- Agenția Europeană a Medicamentului analizează, joi, dosarul de autorizare a vaccinului anti-Covid produs de Johnson & Johnson. Cel mai probabil, răspunsul va fi unul pozitiv. Avantajele sunt că serul se administrează într-o singură doză și poate fi păstrat la temperatura obișnuită de frigider. Vaccinul Johnson & Johnson a fost autorizat în Statele Unite, la sfârşitul lunii februarie, în regim de urgenţă.
- România a consemnat un nou record de vaccinări zilnice anti-Covid. Peste 51.000 de doze au fost administrate la nivel național în decurs de 24 de ore, majoritatea cu serul Pfizer/BioNTech. Joi, ajunge în țară un nou lot de 100.000 de vaccinuri AstraZeneca, administrate de acum și persoanelor cu vârste peste 55 de ani.
- Se deschid 70 de noi cabinete de imunizare, în care vaccinările vor începe efectiv de luni. În cele 9 orașe unde rata de infectare cu SARS-CoV-2 depășește 4,5 cazuri la mia de locuitori, au început înscrierile în platformă pentru oricine este interesat să se vaccineze, urmând a fi folosit serul AstraZeneca.
- La Arad, însă, reticența față de acest vaccin a făcut ca zeci de cadre didactice să renunțe la imunizare, invocând că au fost reprogramate fără acordul lor pentru alte zile, iar inițial li s-a spus că vor fi vaccinate cu Pfizer, pentru care rapelul se face mai devreme.
- Ministerul Apărării a respins, miercuri seară, ideea că nu s-ar fi respectat regulile în centrele sale de imunizare cu circuit închis. O analiză realizată de portalul Recorder arată că, de la începutul campaniei naționale, 7.000 de persoane s-ar fi vaccinat peste rând. Mai mult de jumătate dintre ele s-ar fi imunizat deși nu aveau dreptul până în etapa a treia. Listele ar include rude ale unor angajați din sistemul de Apărare, din Ministerul de Interne ori din Serviciul Român de Informații. Într-un comunicat, MApN a transmis că, până în acest moment, au fost vaccinate aproape 19.000 de cadre militare și persoane civile care lucrează în minister. Diferența până la cele 33.000 de imunizări realizate în centrele ministerului ar reprezenta-o veterani de război, pensionari militari și “membri de familie eligibili”, cu vârste peste 65 și ani și care au comorbidități. Premierul consideră că Ministerul Sănătății ar trebui să explice situația. Corpul de control al lui Florin Cîțu verifică, totodată, dacă a respectat sau nu regulile publicarea listelor nominale cu cei imunizați, din care am putut afla că unii au trișat pentru a se vaccina. Ministrul de Interne, Lucian Bode, a susținut recent că unele date dezvăluite ar fi fost, totuși, secrete. Insistând pe nevoia de transparență, ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, a spus că nimeni nu ar fi trebuit să fie vaccinat în afara etapei din care face parte. Situația ar putea ajunge în analiza Parlamentului, a opinat fostul ministru Nelu Tătaru, președinte al comisiei de sănătate din Camera Deputaților.
- Peste 10.000 de pacienți Covid sunt internați, la momentul, în spitalele din țară. Unul din zece este în stare gravă, la Terapie Intensivă. Alte 100 de decese au fost asociate infecției și complicațiilor cauzate de aceasta. Miercuri, au fost raportate peste 4.500 de noi cazuri noi, cele mai multe în București (peste 500).
- O femeie infectată cu SARS-CoV-2 a născut cvadrupleţi la Maternitatea ieșeană “Elena Cuza”. Potrivit medicilor, operația de cezariană a fost unul complexă. Atât mama, cât şi cei patru copii, toţi băieţi, se simt bine. Primele teste Covid făcute bebeluşilor au avut rezultate negative.
- Guvernul a prelungit starea de alertă cu alte 30 de zile și a adoptat noi restricții. De duminică, interdicția de circulație pe timp de noapte intră în vigoare de la ora 22.00. Premierul Florin Cîțu a susținut că România a fost una dintre țările europene cele mai permisive, întrucât în altele nu se circulă după ora 18.00. Totodată, de acum înainte pensiunile vor trebui să reducă numărul de turiști cazați în același timp. Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență a spus, miercuri seară, că românii fentează restricțiile. Potrivit lui Raed Arafat, mereu se găsesc persoane care să nu respecte regulile.
- Premierul a sesizat procurorii anticorupție în cazul incendiului care a cuprins, la sfârșitul lunii ianuarie, pavilionul Covid al Institutului “Balş”. 5 pacienți au murit în ziua fatidică, iar alți 20 după ce au fost transferați, starea acestora fiind oricum gravă. Inspectorii trimiși de Florin Cîţu la unitatea sanitară au descoperit mai multe deficienţe. Secția funcționa fără autorizație de la pompieri. Instalația electrică era suprasolicitată, iar pereții căilor de evacuare nu erau rezistenți la foc, fiind realizați dintr-un parapet de zidărie și sticlă. De asemenea, instalația de alarmare în caz de incendiu supraveghea doar culoarele, birourile și camerele cadrelor medicale. Supravegherea pacienților pe timp de noapte era deficitară. În fine, Institutul “Balș” a folosit serviciile unei firme care nu era autorizată şi nici nu avea capacitatea necesară pentru intervenţii în situaţii de urgenţă. Maria Nițescu a fost demisă din postul de manager interimar, în care fusese numită după plecarea lui Adrian Streinu Cercel, care a condus institutul timp de mai mulți ani.
- O asistentă și o adolescentă gravidă au fost rănite, miercuri seară, după ce o ambulanţă a derapat pe un drum din comuna dâmbovițeană Buciumeni. Autosanitara s-a răsturnat în afara carosabilului. Poliliștii anchetează împrejurările producerii accidentului.
- Peste 70 de persoane au murit în România, anul trecut, în acte de violenţă domestice. Majoritatea au fost femei, potrivit membrilor comunităţii online Declic, care au depus la Parlament o petiţie cu 20.000 de semnături, prin care solicită introducerea sistemului de supraveghere a infractorilor cu brăţări electronice. Ordinele de protecţie și-au dovedit, în timp, ineficiența. Despre abuzuri se va discuta și la Europa FM, vineri, după Jurnalul de prânz, într-o nouă ediție a campaniei “Deșteptarea României”. Cătălin Striblea o va avea ca invitată pe jurnalista Dana Războiu.
- Camera Reprezentanţilor a adoptat, miercuri, planul în valoare de 1.900 de miliarde de dolari pentru stimularea economiei post-pandemie, unul dintre cele mai ambițioase programe de acest tip din istoria SUA, potrivit France Presse. Preşedintele Joe Biden ar urma să promulge, vineri, textul.
- Brazilia a raportat, miercuri, 2.286 de decese asociate Covid înregistrate în decurs de 24 de ore. Cu o populație de 212 milioane de locuitori, statul sud-american este a doua cea mai îndoliată națiune de pandemie după SUA. Brazilia numără în prezent 270.656 de decese puse pe seama infecției cu SARS-Co-V-2, cu 11 milioane de contaminări.
- Milioane de site-uri nu au fost accesibile, miercuri, după un incendiu puternic care a cuprins o companie de servere din orașul francez Strasbourg. OVHcloud este cel mai mare furnizor de servicii online din Europa, concurând cu giganții americani precum Amazon, Microsoft și Google, care domină piața online.
- Lou Ottens, inginerul olandez care a creat caseta audio, a murit la vârsta de 94 de ani. Invenţia sa a transformat modul în care oamenii au ascultat muzică. În ultimii ani, acest suport și-a recăpătat popularitatea.
- În Liga Campionilor, Paris Saint-Germain a eliminat FC Barcelona și s-a calificat în sferturi. La rândul său, FC Liverpool merge mai departe, după duelul cu Leipzig. Ultimele 4 optimi sunt programate săptămâna viitoare.
- Mihaela Buzărnescu (136 WTA) a fost eliminată de cehoaica Marie Bouzkova (50 WTA), a doua favorită, cu 6-3, 6-2, în optimile de finală ale turneului WTA de la Guadalajara (Mexic).
- Scuderia Ferrari şi-a prezentat monopostul SF21 pentru noul sezon de Formula 1. Bolidul are un motor complet nou, iar aripa din faţă şi nasul sunt schimbate. Echipa italiană a asigurat că a înveţat din greşelile sezonului trecut, cel mai slab pentru Ferrari din ultimele decenii.
- Un Porsche 911 Carrera Cabriolet care i-a aparţinut legendarului fotbalist argentinian Diego Maradona a fost vândut la licitaţie cu 483.000 euro. Vehiculul a fost adjudecat pentru o sumă triplă decât cea estimată inițal. Diego Maradona a murit în noiembrie 2020, la câteva zile după o operație pe creier. Decesul său este anchetat.
- Doi cosmonauți ruși efectuează reparaţiile finale la Staţia Spaţială Internaţională. Se impune sigilarea a două scurgeri la bordul laboratorului orbital. Etanșarea se face cu o răşină specială, extrasă din conifere nord-africane. Vineri, va fi efectuat un test pentru a se vedea dacă scăderea presiunii recent măsurate în secţiunea afectată a modulului rusesc Zvezda din structura ISS a fost remediată.
- Vremea se menține rece pentru data din calendar, cu maxime termice de la zero, la 9 grade Celsius. Aria precipitațiilor se reduce. Mai sunt posibile înnorări şi izolat ninsori slabe la munte, în Transilvania şi în nordul Moldovei, iar în primele ore şi în Oltenia, vestul Munteniei şi sudul Dobrogei.Vântul va bate mai tare la munte şi pe litoral. În regiunile sudice, izolat, dimineaţa, se va semnala ceaţă. Vreme rece și la București, cu înnorări la începutul zilei. Cel mult 3 grade Celsius la amiază.