Confidenţialitate

INFOMANIA • 13 septembrie 2022: Tot ce trebuie să știi la început de zi | PODCAST

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Potrivit Statisticii, preţurile au continuat să crească în august, în medie cu +0,6% față de iulie.

În ultima lună a verii, cele mai importante scumpiri au fost înregistrate la mărfurile alimentare.

Prețurile s-au majorat accelerat la pâine, carne, zahăr și lapte, ducând inflația anuală din nou peste pragul 15%, întrucât combustibilii s-au ieftinit cu mai puțin de 3%.

Banca Naţională estimează că, în trimestrul al treilea, va urma o perioadă de stagnare a puseului inflaționist.

În viața de zi cu zi a românilor, efortul financiar este semnificativ mai mare pentru persoanele cu venituri sub medie, care sunt nevoite să apeleze la produse alimentare ieftine, de o calitate mai slabă.

Scumpirea energiei s-a regăsit direct în facturi, dar și indirect în costurile tuturor produselor. Guvernul plănuiește să acorde bonusuri pentru cei care își reduc consumul de electricitate și gaze. Ideea este discutată în coaliție.

Comisia Europeană va compensa facturile în creștere ale marilor consumatori de gaz și electricitate.

Prin această schemă, România va primi un miliard și jumătate de euro. Întreprinderile eligibile vor beneficia de o compensație parțială a facturii.

Inspectorii Autorității de Reglementare în Energie au descins, luni, la sediul companiei Tinmar.

Presa a relatat că firma controlată de afaceristul Augustin Oancea vrea să renunţe la o parte dintre clienţi, din lipsă de resurse financiare pentru a cumpara energie.

Reprezentanții Tinmar au susținut că doresc doar o renegocierea contractelor.

În situaţia în care se vor constata încălcări ale obligaţiilor legale, furnizorul va fi sancţionat contravenţional.

Miniștrii Energiei din Uniunea Europeană vor relua, cel târziu peste o lună, discuțiile privind plafonarea prețului pentru gazele rusești.

Dacă liderii comunitari nu vor ajunge la un consens, tarifele vor rămâne mari, a avertizat jurnalistul Mihai Nicuț la Europa FM.

Redactorul șef al publicației Economica.net ne-a mai explicat că gospodăriile cu un consum redus, IMM-urile și firmele din industria alimentară sunt protejate de prețurile mari cel puțin încă un an de acum înainte.

Criza apei calde se prelungește la Ploiești.

Tribunalul Prahova a respins ca inadmisibilă solicitarea autorităților locale ca firma de termoficare să fie obligată să reia livrările. Decizia poate fi atacată cu apel.

De la 1 august, cele aproape 130.000 de apartamente racordate la sistemul centralizat din Ploiești nu au apă caldă, furnizorul invocând necesitatea unor lucrări.

Într-o nouă încercare de a o elibera din penitenciar, avocaţii Elenei Udrea au apelat la o procedură despre care Direcția Anticorupție spune că nu este prevăzută de legea penală.

Apărătorii fostului ministru au depus – la Înalta Curte – un apel împotriva contestaţiei în anulare, care a fost respinsă definitiv, în aprilie, de magistraţii de la aceeaşi instanţă.

Elena Udrea este încarcerată în Penitenciarul Târgşor, unde execută pedeapse de 6 ani primită pentru corupție în dosarul Gala Bute.

Recent, fosta șefă a Turismului a deplâns faptul că legislația le îngrădește mamelor aflate în spatele gratiilor să țină legătura cu proprii copii.

Polițiștii cercetează împrejurările în care s-a produs accidentul rutier în care 8 persoane au fost rănite pe centura municipiului Satu Mare. Un microbuz cu pasageri a intrat în coliziune cu un autoturism şi s-a răsturnat.

Autorităţile au activat Planul roşu de intervenţie.

La București, o șoferiță este anchetată pentru că a rănit o fetiță, intrând cu mașina într-un loc de joacă din incinta unui ansamblu rezidențial. Surse judiciare au spus că femeia a încurcat pedala de frână cu cea de accelerație.

În vârstă de 3 ani, micuța a fost transportată la spital.

La Vaslui, un polițist a lovit o fetiță pe o trecere de pietoni. Agentul se afla în timpul serviciului, dar nu era în vreo misiune specială.

Polițistul este cercetat pentru vătămare corporală. În vârstă de 11 ani, copilul a primit îngrijiri medicale.

România ocupă primul loc în Uniunea Europeană la deceselor cauzate de accidentele rutiere, anume 93 de victime la un milion de locuitori.

Zilnic, pe drumurile țării se produc accidente care se soldează cu cel puţin 5 morţi şi peste 20 de răniţi grav.

România s-a clasat anul trecut pe locul secund în clasamentul producătorilor de biciclete, cu 2,5 milioane de unități. Saltul este de 6 poziții față de 2019. Lider în ierarhie este Portugalia.

Câştigul salarial mediu net a fost 3.975 lei, în uşoară scădere faţă de luna precedentă (-2 lei). Cele mai mari salarii s-au înregistrat în IT (9.549 lei), iar cele mai mici în hoteluri şi restaurante (2.273 lei).

Peste 70.000 de angajați formează „vârful piramidei“ salaria­ţilor din România. Manageri sau experţi de top au venituri lunare de peste 2.000 de euro net.

Moneda unică europeană a continuat să se aprecieze și a revenit peste pragul de 4,9 lei, pentru prima dată în ultima lună. În schimb, dolarul şi-a continuat scăderea, sub pragul de 4,83 lei.

Avocatul Poporului a criticat Ministerul Educației pentru că a eliminat bursele sociale acordate elevilor din rural care merg la liceu în altă localitate.

Instituția condusă de Renate Webber consideră că decizia este “surprinzătoare și nedreaptă”. În plus, hotărârea nu fost anunțată public de Minister, așa cum avea obligația.

Au trecut 200 de zile de când Ucraina rezistă invaziei militare ruse.

Contraofensiva declanșată de Kiev a reușit să recupereze zeci de localități din Donbas, alungând invadatorii de acolo. Armata ucraineană a recâştigat 6.000 km pătraţi din teritoriul ţării, a declarat preşedintele Volodimir Zelenski.

Armata rusă a părăsit aproape întreaga regiune Harkov, în ceea ce Institutul american pentru studiu războiului (ISW) a numit “o înfrângere operațională majoră”. Orașul nord-estic a continuat să fie bombardat de la distanță, ceea ce a întrerupt, din nou, alimentarea cu apă şi electricitate.

Prin vocea purtătorului de cuvânt Dmitri Peskov, Kremlinul a anunțat că va continua operaţiunea militară specială din Ucraina „până când toate obiectivele sale vor fi atinse”.
Potrivit lui, în acest moment, Rusia nu vede nicio posibilitate de negocieri cu Ucraina.

De altfel, nici Kievul nu este interesat să revină la masa tratativelor de pace.

Loial preşedintelui rus Vladimir Putin, liderul cecen Ramzan Kadîrov a anunţat întoarcerea unităţilor sale de mercenari pe câmpul de luptă ucrainean.

În tot acest timp, crește presiunea internă la adresa Kremlinului. Zeci de consilieri municipali din 18 districte regionale i-au cerut președintelui să demisioneze. Grupul îi reproșează lui Vladimir Putin eșecul de pe front și costurile invadării Ucrainei.

Statul Muntenegru a fost victima unui atac cibernetic de proporții. Inclusiv calculatoarele guvernului de la Podgorica n-au funcționat.

Autoritățile susțin că atacul poartă amprenta hackerilor ruşi şi a serviciilor de securitate ale Kremlinului.

Muntenegru este țară membră a Alianței Nord-Atlantice.

În Marea Britanie, tranziția la vârful monarhiei continuă în două registre.

Sicriul Reginei Elisabeta a II-a a fost purtat în procesiune prin capitala Scoției, Edinburgh, și depus la catedrala din oraș. Mii de supuși s-au adunat de-a lungul traseului.

În cortegiu s-au aflat Regele Charles al III-lea și alți membri ai familiei regale.

Într-o ceremonie organizată luni, premierul scoțian Nicola Sturgeona omagiat-o pe Elisabeta a II-a. Este cunoscut faptul că, anul viitor, Scoția vrea să organizeze un referendum pentru independență.

Marți seară, rămăşiţele pământeşti ale Elisabetei a II-a vor fi transportate la Londra cu un avion al Forţelor Aeriene Regale. Un covor de flori s-a așternut în Green Park, lângă Palatul Buckingham locul unde oamenii simpli îi pot aduce omagii suveranei, care i-a slujit timp de 7 decenii.

Funeraliile de stat vor fi organizate în prima zi a săptămânii viitoare, la Westminster Abbey, lângă sediul legislativului britanic.

Noul rege al Marii Britanii a susținut cel dintâi discurs în parlamentul de la Londra. Charles al III-lea a promis să domnească în același spirit în care a făcut-o mama sa timp de 7 decenii.

Marți, suveranul va fi la Belfast, capitala Irlandei de Nord.

Autoritatea de reglementare a medicamentelor din Uniunea Europeană a recomandat autorizarea versiunii actualizate a vaccinului Pfizer/BioNTech pentru noile subvariante ale Omicron ca doză de rapel.

În timp ce serurile existente oferă protecție împotriva spitalizării și a decesului, eficacitatea lor a scăzut pe măsură ce coronavirusul SARS-CoV-2 a evoluat.

FCSB și FC Voluntari au terminat la egalitate luni seara, scor 1-1 (0-0), în ultimul meci din etapa a 10-a a Superligii de fotbal.

Bucureștenii au deschis scorul prin Valentin Miculescu (’82). Oaspeţii au egalat la acţiune de atac, din penalty, prin slovacul Adam Nemec (’90+7).

Elevii lui Nicolae Dică ocupă locul 13 în clasament.

La meciul de pe Arena Națională a asistat și algerianul Billel Omrani, recrutat de FCSB pentru un sezon.

Tot luni, Universitatea Cluj a reușit prima victorie a sezonului, impunându-se cu 1-0 în duelul cu CS Mioveni. Unicul gol al partidei a fost înscris de Ely Fernandes (‘35).

Gabriela Ruse (96 WTA) s-a calificat luni pe tabloul principal al turneului de tenis de la Portoro (Slovenia), trecând de Ziva Falkner (596 WTA), scor 6-3, 6-0.

Ana Bogdan va juca în runda inaugurală cu australianca Ajla Tomljanovic (34 WTA). Turneul face parte din categoria WTA 250.

Principală favorită a competiției este britanica Emma Răducanu (83 WTA).

Sportiva de origine română și-a confirmat prezența la Transylvania Open, turneu programat în perioada 8-16 octombrie la Cluj Napoca.

Simona Halep (9 WTA) s-a operat la nas. Sportiva spune că problemele de resprație s-au agravat în ultima perioadă, mai ales la Openul Americii din această vară.

Fost lider WTA, Simona Halep a părăsit competiția din runda inaugurală.

Legendă a cinematografiei italiene, Gina Lollobrigida şi-a rupt femurul în urma unei căzături în propria locuință.

În vârstă de 95 de ani, actrița a fost operată. În tinerețe, Gina Lollobrigida a fost una dintre “cele mai frumoase femei din lume”.

La București, Biblioteca Centrală Universitară şi Muzeul Naţional al Literaturii Române organizează a 11-a ediţie a festivalului Strada de C‘Arte. Intrarea este liberă la concerte, sesiuni de lectură publică, târgul de carte în zona statuii ecvestre a Regelui Carol I, expoziţii, proiecţii de film și ateliere pentru copii.

Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie, vremea va fi răcoroasă în nordul, centrul şi estul ţării, iar în rest valorile termice vor fi apropiate de mediile multianuale specifice datei. Cerul va fi variabil, temporar cu unele înnorări şi ploi slabe, local în Moldova, în Transilvania, în zona montană şi izolat în Maramureş, Dobrogea şi Muntenia. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în est şi pe alocuri în sud-est şi la munte. Temperaturile maxime se vor încadra între 16 şi 26 de grade. Dimineaţa, în zonele joase, în special din centrul teritoriului izolat se va semnala ceaţă.

La București, vremea va fi predominant frumoasă. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări după-amiaza. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 25 de grade.

În zonele de munte, vremea va fi răcoroasă. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare pe parcursul zilei, când local în Carpaţii Orientali şi izolat în restul zonei montane, va ploua slab. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intesificări în special la altitudini mari.

Pe litoral, vremea va fi schimbătoare ca aspect. Cerul va fi variabil, temporar mai noros ziua, când vor fi condiţii pentru averse şi descărcări electrice. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări temporare ziua (rafale în general de 40 -50 km/h). Temperaturile maxime se vor încadra între 18 şi 22 de grade, iar cele minime între 13 şi 15 grade. Temperatura apei mării va avea valori cuprinse între 20 şi 22 de grade.