Confidenţialitate

INFOMANIA • 11 ianuarie 2022: Tot ce trebuie să știi la început de zi | PODCAST

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Cotidianul italian Corriere della Sera a anunțat, marți dimineață, moartea preşedintelui Parlamentului European. În vârstă de 65 de ani, social-democratul David Sassoli era spitalizat cu pneumonie de peste două săptămâni, la Aviano, în nordul Italiei. Decesul a survenit în urma unei „complicații grave” legate de sistemul imunitar.

Jurnalist, prezentator TV și fost director adjunct al Tg1, David Sassoli a intrat în politică în 2009. Un deceniu mai târziu, în 2019, italianul a fost ales în postul de președinte al legislativului european.

Ministrul Energiei a confirmat, luni, că unii furnizori au emis facturi către clienţi ignorând legea care stabileşte plafonarea de preţ şi compensări. Virgil Popescu s-a aflat personal în această situaţie. Ministrul le recomandă persoanele care constată că au astfel de facturi să nu le plătească şi să îi ceară furnizorului recalcularea, iar în caz contrar să se adreseze Autorităţii pentru Protecţia Consumatorilor.

Virgil Popescu a dat Hidroelectrica drept exemplu pozitiv, întrucât compania a respectat legea în relația cu clienții.

Noua ediție a programului Rabla va debuta la 4 februarie. Ministrul Mediului spune că se pun la punct ultimele detalii în aceste zile. Potrivit lui Tanczos Barna, autorităţile îşi iau angajamentul că vor majora cu 10%, în fiecare din următorii 3 ani, finanțările pentru acest program guvernamental de înnoire a parcului auto național.

Valoarea voucherelor pentru achiziția de mașini electrice ar urma să crească.

În valul 5 al pandemiei, Clujul este cel dintâi județ al țării care a intrat în scenariul roșu, consemnând o răspândire rapidă a infecțiilor cu SARS-CoV-2. Incidența a ajuns la 3,4 cazuri la mia de locuitori.

Potrivit specialiștilor, în unele zone – în special în cele cu puțini locuitori – sosirea turiștilor de sărbători a favorizat răspândirea virusului.

La nivel național, peste 140 de localități sunt în scenariul roșu. În toate acestea, activitatea la clasă în unitățile de învățământ depinde de rata de vaccinare în rândul dascălilor.

Consiliul Naţional al Elevilor susţine că, la acest moment, ar fi inoportună suspendarea cursurilor şi trecerea la ore online la nivelul întregii ţări.

“Dacă poate, un părinte care ţine la copilul lui achiziţionează teste Covid”, a spus ministrul Educației. Kit-urile pentru analize pe bază de salivă lipsesc în școli după ce licitația pentru achizițoa acestora a fost contestată.

Luna aceasta, ar urma să ajungă în țară primele doze de ser anti-corona pentru copiii cu vârste între 5 și 11 ani. Vaccinarea acestei categorii va începe imediat ce dozele vor fi distribuite în centre.

Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva Covid a informat că 25.392 de doze Pfizer, Moderna, AstraZeneca şi Johnson&Johnson au fost administrate în decursul a 24 de ore, dintre care 6.440 reprezintă prima doză, 3.850 – doza a doua şi 15.102 – doza a treia.

Comitetul Național de Vaccinare va decide, în această săptămână, dacă termenul pentru doza booster ar putea fi redus și în România, după modelul altor țări. Se va ține cont de deciziile luate la nivelul Uniunii Europene, dar și de unele analizele interne, afirmă surse din CNCAV.

Bilanțul epidemiologic de luni s-a menținut peste pragul a 4.000 de noi infectări. Un focar de boală este activ la Şcoala de Agenţi de Poliţie “Vasile Lascăr” din Câmpina. Aproape 30 de cazuri de infectare au fost confirmate, a precizat Prefectura Prahova.

Alte 16 decese au fost asociate Covid.

În mai multe oraşe ale Germaniei, luni seară s-a manifestat împotriva politicii guvernamentale de control al pandemiei. Proteste sunt organizate, în mod regulat, în ziua de luni în ultimele câteva săptămâni, în contextul în care autorităţile şi-au înăsprit restricțiile împotriva persoanelor nevaccinate.

În Austria, de marți devine obligatorie purtarea în aer liber a măştii FFP2. De asemenea, vor fi înăsprit controlul certificatului sanitar la intrarea în magazine.

În Lituania, certificatul sanitar devine obligatoriu pentru deputaţi.

Israelul a raportat un record negativ de infectări zilnice, luni, anume aproape 22.000. Prin comparație, în toamna anului trecut, în perioada de vârf a celui de-al patrulea val pandemic, statul evreu înregistra 11.000 de cazuri pe zi. 60% din populaţia de 9,4 milioane a Israelului este vaccinată cu schema completă, în timp ce mai mult de 300.000 de persoane au primit deja o a patra doză de vaccin.

India a lansat, luni, campania de vaccinare cu doza booster împotriva Covid în pentru vârstnici și cadre sanitare. Țara se confruntă cu o înmulțire a contaminărilor după apariţia variantei Omicron. Numărul cazurilor zilnice de SASR-CoV-2 a ajuns la 180.000, de 6 ori mai multe decât săptămâna trecută.

Papa Francisc a cerut comunității internaţionale să ”continue efortul” vaccinării. În opinia Suveranului pontif, pandemia impune ”o cură de realitate” în faţa propagării ”informaţiilor nefondate”.  ”A avea grijă de sănătate este o obligaţie morală. Din păcate, constatăm din ce în ce mai mult că trăim într-o lume cu puternice contraste ideologice. Ne lăsăm de multe ori condiţionaţi de ideologia momentului, deseori construită pe informaţii nefondate sau pe fapte insuficient documentate”, a adăugat Francisc. Potrivit papei, ”vaccinurile nu sunt instrumente magice pentru vindecare, dar reprezintă cu siguranţă, alături de tratamentele dezvoltate, soluţia cea mai raţională pentru prevenirea bolii”.  Suveranul pontif, în vârstă de 85 de ani, a pledat în mai multe rânduri în favoarea vaccinării, pe care a calificat-o drept un ”act de iubire”.

Un focar de gripă aviară înalt patogenă a fost descoperit în Ungaria, la doar 10 kilometri distanță de granița cu România. Zona de supraveghere include și 6 localități din județul Bihor.

Din opoziție, Uniunea Salvați România monitorizează implementarea proiectelor din Planul Național de Redresare și Reziliență.

USR a lansat un proiect online în acest sens. Pe platforma “Monitor PNRR”, sunt evidenţiate jaloanele şi ţintele de îndeplinit. Proiectul de monitorizare este finanţat de Parlamentul European, prin grupul politic Renew Europe, familie din care USR face parte.

Eurodeputatul Dragoș Pâslaru atrage atenția că unele reforme se anunță dificile pentru România, așa cum sunt cea a pensiilor, reforma administrației publice sau digitalizarea administrației fiscale.

Sindicaliştii din penitenciare susțin că, la finalul anului trecut, un deţinut condamnat pentru tâlhărie şi aflat în Penitenciarul Gherla a încercat să ucidă un poliţist cu un cuţit improvizat şi un ciob dintr-o oglindă. Conducerea Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor este acuzată că ignora “derapajele” din această închisoare.

Elevi din 6 judeţe sunt în grevă japoneză, denunțând “modificarea abuzivă” a criteriilor de acordare a burselor. Școlarii poartă banderole albe pe brațe. Ministerul Educației a anunțată că, în 2022, vor beneficia de burse 660.000 de elevi, iar aceste burse vor fi împărţite în şase categorii – de performanţă, de merit, de studiu, sociale, profesionale şi bursa “Bani de liceu”.

Profesorii care au comis erori majore la Evaluarea naţională şi la Bacalaureat nu vor mai fi primiți în comisiile de corectare a lucrărilor. După o întâlnire avută cu reprezentanţii asociaţiilor de părinţi, ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a anunțat că are lista acestor evaluatori.

Colegiul Medicilor din România susține că, în ultimii 6 ani, a scăzut continuu numărul cadrelor care solicită documente necesare pentru a se pleca să muncească în străinătate. În 2021, au fost emise 776 de certificate profesionale curente (Good Standing), documente care conțin informații cu privire la onorabilitatea, moralitatea și competența cu care își poate exercita profesia medicul sau asistenta în cauză.

Banca Națională a majorat dobânda de politică monetară la 2 la sută pe an, în creștere cu un sfert de punct procentual. BNR încearcă să tempereze avansul inflației, care a ajuns la 7,8% în noiembrie. Ca un prim efect, creditele bancare vor fi și mai scumpe. Consiliul de Administraţie al Băncii Centrale se așteaptă ca prețurile să crească în continuare în următoarele luni.

Șeful statului a retrimis Parlamentului, spre reexaminare, legea care ar permite împușcarea urşilor agresivi în extravilanul localităţilor. Potrivit Palatului Cotroceni, unele dintre dispoziţiile textului sunt neclare, ceea ce ar putea afecta punerea în aplicare.

Primăria Capitalei începe, de marți, deratizarea în subsolurile blocurilor care aparțin asociațiilor de proprietari și locatari din oraș. Compania Municipală Eco Igienizare București a anunțat că împotriva șobolanilor va fi folosit un produs de culoare albastră, amplasat în cutii de carton.

Parchetul General face cercetări după ce, într-un comunicat, Alianța pentru Unitatea Românilor a susținut că istoria Holocaustului ar reprezenta doar o temă minoră. În România, ca și în alte state, minimalizarea atrocităților comise de naziști și aliații acestora împotriva a milioane de evrei este considerată infracțiune.

O angajată a unei societăţi comerciale din oraşul Sângeorz-Băi a pierdut la păcănele aproape 10.000 de lei, reprezentând încasări ale firmei. Ulterior, tânăra a pretins că a fost agresată şi deposedată de borseta în care se aflau banii respectivi. Polițiștii au descoperit că aceasta a mințit.

Compania Dacia a anunţat lansarea pe piaţa autohtonă a seriei limitate Duster Extreme, cea mai echipată versiune a modelului fabricat la Mioveni. Potrivit producătorului auto, sunt disponibile două versiuni de motorizare, una pe motorină şi alta pe benzină: Blue dCi 115 şi TCe 150. Dacia mai anunţă că automobilele din seria limitată pot fi comandate la preţuri cuprinse între 21.900 de euro şi 22.550 de euro.

Pentru al treilea an consecutiv, Airbus şi-a menţinut titlul de cel mai mare producător global de avioane comerciale, după ce a anunţat că livrările au crescut cu 8% în 2021, la 611 unităţi. Rivalul american Boeing a livrat peste 302 aeronave în primele 11 luni din 2021.

Un cutremur cu magnitudinea 6,6 s-a produs în Marea Mediterană, în noaptea de luni spre marți, în largul coastelor vestice ale Ciprului, la o adâncime de 19,6 km. Potrivit experților, probabilitatea ca acest cutremur să provoace victime sau pagube este, touși, scăzută. Insula Cipru este situată într-o zonă cu activitate seismică intensă, în apropierea liniei de întâlnire între placa tectonică eurasiatică şi cea africană.

În Kazahstan, preşedintele susține că a învins o ”lovitură de stat”. Kasîm-Jomart Tokaiev a promis că trupelor ruse, pe care le-a solicitat Moscovei pentru a reprima protestele de stradă, vor părăsi țara ”în curând”. Organizația Naţiunilor Unite şi-au exprimat îngrijorarea după apariţia unor fotografii în care soldaţi kazahi, purtând “căşti albastre” cu însemnele ONU, intervin în forţă împotriva manifestanților din Almatî, capitala economică a Kazahstanului.

Fost director al Teatrului de Comedie, regizorul Lucian Giurchescu a murit, luni, la vârsta de 91 de ani. “Anunţăm cu regret încetarea din viaţă a omului de teatru Lucian Giurchescu. Regizor cu realizări impresionante, premiate şi aplaudate atât în România, cât şi în străinătate, Lucian Giurchescu a condus Teatrul de Comedie timp de 14 ani (între 1969 – 1979, 1990 – 1994), păstrând şi amplificând succesul primilor ani, marcaţi de directoratul lui Radu Beligan”, a anunţat, luni, Teatrul de Comedie.

Într-o premieră medicală mondială, o echipă de chirurgi americani a transplantat cu succes la un pacient cordul unui porc modificat genetic. Operaţia a fost efectuată vineri şi a demonstrat, pentru prima dată, că inima unui animal poate continua să funcţioneze într-un corp uman fără respingere imediată. Animalul de la care provine inima a fost modificat genetic pentru a nu mai produce un tip de zahăr, care este prezent în mod normal în toate celulele porcilor, şi care provoacă respingerea imediată a organului de către corpul uman.

Republicanii britanici au anunţat, luni, lansarea unei campanii pentru abolirea monarhiei, înaintea Jubileului de Platină al reginei Elisabeta a II-a, programat în iunie.  La 95 de ani, suvarana este decana de vârstă a monarhilor lumii şi are cea mai lungă domnie. În 2022, se împlinesc 70 de ani de la urcarea sa pe tron.

Expoziţia “Ferdinand şi Maria. Un destin comun: România Mare”, realizată de Muzeul Naţional Cotroceni, este găzduită, în aer liber, de Palatul Şuţu. Demersul este dedicat aniversării căsătoriei regelui Ferdinand şi a reginei Maria, la 10 ianuarie 1893.

Venită din calificări, Elena-Gabriela Ruse (82 WTA) s-a calificat, marți, în optimile turneului de categorie WTA 500 de la Sydney. Românca a învins-o pe poloneza Magdalena Frech (105 WTA), scor 6-2, 3-6, 6-4, la capătul a două ore şi 19 minute de joc.

Fotbalistul italian Federico Chiesa a suferit o ruptură de ligament încrucişat la genunchiul stâng şi va fi operat. Jucătorul echipei Juventus Torino riscă să rămână pe tușă în acest sezon.

FC Voluntari a învins formaţia turcă de liga a patra Darica Genclerbirligi cu scorul de 3-0 (1-0), luni, în primul său meci de verificare în stagiul de pregătire din Antalya (Turcia).

Clubul Galatasaray Istanbul a renunţat la serviciile antrenorului Fatih Tarim, după un parcurs dezamăgitor în acest sezon. Echipa, de 22 ori campioană a Turciei, ocupă locul 12 în Superliga turcă, la 22 puncte de lider, suferind în weekend a şaptea înfrângere în acest sezon (0-1 cu Giresunspor), într-o partidă în care jucătorii români Alexandru Cicâldău şi Olimpiu Moruţan au fost titulari.

Vremea va continua să se răcească în cea mai mare parte a țării. Temperaturile maxime se vor încadra între -4 și 4 grade. În vest, sud-vest, nord-est și la munte vor fi înnorări și pe arii relativ restrânse se vor semnala precipitații slabe, predominant sub formă de ninsoare. În restul teritoriului cerul va fi variabil și doar izolat vor mai fi posibile precipitații. Vântul va continua să prezinte intensificări în est și în sud-est și pe arii mai restrânse în zona montană și în extremitatea de vest, cu viteze mai mari în jumătatea de sud a Moldovei, în estul Munteniei și în Dobrogea, unde rafalele vor depăși 55…65 km/h, iar în zona Carpaților de Curbură și pe litoral, 65…75 km/h. Izolat se va semnala ceață asociată cu depunere de chiciură.

La București, vremea se va răci față de ziua precedentă. Cerul va fi variabil, cu înnorări în prima parte a intervalului când vor fi condiții de ninsoare slabă. Vântul va avea intensificări, cu rafale de 45…50 km/h, amplificând senzația de frig. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 1 grad.

În zonele de munte, vremea va continua să se răcească devenind geroasă noaptea. Cerul va prezenta înnorări și, mai ales în prima parte a intervalului, va ninge în Munții Banatului și în grupele vestice ale Carpaților Meridionali, iar izolat și în restul masivelor. Vântul va avea intensificări în Carpații de Curbură, unde rafalele vor depăși 65…75 km/h, iar pe arii mai restrânse și în rest, îndeosebi pe creste, spulberând zăpada. Dimineața și noaptea, izolat, va fi ceață cu depunere de chiciură.

Ultimii şapte ani au fost ”de departe” cei mai călduroşi din istoria măsurătorilor meteorologice, conform serviciului serviciul european Copernicus, care monitorizează modificările climatice. În plus, 2021 a fost marcat de fenomene extreme, cum ar fi inundaţiile care au lovit puternic Belgia, Olanda şi Germania.