele Unite ale Americii şi aliaţii au precizat, totuși, că nu sunt indicii despre o decizie iminentă a Moscovei de a folosi arsenalul nuclear, încadrând declaraţiile în retorica de război.

Deși insistă că nu se va alătura invaziei, Ministerul Apărării de la Minsk a declarat duminică că puţin sub 9.000 de soldaţi ruşi vor fi staţionaţi în Belarus, ca parte a unei ”grupări regionale” de protejare a graniţelor.

Primele trenuri de trupe ruse au început să sosească în statul aliat.

Preşedintele bielorus Alexandru Lukaşenko declara, săptămâna trecută, că trupele sale se vor desfăşura cu forţele ruse în apropierea graniţei cu Ucraina, sub pretextul unor “ameninţări din partea Ucrainei şi a Occidentului”.

Polițiștii și pompierii constănțeni fac cercetări la sediul Arhiepiscopiei Tomisului, al cărei acoperiș a fost mistuit de un incendiu puternic în weekend. Se crede că ancheta va dura câteva zile.

Sursa flăcărilor ar putea fi o lumânare lăsată nesupravegheată într-o chilie.

Lupta pompierilor cu incendiului a durat 4 ore. Pagubele sunt de ordinul milioanelor de euro.

Arhiepiscopul Teodosie al Tomisului a salutat faptul că nu s-au înregistrat victime și speră că, după reparații, Palatul Arhiepiscopal va arăta “și mai bine”.

Moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva au fost reintroduse în Catedrala Mitropolitană din Iaşi. Mai mult de un sfert de milion de oameni s-au închinat la raclă în cele 8 zile de pelerinaj.

Şeful Serviciului Salvamont Argeș avertizează că mersul pe munte presupune “grijă, experienţă, echipament şi pregătire”.

”Nu tot ce citeşti pe net poate fi făcut a doua zi”, a transmis Ion Sănduloiu, la finalul unei acţiuni care a durat timp de 11 ore, cu momente ”de viaţă şi de moarte”, pentru recuperarea a opt drumeți cu pretenții de alpiniști, rămași blocați într-o zonă periculoasă a Masivului Piatra Craiului.

Jandarmii din Caraş-Severin au intervenit pentru căutarea a cinci persoane care s-au rătăcit pe munte, pe traseul dintre Lacul Secu şi comuna Văliug.

Misiunea de căutare a durat peste trei ore, fiind îngreunată de terenul accidentat. Cei cinci au fost găsiți epuizaţi fizic şi uşor deshidrataţi.

Salvatorii montani din cadrul Serviciului Public Local Salvamont Braşov au fost solicitaţi să intervină în cazul a trei persoane, toate practicante ale ciclismului montan.

“În primul caz, ciclistul a suferit un traumatism de membru superior, în zona umărului, fiind preluat de un echipaj SMURD, în vederea transportului către unitatea spitalicească. În celălalt caz, a fost vorba despre un traumatism de membru inferior şi acesta fiind trimis către unitatea spitalicească, pentru examene medicale suplimentare. În ultimul caz, un ciclist a suferit un traumatism cranio-cerebral, dar a refuzat ajutorul salvamontiştilor”, se precizează într-un comunicat.

Salvamontiștii maramurșeni au recuperat o femeie care a alunecat şi s-a accidentat la un picior pe când se afla la cules de ciuperci în Munţii Gutâi.

Victima a fost transportată ulterior la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Baia Mare.

Aplicaţia pentru constatarea amiabilă electronică a accidentelor devine funcţională de luni. Şoferii vor putea completa datele pe acelaşi telefon.

Denumită Amiabila, aplicaţia va fi dispo­nibilă pentru descărcare din Google Store sau App Store și va conectată la toate companiile din piață care oferă polițe de răspundere civilă auto.

Paşii pentru folosire implică crearea unui cont, verificarea contului, deschiderea opţiunii de constatare din cadrul aplicaţiei, iar după completarea datelor de către ambii şoferi im­plicaţi în accident, la final se constituie schiţa accidentului care ulterior vor fi sem­nate electronic de cei doi şoferi, urmând a fi trans­mise ambilor asigurători RCA ai şoferilor.

BAAR şi asigurătorii RCA sunt cei care au dezvoltat şi care vor administra soluţiile tehnice şi vor stabilit de comun acord procedura avizării daunei prin intermediul formularului de Constatare amiabilă de accident în format electronic, cu respectarea dispoziţiilor legale privind gestionarea riscurilor operaţionale generate de sistemele informatice utilizate de entităţile autorizate, reglementate şi supravegheate de ASF.

La apelul stângistului Jean Luc Melenchon, mii de francezi au protestat pe străzile Parisului față de traiul tot mai scump. La manifestaţie a fost prezentă şi Annie Ernaux, laureata Premiului Nobel pentru Literatură din acest an.

Din cauza unor incidente, jandarmii au intervenit cu gaze lacrimogene împotriva unor grupuri violente.

Săptămâna aceasta sunt anunțate noi greve.

Autorităţile se tem tot mai mult că s-ar putea ajunge la demonstraţii similare celor ale “Vestelor galbene”, din 2018 şi 2019.

În ovațiile celor 2.300 de delegați adunați la Congresul Partidului Comunist chinez, președintele Xi Jinping și-a a apărat strategia dură de luptă contra Covid.

Restricțiile îi nemulțumesc pe cei care consideră că monitorizarea atentă a cetățenilor încalcă orice drept la viață privată.

În contextul actual, Liderul de la Beijing vrea o armată de clasă mondială.

Cel mai probabil, Xi Jinping va fi reconfirmat pentru un al treilea mandat de președinte după 10 ani în care a adus statul asiatic pe o cale autoritaristă.

Autoritățile de pe insula elenă Creta fac bilanțul pagubelor provocate de furtuna puternică din weekend.

Două persoane au fost ucise de viitură.

Mai mulți turiști români se aflau pe insulă când a lovit dezastrul.

Pompierii s-au mobilizat, duminică, pentru a-i ajuta pe localnicii afectaţi. Cea mai afectată este staţiunea Agia Pelagia.

Procurorii britanici îl vor duce în fața instanței, luni, pe fotbalistul Mason Greenwood, pe care l-au pus sub acuzare pentru agresarea fostei sale iubite.

În vârstă de 21 de ani, jucătorul este învinuit de “tentativă de viol” şi “lovituri şi vătămări voluntare”.

Mason Greenwood a fost reîncarcerat în weekend, fiind suspectat că nu a respectat condiţiile controlului judiciar.

Cei peste o mie de ursuleţi de pluş care au fost depuşi printre mesajele omagiale aduse defunctei Regine Elisabeta a II-a vor fi donaţi unei organizaţii caritabile care lucrează pentru copii, a anunţat Palatul Buckingham.

Suverana a murit la 8 septembrie, fiind succedată la tron de Charles al III-ea.

Descoperită într-o mină abandonată din Statele Unite, o pereche de blugi (Levi’s) datând din anii 1880 a fost adjudecată cu peste 87.000 de dolari. Este unul dintre cele mai mari preţuri plătite vreodată pentru un articol din denim. Perechea este într-o stare foarte bună de conservare.

Deocamdată, blugii sunt păstraţi într-un seif şi pot fi văzuţi cu programare. În viitor, ar urma să fie expuși la un muzeu.

Revista sportivă France Footbal va decerna, luni seară, Balonul de Aur. Favorit este francezul Karim Benzema, care a câștigat Liga Campionilor și campionatul în Spania cu Real Madrid.

Duminică, Karim Benzema a înscris unul dintre golurile victoriei din El Clasico, scor 3-1, în duelul cu FC Barcelona.

În fața propriilor suporteri, FCSB a învins cu 2-1 pe UTA Arad. După această a treia victorie consecutivă în campionat, bucureştenii au urcat pe locul 7.

Tot dumincă, în duelul ultimelor clasate, Chindia Târgovişte a învins CS Mioveni, cu 1-0.

Etapa se încheie, luni seară, cu întâlnirea dintre CFR Cluj și Sepsi. Meciul va începe la ora 21:00.

După această rundă, Farul Constanța și-a consolidat poziția de lider, având 5 puncte în fața Rapidului. Cele două se vor confrunta, în weekendul viitor, în Giulești.

Naţionala de handbal masculin a României a învins, pe teren propriu, reprezentativa Ucrainei, scor 34-26 (18-14), în al doilea meci din preliminariile Campionatului European din 2024. În meciul de debut, tricolorii antrenaţi de Xavi Pascual au fost învinşi de austrieci, care s-au impus cu 36-32 (18-11).

Urmează confruntările cu Insulele Feroe (8 şi 11 martie 2023), respectiv retururile cu Austria (26 aprilie) şi cu Ucraina (30 aprilie).

Din cele 32 de echipe naţionale aflate la startul calificărilor, 20 vor obţine ”biletul” pentru turneul final din 2024, găzduit de Germania, între 10-28 ianuarie.

Naţionala României a participat ultima dată la un turneu final de Campionat European la ediţia din 1996, când s-a clasat pe locul 9 din 12 echipe participante.

Vremea va fi predominant frumoasă, iar valorile termice diurne se vor situa peste mediile multianuale. Cerul va fi variabil în vestul țării și pe litoral și mai mult senin în rest. Vântul va sufla slab și moderat. Temperaturile maxime se vor situa între 16 și 23 de grade, cu cele mai ridicate valori în regiunile vestice. Dimineața, local în Transilvania și izolat în rest, se va semnala ceață.

În zonele de munte, vremea va fi frumoasă, cu valori termice în creștere față de intervalul precedent. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab și moderat.

La București, vremea va fi frumoasă. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul în general slab. Temperatura maximă va fi de 20…21 de grade.