Cel mai puternic sector al economiei româneşti, industria auto, dă semne de declin.
60.000 de angajaţi din acest sector, adică un sfert din total, s-au reîntors în şomaj tehnic din cauza coronavirusului, scrie Ziarul Financiar.
Ileana Nicolae s-a angajat la fabrica Ford din Craiova în urmă cu un an, însă de câteva zile a rămas fără loc de muncă. Salariul ei era singurul venit din familie, iar pentru aceşti bani a făcut naveta, 30 de kilometri, zilnic, de la Balş la Craiova.
Numai de la Ford Craiova, în perioada iulie-septembrie, peste 200 de angajaţi, care au contracte de muncă pe perioadă determinată, vor fi trimişi acasă.
„A zis că asta a fost să fie, că nu mai sunt comenzi şi că nu se mai prelungesc contractele. (…) Foarte greu şi mai ales acum, pe pandemia asta, nici nu mai avem un alt loc de muncă. Am şi rate la bănci”, povesteşte Ileana Nicolae, fostă angajată Ford Craiova.
Potrivit ZF, un sfert dintre angajaţii din industria auto sunt în şomaj tehnic, iar piaţa auto europeană a scăzut cu 30% în prima jumătate a anului.
„Piaţa auto europeană deja s-a comprimat cu peste 30 de procente în prima jumătate a anului, iar trendul va continua şi în a doua parte, pentru că acei clienţi care şi-ar fi cumpărat o maşină au acum probleme financiare din cauza crizei economice provcate de pandemie. Vom vedea în continuare o scădere a pieţei auto, iar în cel mai bun caz, o stagnare, adică un volum similar în a doua jumătate a anului, cu cel din a doua jumătate a anului trecut”, spune Bogdan Alecu, jurnalist Ziarul Financiar.
14% din PIB este contribuţia sectorului auto în economie.