Confidenţialitate

INFOMANIA • 12 februarie 2021: Tot ce trebuie să știi la început de zi

  • Vremea va fi deosebit de rece, geroasă în special la începutul zilei în vest, nord şi centru. Temperaturile maxime se vor încadra între -12 grade în nordul Moldovei, Maramureş şi Transilvania şi 1 grad în centrul şi sudul Munteniei. Va ninge slab la munte, în est, sud-est, centru şi izolat în rest. Vântul va continua sã prezinte intensificãri în majoritatea regiunilor, amplificând senzaţia de frig, cu viteze mai mari la munte, în special pe crestele Carpaţilor Meridionali şi de Curburã, unde rafalele vor depãşi 120…130 km/h, precum şi în est, sud şi centru, în general cu 55…75 km/h. Pe alocuri, ninsorile vor fi viscolite şi zãpada spulberatã. Izolat, la primele ore ale zilei, se va semnala ceață cu depunere de chiciură. La București, vremea va deveni deosebit de rece, cu o maximă a temperaturii aerului ce nu va depăşi 1 grad.În prima parte a zilei, temporar va ninge, apoi cerul se va degaja treptat. Vântul va prinde putere mai ales în orele după-amiezii, cu rafale de 45…55 km/h, amplificând senzaţia de frig.
  • Peste 200 de elevi au fost testați pozitiv la coronavirus de la reluarea cursurilor faţă în faţă, în timp ce numărul angajaţilor din învăţământ care au primit același diagnostic a trecut de 300. Din acest motiv, peste 170 de clase au activitatea suspendată. Specialiștii spun că infectările s-au produs în săptămâna de dinaintea redeschiderii școlilor. Potrivit unei centralizări a Ministerului Educației, jumătate dintre elevii confirmați cu SARS-CoV-2 sunt din Bucureşti şi din judeţele Cluj şi Arad.
  • După o discuție avută cu ministrul învățământului, șeful statului a insistat pe respectarea regulilor de igienă. Klaus Iohannis a reluat apelul la imunizare.
  • Joi, de altfel, România a trecut pragul primului milion de doze de vaccin administrate. Aproape 350.000 de persoane au primit și rapelul. Aproape 2.700 de reacții adverse au fost raportate până acum, majoritatea minore. Potrivit președintelui, ne aflăm într-o perioadă de platou. În aceste condiții, nu au fost introduse restricții noi, dar nici nu s-a putut renunța la cele aflate în vigoare. Totodată, “pentru că trebuie să învățăm din lecțiile pandemiei”, când școlile au fost închise, iar cursurile au fost mutate pe internet, atragerea fondurilor europene poate fi soluția pentru digitalizarea întregului sistem școlar, consideră Klaus Iohannis.
  • Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, amenințase cu demisia ieri, în cazul în care sumele alocate domeniului pe care îl păstorește nu ar fi fost mai mari decât cele din 2020. Publicat joi seară, proiectul de buget confirmă majorarea fondurilor.
  • Elevii și studenții au protestat în fața Guvernului, nemulțumiți că guvernul vrea să le taie gratuitatea pentru transportul cu trenul. Vicepremierul Dan Barna a anunțat că facilitatea va fi menținută pentru călătoriile între orașul de domiciliu și unitatea de învățământ.
  • Educația și nevoia de schimbare a școlii românești sunt temele campaniei Europa FM “Deșteptarea României”. Prima dezbatere cu ascultătorii este programată vineri, după Jurnalul de prânz, de la ora 13.00. Colegul Cătălin Striblea îl va avea ca invitat pe fostul ministru Daniel Funeriu, în dialog cu ascultătorii Europa FM.
  • Angajați din spitale şi centre de asistenţa socială au protestat, ieri, în faţa Guvernului, nemulțumiți de înghețarea salariilor. Demonstranții au scandat “riscul este maxim, sporul este minim!”. Sindicaliștii Sanitas cer să fie reluat de urgență dialogul social. În proiectul de buget, sumele pentru Sănătate scad semnificativ față de anul trecut.
  • Coaliția de guvernare insistă că reducerea cheltuielilor și, implicit, deficitului este una dintre ţintele proiectului de buget.
  • Aflat în vizită la Bruxelles, premierul a transmis că există premize pentru relansarea economiei. Potrivit lui Florin Cîţu, executivul și-a asumat cheltuirea responsabilă şi transparentă a banului public.
  • Pentru construcția de spitale și autostrăzi, alături de reabilitarea căilor ferate, Comisia Europeană pune la dispoziția României experți în infrastructură și finanțare, reuniți într-un grup de lucru. Autoritățile vor avea sprijin constant, a precizat – la Europa FM – comisarul pentru Transporturi, Adina Vălean.
  • Președintele PSD a declarat, joi seară, că formațiunea are o “datorie” față de români să inițieze o moțiune de cenzură împotriva guvernului de coaliție în această sesiune parlamentară. Medicul Alexandru Rafila rămâne, la acest moment, propunerea de premier a social-democraților. Marcel Ciolacu este de părere că România riscă să piardă 30 de miliarde de euro, fonduri comunitare, dacă nu propune proiecte concrete de dezvoltare.
  • Primarul general al Capitalei anunță că orașul trebuie să treacă la colectarea selectivă a deşeurilor şi, totodată, la principiul „plăteşti cât arunci!”. Potrivit lui Nicușor Dan, municipalitatea va intra într-o asociație cu cele șase primării de sector, pentru a putea acccesa bani europeni. Edilul general consideră că tariful pentru salubritate trebuie să fie “proporţional” cu cât aruncă fiecare locuitor.
  • Procurorii anticorupție spun că au descoperit o fraudă cu fonduri europene de aproape un milion de euro. Un afacerist și două angajate ale acestuia au fost reținuți sub acuzația că au falsificat acte ca să aducă în țară sute de vaci de rasă. În realitate, spun anchetatorii, animalele nu îndeplineau cerinţele obligatorii de subvenţionare.
  • Consiliul Superior al Magistraturii a dat aviz negativ, joi, pentru proiectul de desfiinţare a Secţiei pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie, iniţiat de Ministerul Justiţiei. “Soluţia normativă propusă nu este însă însoţită de instituirea unor garanţii menite să dea eficienţă principiului independenţei justiţiei prin asigurarea unei protecţii adecvate a judecătorilor şi procurorilor împotriva unor eventuale presiuni exercitate asupra lor”, a opinat plenul CSM.
  • Ungaria a început vaccinarea populației cu ser anti-Covid de producție rusească. Guvernul de la Budapesta este singurul din Uniunea Europeană care a autorizat vaccinul Sputnik V. Totodată, Ungaria – care a decis să introducă certificate pentru persoanele care au fost imunizate sau au trecut prin infecţie – aşteaptă să primească, săptămâna viitoare. jumătate de milion de doze de la producătorul chinez Sinopharm.
  • Organizația Mondială a Sănătății a avertizat, joi, că vaccinurile anti-Covid ar putea crea un fals sentiment de siguranţă pe continent. Potrivit datelor OMS, doar 1,5% din populaţia Europei s-a imunizat deocamdată.
  • Republica Moldova a mai făcut un pas spre anticipatele dorite de președintele Maia Sandu. Propusă în mod formal de aceasta pentru postul de premier, Natalia Gavriliţă nu a întrunit susținerea parlamentului. Scrutinul înainte de termen poate fi convocat după respingerea a două formule de cabinet. Proeuropeana Maia Sandu consideră că un parlament dominat de socialiști nu reflectă actuala realitate politică de dincolo de Prut.
  •  Rusia a amenințat că va răspunde ”în oglindă” oricărei sancțiuni din partea Uniunii Europene. Bruxelles-ul a condamnat reprimarea violentă a protestelor de susținere față de opozantul Alexei Navalnîi, principal contestatar al Kremlinului, condamnat la închisoare după revenirea în Rusia din Germania, unde a fost tratat pentru otrăvirea cu o neurotoxină.
  • Cel puțin 5 persoane au murit și câteva zeci au fost rănite într-un carambol produs pe o autostradă îngheţată din statul american Texas. Peste 100 de maşini s-au ciocnit.
  • Sorana Cîrstea (68 WTA) a fost eliminată, vineri dimineață, de cehoaica Marketa Vondrousova (20 WTA) în turul al treilea al Australian Open, scor 6-2, 6-4. Singura româncă rămasă pe tabloul de simplu al primului Grand Slam al anului este Simona Halep (2 WTA), care va juca, tot vineri şi tot în turul al treilea, cu rusoaica Veronika Kudermetova (36 WTA). Partida va începe după ora 10.00.
  • Australian Open va continua fără spectatori. Autoritățile statului Victoria au decretat o carantină după confirmarea unor cazuri de SARS-CoV-2 cu tulpină britanică.
  • În competiția masculină, spaniolul Rafael Nadal s-a calificat în turul al treilea după un meci cu americanul Michael Mmoh, întrerupt câteva minute din cauza unei spectatoare agitate. Cel mai probabil aflată sub influența băuturilor alcoolice, femeia l-a jignit pe iberic, fiind ulterior evacuată din tribune. Momentul s-a viralizat în mediul online.
  • Joi s-au disputat ultimele meciuri din optimile de finală ale Cupei României la fotbal. ACS Viitorul Târgu Jiu, Astra Giurgiu și Universitatea Craiova au obținut calificarea în sferturi.
  • Bayern Munchen a câştigat Cupa Mondială a Cluburilor, al şaselea trofeu obţinut de bavarezi într-un an.
  • Arbitrul Sebastian Colțescu consideră că “s-a făcut dreptate” după ce Comisia de Etică şi Disciplină a UEFA l-a absolvit de acuzația de rasism. În urma analizei cazului, s-a stabilit că expresia “ăla negru” folosită de tușier pentru identificarea unui jucător de culoare nu a avut o conotație negativă. La momentul scandalului, în decembrie anul trecut, vorbele sale au dus la suspendarea meciului dintre PSG și Bașakșehir Istanbul. Mai apoi, șeful Consiliului de Combatare a Discriminării, Csaba Asztalos, a opinat – la Europa FM – că gestul arbitrului a fost unul rasist și, totodată, “o pată pe imaginea României”.
  • Cel mai nou lungmetraj semnat de regizorul Radu Jude a fost inclus în competiţia oficială a Festivalului Internaţional de la Berlin. “Babardeală cu bucluc sau porno balamuc” va avea premiera mondială în Germania. Punct de plecare este un clip video pentru adulți încărcat online de o profesoară de şcoală generală și implicațiile gestului asupra vieții acesteia.
  • Cântăreţ de jazz de renume mondial, Chick Corea a încetat din viaţă la vârsta de 79 de ani, răpus fiind de o formă rară de cancer. De-a lungul carierei, artistul american a câștigat 21 de trofee Grammy.