Ministrul Internelor insistă că România este o ţară sigură, deși până la acest moment nu a fost găsit autorul asasinatului de la Arad. Omul de afaceri Ioan Crişan a ars de viu, la 29 mai, după ce maşina acestuia a sărit în aer în parcarea unui supermarket. Investigatorii au stabilit că în autoturism a fost plasată o bombă. Ministrul Lucian Bode a spus, ieri, că ancheta în acest caz este în plină desfășurare și nu pot fi oferite detalii care ar putea să o compromită. În plus, au fost luate “toate măsurile” pentru protejarea familiei victimei.
—
Starea de alertă se prelungește cu încă o lună. În contrapartidă, Guvernul a anunţat noi relaxări ale restricțiilor. Între altele, poate crește până la 200 numărul de persoane care participă la nunți şi botezuri organizate în interior. Spațiul trebuie să permită acest lucru. Este obligatorie ”asigurarea a 2 metri pătrați pentru fiecare persoană și toți cei prezenți trebuie să fi fost vaccinați, trecuți prin boala Covid sau să aibă un test recent cu rezultat negativ.
Curtea de Apel Cluj a anulat o parte din hotărârea de guvern, adoptată în luna februarie, care a condiționat participarea la nunți și alte evenimente, precum competiții sportive desfășurate în spații deschise, de prezentarea unei dovezi a vaccinării sau a unui test PCR. Magistrații au considerat că actul ar fi discriminatoriu. Sentința nu este, deocamdată, definitivă. Premierul Florin Cîțu a anunțat că Guvernul va face recurs.
Autoritățile sanitare au raportat, miercuri, 140 de noi infecții cu SARS-CoV-2, la 28.000 de teste efectuate. Alte 14 de decese au fost asociate Covid în decursul a 24 de ore. Totodată, în urma verificărilor efectuate, direcțiile județene de sănătate publică au mai introdus în baza de date online 214 cazuri mortale mai vechi.
1.400 de bolnavi Covid mai sunt internați în spitale, dintre care 270 la Terapie Intensivă. Media națională a ajuns la 0,16 infecții cu SARS-CoV-2 la mia de locuitori.
Invitat la Europa FM, miercuri seară, medicul pediatru Mihai Craiu a atras atenția că vaccinarea adolescenților va face diferența la toamnă. Potrivit lui, peste vară, autoritățile trebuie să creioneze strategii care să prevină o nouă suspendare a cursurilor școlare pe termen lung, care afectează elevii atât psihologic, cât și în ceea ce privește învățarea.
Alte 45.000 de doze de vaccin au fost administrate în România. Mai mult de jumătate au fost, însă, rapeluri. Sunt tot mai puțini cei care se lasă, așadar, convinși să se imunizeze.
O nouă tranșă de ser Johnson&Johnson, administrat într-o singură doză, ajunge joi în țară. Aproape 62.000 de doze vor fi distribuite, în perioada următoare, în centrele regionale.
Un cabinet mobil va circula prin zonele izolate din Apuseni. Echipa, care va reuni medici din Alba, va avea la dispoziție 15.000 de vaccinuri.
O analiză a jurnaliștilor de la Euronews pune căderea României pe ultimele locuri în Uniunea Europeană în privința ratei de vaccinare pe lipsa infrastructurii și a personalului medical în zonele rurale și neîncrederea în autorități, la care s-au adăugat dezinformarea și teama de eventuale efecte secundare ale vaccinurilor.
—
Guvernul a dat undă verde organizării unui meci din optimile Europeanului de Fotbal cu ocuparea 50% din capacitatea Arenei Naționale. Turneul final va lua startul sâmbătă, la Roma, cu duelul Italia – Turcia. La București, întâia confruntare din grupe este duminică, între Austria și Macedonia de Nord.
—
Eurodeputaţii au aprobat definitiv certificatul digital sanitar, menit să faciliteze călătoriile în interiorul blocului comunitar. Dovedind că deţinătorul a fost vaccinat, s-a vindecat în urma infectării sau a are un test recent cu rezultat negativ, documentul va fi emis gratuit de autorităţile naţionale şi va fi disponibil în format digital sau pe suport de hârtie, incluzând şi un cod QR. Sistemul se va aplica de la 1 iulie, pe un termen de 12 luni. Deţinerea certificatului nu va fi, totuși, o condiţie prealabilă pentru a putea beneficia de libertatea de circulaţie. În acelaşi timp, certificatul nu va fi considerat un document de călătorie.
—
Guvernul a dat undă verde legii care va interzice cumulul pensiei cu salariul în sistemul bugetar. Angajații de la stat vor putea cere să muncească până la vârsta de 70 de ani. Un angajament la care aceștia vor putea renunța oricând. Excepție de la regula care nu permite cumulul vor putea face unii demnitari, personalul didactic plătit cu ora, asistenții maternali și membrii Academiei Române. Oricum, eventuale sume de bani încasate necuvenit cu titlu de pensie vor trebui restituite. Proiectul guvernului va fi trimis în parlament pentru dezbatere în regim de urgență. Din opoziție, PSD a anunțat că va ataca legea la Curtea Constituțională.
—
Opoziția social-democrată a depus moţiunea împotriva ministrului Investițiilor și Proiectelor Europene. Intitulat ”Cristian Ghinea – de la zero la abis”, documentul va fi dezbătut şi supus votului, săptămâna viitoare, în legislativ.
—
Premierul Florin Cîţu a cerut explicații despre modul în care s-a desfășurat concursul prin care Cristinel Dăncilă, soţul fostului premier Viorica Dăncilă, a fost angajat într-un post de consilier la Transgaz, companie cu capital majoritar de stat. Recrutarea s-ar fi făcut în urma unui ”examen”, a precizat anterior Ion Sterian, directorul general al Transgaz. Cristinel Dăncilă este inginer petrolist. Recent, Viorica Dăncilă a fost cooptată în echipa de sfătuitori ai guvernatorului BNR, Mugur Isărescu.
—
Cătălin Prunariu a preluat conducerea companiei aeriene TAROM, devenind al treilea director din ultimii 3 ani. Comandant de aeronavă și acrobat al aerului, Cătălin Prunariu este fiul astronautului Dumitru Prunariu.
—
Fostul director al companiei de Drumuri Craiova a fost trimis în judecată pentru înșelăciune. Bogdan Bratu este acuzat că s-a angajat cu diplomă falsă de studii. Prin încasarea salariului în mod necuvenit, fostul director a cauzat un prejudiciu de peste un milion de lei.
—
În disputa gunoaielor din sectorul bucureștean 1, primarul Clotilde Armand și compania Romprest rămân pe poziții ireconciliabile. Edilul denunță contractul păgubos și cere să îi fie retrasă licența firmei de salubrizare. Prefectul Capitalei, Alin Stoica, spune că societatea nu și-a respectat termenii contractuali atunci când a întrerupt ridicarea gunoaielor. Romprest a invocat întârzierea plății unor facturi. Clotilde Armand a dezvăluit, miercuri, că a fost șicanată și amenințată în trafic, adăugând că nu se va lăsa intimidată.
—
Un raport realizat de organizațiile neguvernamentale ActiveWatch și CeRe arată că administrația Capitalei s-a transparentizat mult prea puțin în ultimele 6 luni, de când Nicușor Dan a devenit primar, iar puterea în Consiliul General a fost preluată de USR PLUS și PNL. Lipsește în continuare reflexul de a publica proiectele care trebuie supuse procesului dezbaterii cetățenești, conform legii.
—
Carnea de porc autohton se va scumpi în perioada următoare, avertizează crescătorii de animale. Potrivit lor, în condiţiile în care pesta porcină africană evoluează în continuare cu agresivitate pe teritoriul României, balanţa comercială este puternic afectată de importuri masive. Costul de producţie este semnificativ afectat de preţul ridicat al furajelor, susține Asociaţia Producătorilor de Carne de Porc din România, ai cărei membri solicită sprijinul de urgență al guvernului.
—
Peste 14.000 de mașini au fost cumpărate, până la acest moment, prin actuala ediție programele Rabla și Rabla Plus, anunță Administrația Fondului pentru Mediu. Aproape 13.000 de vehicule au fost achiziționate de persoane fizice.
—
Poliţiştii constănțeni de frontieră din Portul Murfatlar au depistat două şlepuri încărcate cu peste o mie de tone de deşeuri aduse din Bulgaria. Transportul urma să ajungă la o firmă din București. Comisarii constănței ai Gărzii de Mediu din Constanţa au decis returnarea deșeurilor. Totodată, au fost sesizați procurorii. Mai multe astfel de transporturi ilegale au fost descoperite în ultimele săptămâni.
—
Consiliul pentru Combaterea Discriminării a decis că, în cazul recentelor afirmaţii făcute de arhiepiscopul Tomisului la adresa femei, Biserica Ortodoxă Română este cea care trebuie să analizeze situaţii şi să aplice propriile regulamente. CNCD a invocat preverderile Constituţiei şi Legea privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor. În urmă cu o lună, Teodosie opina că femeia nu poate deține un rol importante în Biserică, aşa cum are bărbatul, deoarece aceasta “nu poate fi perpetuu într-o rugăciune, pentru că are condiţia slăbiciunilor sale”. ”Ea a început păcatul şi, iată, se află cu această neputinţă”, a adăugat arhiepiscopul Tomisului.
—
Șeful statului a participat, miercuri, la o acțiune de ecologizare pe râul Argeș, în apropierea localității ilfovene Dărăști. Președintele Klaus Iohannis a declarat că a văzut gunoaie peste tot pe marginea drumului și că sunt necesare “acțiuni concrete, nu doar de nervi și critici”.
—
Universităţi din Europa îşi prezintă oferta educaţională. Primul eveniment din cadrul World Education Fair se va desfășura, joi, la Constanţa. Pe lista caravanei din zilele următoare mai sunt orașele Galaţi (11 iunie), Bucureşti (12 iunie), Timişoara (13 iunie) şi Iaşi (14 iunie).
—
Pe mai multe drumuri din Argeș, traficul rutier va fi restricţionat. Până sâmbătă, inclusiv, sunt programate întreceri din cadrul Raliului Argeşului.
—
11 tronsoane de autostradă şi drum expres, care cumulează peste 200 de kilometri, sunt în lucru. Niciunul dintre șanitere nu se află în Moldova însă, a remarcat o analiză a Ziarului Financiar. Infrastructura este un subiect fierbinte al momentului, în contextul în care Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, care a fost depus săptămâna trecută la Comisia Europeană, promite că se va concretiza prin realizarea a peste 400 de kilometri de autostradă în următorii cinci ani.
—
O grevă sindicală ar uma să paralizeze, joi, Grecia. Transporturile vor fi perturbate. Ministerul de Externe de la București a avertizat asupra riscului izbucnirii unor de proteste de stradă la Atena.
—
Un tribunal rus a declarat drept extremistă, miercuri, organizația politică a opozantului Alexei Navalnîi, relatează Euronews. Decizia urmează unei ample campanii îndreptate împotriva criticilor președintelui Vladimir Putin. Mai mulți contestatari ai regimului de la Kremlin sunt vizați de anchete ale poliției. Alexei Navalnîi este în prezent încarcerat, fiind arestat la începutul anului după revenirea din Germania, unde a fost tratat pentru otrăvirea cu o neurotoxină. În spatele gratiilor, acesta a intrat într-o grevă a foamei, ceea ce i-a agravat starea de sănătate. După o perioadă de spitalizare, acesta a revenit într-o colonie penitenciară.
—
În calitate de președinte al Statelor Unite, Joe Biden își începe primul turneu european. Liderul de la Casa Albă are programată, joi, o întâlnire cu premierul britanic Boris Johnson. Cei doi lideri vor participa mai apoi la summitul G7, găzduit de orașul englez Cornwall. Săptămâna viitoare, Joe Biden se va întâlni cu Regina Elisabeta la castelul Windsor şi va participa la summitul NATO. Miercurea viitoare, pe 16 iunie, președintele american are programată o așteptată întrevedere cu omologul rus, Vladimir Putin, în orașul elvețian Geneva.
—
Milioane de copii riscă să fie obligaţi să muncească din cauza pandemiei de Covid, într-o perioadă în care la nivel global se înregistrează o creştere a numărului copiilor care muncesc pentru prima oară în ultimele două decenii, avertizează Organizația Națiunilor Unite. Un raport UNICEF estimează că, la începutul anului 2020, 160 de milioane de copii erau obligaţi să muncească, cu 8,4 milioane mai mult decât în urmă cu patru ani.
—
Israelul devine prima ţară a lumii care interzice comerţul cu blănuri naturale pentru industria modei, fiind invocate “suferinţele inimaginabile ale animalelor” sacrificate în acest scop. La momentul actual, alte state impun interdicţii parţiale asupra comerţului cu blănuri naturale, mai ales pentru speciile deosebit de ameninţate, precum focile. În Israel, utilizarea blănurilor animale va mai fi permisă doar pentru confecționarea pălăriei pe care o poartă unii dintre evreii ultraortodocşi.
—
Documentarul românesc ”colectiv” a obținut premiul Publicului LUX, acordat de Parlamentul European şi Academia Europeană de Film. Cronică a primului an de după tragedia din clubul bucureştean Colectiv, lungmetrajul a devenit primul film românesc nominalizat la premiile Oscar.
—
Irina Begu și Nadia Podoroska s-au calificat, miercuri, în semifinalele probei de dublu feminin de la Roland Garros 2021. Perechea româno-argentinianp a trecut în sferturi de cuplul sportiv format din croata Petra Martić și americanca Shelby Rogers după un meci care a durat două ore și 10 minute (scor 6-3, 4-6, 6-2). În penultimul act de la Openul Franței, Irina Begu și Nadia Podoroska le vor întâlni, vineri, pe poloneza Iga Swiatek și americanca Bethanie Mattek-Sands.
—
Rafael Nadal și sârbul Novak Djokovic se vor întâlni în semifinalele Roland Garros. Va fi al 58-lea duel dintre cei doi în circuitul ATP. Cealaltă semifinală îi va opune pe grecul Stefanos Tsitsipas şi germanul Alexander Zverev.
—
O rachetă antigrindină a căzut într-o curte din comuna vrânceană Bilieşti, la mai puțin de 3 metri de o casă. În urma impactului, obiectul a lăsat o gaură în ciment. Proprietarul gospodăriei a povestit că, în urmă cu doi ani, a trăit o spaimă similară. Potrivit primelor date ale anchetei, racheta antigrindină era defectă. În funcție de concluzii, se poate decide retragerea întregului lot din care aceasta făcea parte. În 2018, o rachetă antigrindină a căzut pe casa unui ieșean.
—
Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie, vremea va fi în general instabilă, iar valorile termice se vor situa în jurul celor climatologic specifice datei. Cerul va fi variabil, şi mai ales după-amiaza şi seara, vor fi înnorări temporar accentuate, averse şi descărcări electrice, în Oltenia, cea mai mare parte a Transilvaniei şi Munteniei, local în Moldova, precum şi în zonele de munte şi pe arii restrânse în celelalte regiuni. Ploile vor avea şi caracter torenţial, iar pe alocuri, mai ales în sud şi la munte, cantităţile de apă vor depăşi 25…35 l/mp. Izolat va cădea grindină, iar mai ales în timpul ploilor vor fi intensificări ale vântului (viteze la rafală, în general, de 45…60 km/h) şi vijelii. Temperaturile maxime se vor încadra între 21 şi 29 de grade. Dimineaţa, izolat, se va semnala ceaţă.
La București, vremea va fi normalã din punct de vedere termic, dar şi în general instabilă în special după-amiaza şi seara, când vor fi înnorări temporar accentuate, averse şi descărcări electrice. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări de scurtă durată în timpul ploilor. Temperatura maximă va fi de 26…27 de grade.
—
O eclipsă parţială de Soare se va produce, la ora 13.00, în România aceasta fiind vizibilă doar în jumătatea nordică. Fenomenul va fi vizibil în Transilvania, în Banat şi în mare parte din Moldova. Eclipsa va fi mai spectaculoasă pentru cei aflaţi la cele mai înalte latitudini, care se situează chiar pe axă, anume nord-vestul Canadei, extremitatea nordică a Rusiei, nord-vestul Groenlandei şi Polul Nord. La punctul său maxim, de pe Pământ se va putea vedea Luna ajungând treptat în dreptul Soarelui, care se va transforma, timp de câteva minute, într-un inel luminos subţire, ca un ”cerc de foc” pe cerul lunii iunie. Este imperativ ca eclipsa să nu fie urmărită fără protecţie specială, nici măcar cu ochelari de soare sau printr-un nor. Arsurile retiniene pot fi ireversibile, amintesc experții. În condiții de cer senin, eclipsa parţială de Soare va putea fi urmărită în cadrul unei observaţii organizate în curtea Muzeul de Ştiinţe Astronomice Baia Mare.
—
O echipă de arheologi israelieni susține că a descoperit un ou de găină intact cu o vechime de aproximativ o mie de ani. Oul a fost găsit într-un sit arheologic situat în oraşul Yavne, într-o hazna datând din perioada islamică. Oul avea o crăpătură de mici dimensiuni în partea inferioară, astfel încât majoritatea conţinutului său s-a scurs, rămânând doar o cantitate redusă de gălbenuş, care a fost păstrată pentru viitoare analize ADN.
—
O ciocolaterie din statul american Maryland întocmește liste de așteptare pentru un nou sortiment. La mare căutare sunt cicadele – insecte care seamănă cu lăcustele, dar având gust de alune – care sunt, mai întâi congelate, apoi fierte și învelite în ciocolată. În această primăvară, roiuri imense din cicade şi-au făcut apariţia dincolo de Atlantic pentru prima dată în ultimii ani.