Autoritățile devansează calendarul relaxării de restricții anti-epidemice. De sâmbătă, se poate renunța la mască în exterior, a anunțat președintele Klaus Iohannis. Excepție vor face zonele aglomerate, precum piețele, târgurile sau stațiile mijloacelor de transport în comun. Totodată, se elimină interdicția de circulație pe timp de noapte , iar magazinele pot reveni la program normal. Se vor putea relua activitățile sportive în aer liber, cu spectatori în limita a 25% din capacitatea arenei. CNSU și Guvernul au programate, vineri, ședințe pe tema relaxărilor.
Șeful statului vrea o relaxare “pas cu pas”, o expresie preferată de Klaus Iohannis. Calendarul eliminării restricțiilor va ține cont de evoluția epidemiologică și de ritmul de vaccinare în rândul populației. Din iunie, vor fi permise evenimente private, precum nunți sau botezuri, cu 70 de persoane în exterior sau 50 de persoane în interior. Dacă toți invitații sunt vaccinați anti-Covid se poate renunța la această restricție.
Până la acest moment, 3,7 milioane de români au primit cel puțin o doză de ser. De asemenea, conform statisticii, au fost vaccinați cu acordul părinților 45.000 de adolescenți (cu vârste între 16 și 18 ani). Maratoane ale vaccinării doar cu buletinul iau startul, vineri, pe faleza Cazinoului din Constanța, la Castelor Corvinilor din Hunedoara, pe stadionul din Ploiești, dar și în orașe precum Alexandria, Cluj, Botoșani sau Suceava.
Șeful Departamentului pentru Situații consideră că măsurile de relaxare sunt normale, în contextul în care toate județele sunt în scenariul verde. Potrivit lui Raed Arafat, autoritățile rămân vigilente, dând de înțeles că se va putea reveni la restricții în cazul în care situația o va impune, întrucât “pandemia nu s-a terminat”.
Ministrul Sănătății susține că, din verificările cerute, există diferențe între raportările de decese Covid din cele două platforme dedicate. Potrivit Ioanei Mihăilă se imune o actualizare a cifrelor. Premierul Florin Cîțu așteaptă un raport detaliat privind discrepanţele. Subraportarea a fost reclamată de fostul ministru Vlad Voiculescu, imediat după ce a fost destituit.
Universitatea de Medicină şi Farmacie Iaşi condiționează accesul la examene de vaccinarea anti-Covid sau prezentarea unui test cu rezultat negativ. Nemulțumiți, studenții anunță că vor contesta decizia Rectoratului. Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, spune că măsura este, totuși, una “corectă”.
Din cauza precipitațiilor prognozate în weekend, evenimentul-pilot programat în aer liber la Opera Naţională Bucureşti a fost amânat pentru 22 mai, a anunţat Ministerul Culturii. Gala se va desfășura în faţa ONB, cu un public format din aproape o mie de persoane, vaccinate împotriva SARS-CoV-2, care au trecut prin infecție sau care prezintă rezultatul negativ la testul Covid.
Premierul spune că Planul Național de Redresare și Reziliență va include mai multe reforme convenite cu oficialii Comisia Europeană. Potrivit lui Florin Cîțu, strategia guvernului este una credibilă. Întocmirea proiectelor tehnice va fi provocarea miniștrilor în următoarele 2 săptămâni. La rândul său, ministrul Fondurilor Europene, Cristian Ghinea, promite reformarea companiilor de stat, printr-un audit iminent și profesionalizarea personalului. Executivul de la București va continua dialogul cu Bruxellesul pe tema PNRR.
Proiectul editorial Deșteptarea României analizează la Europa FM, în această lună, de ce România este codașa Uniunii Europene la infrastructura de transport. Avem mai puțin de o mie de kilometri de autostradă și o rețea feroviară care se degradează de la un an la altul. România consemnează și cel mai mare număr de victime în accidente rutiere. Avem, însă, cele mai multe planuri pe hârtie și cele mai multe promisiuni. Vineri, la Europa FM vine ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă. Așteptăm mesajele și întrebările voastre scrise pe Facebook sau audio pe WhatsApp la 0728.111.222.
De vineri, ia startul programul “Rabla pentru electrocasnice”. Până pe 20 mai inclusiv, se pot înscrie pe pagina de internet a Administraţiei pentru Mediu toţi cei care vor să îşi achiziționeze un aparat nou, care consumă mai puţin energie şi poluează mai puţin, predând în schimb un aparat electrocasnic vechi. Valoarea voucherelor este cuprinsă între 200 şi 500 de lei.
Un al treilea transport de deşeuri periculose aduse din Germania a fost interceptat în portul Constanţa. Containerele aveau ca destinatar o firmă din judeţul Prahova. Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa face cercetări.
Fost primar al sectorului bucureștean 5, Marian Vanghelie a fost condamnat, în primă instanță, la 11 ani şi 8 luni închisoare pentru corupție. Sentința nu este definitivă. Pe când era edil, susțin procurorii, Marian Vanghelie a primit 20% din valoarea unor contracte publice, încredințate cu dedicație. Prejudiciul a fost estimat de procurori la 60 de milioane de euro.
Mai multe companii aeriene își suspendă zborurile spre Orientul Mijlociu în contextul escaladării tensiunilor din regiune. Israelul a masat trupe la frontiera cu Fâșia Gaza. Gruparea Hamas a continuat să lanseze rachete asupra statului evreu. De cealaltă parte, armata israeliană a vizat ținte ale militanților din enclava palestiniană. Bilanțul bombardamentelor a depășit pragul primei sute de decese. Făcut orele trecute din greșeală, pare-se, un anunț despre începutul unei incursiuni în Fâșia Gaza a fost corectat ulterior, invocând o “problemă de comunicare”. Între timp, câteva rachete au fost trase înspre Israel de milițiile Hezbollah din Liban. Aliate ale Israelului, Statele Unite ale Americii s-au opus organizării astăzi unei videoconferințe de urgență a Consiliului de Securitate al Organizației Națiunilor Unite. Discuțiile vor avea loc duminică. Forțe de securitate sporite în orașele mixte ale Israelului, în încercarea de a pune capăt confruntărilor dintre evrei și arabi. Secretarul general al ONU, António Guterres, a făcut apel la încetarea violențelor în Orientul Mijlociu.
Rapid Bucureşti a făcut un pas mare spre primul eșalon fotbalistic, după ce a învins ASU Politehnica Timişoara cu 1-0, joi seară, la Buftea, în etapa a 8-a a fazei play-off a ligii secunde. Tot joi, FC U Craiova 1948 şi-a asigurat promovarea după ce a remizat alb, 0-0, cu FK Csikszereda Miercurea Ciuc.
CSM Bucureşti a învins CS Minaur Baia Mare, cu 37 la 26, în derby-ul etapei a 22-a a Ligii Naţionale de handbal feminin, desfășurat ls Râmnicu Vâlcea. Liderul a dominat meciul, Crina Pintea marcând 11 goluri, iar Cristina Neagu 7.
Horia Tecău și Kevin Krawietz s-au calificat în sferturile de dublu ale turneului de la Roma. Perechea româno-germană a trecut de cuplul britanic Liam Broady/Andy Murray, scor 6-3, 6-4.
Documentarele „Acasă” (r. Radu Ciorniciuc), „colectiv” (r. Alexander Nanau) și „Ivana cea groaznică” (r. Ivana Mladenovic) au intrat, alături de „Urma” (r. Dorian Boguţă) și „Tipografic majuscul” (r. Radu Jude), în cursa pentru marele trofeu Gopo. Gala este programată la 28 iunie.
Vremea va fi instabilă şi răcoroasă în jumătatea de nord a ţării, cu înnorãri temporar accentuate, averse şi local descărcări electrice. Astfel de fenomene vor fi mai frecvente şi mai intense după-amiaza şi seara, iar pe alocuri se vor înregistra cantităţi de apă de 15…20 l/mp şi punctiform peste 25…35 l/mp, dar izolat şi grindină. În restul teritoriului, valorile termice se vor situa în jurul celor normale, cerul va fi variabil şi doar izolat şi trecător va ploua slab. Vântul va avea intensificări locale la munte, îndeosebi pe creste, în prima parte a zilei şi în vest, centru, sud şi sud-est, dar de scurtă durată şi în timpul ploilor. Temperaturile maxime se vor încadra în general între 15 şi 25 de grade. La București, vremea va fi în general frumoasă şi normală sub aspect termic. Cerul va fi variabil, iar vântul va avea intensificări, cu viteze în general de 40…50 km/h, la începutul zilei, apoi va slăbi în intensitate. Temperatura maximă va fi de 23…24 de grade.