Bilanţul victimelor celor două cutremure şi a tsunamiului care au lovit insula indoneziană Sulawesi, săptămâna trecută, a crescut la 1.347 de morţi.
Autorităţile depuneforturi pentru a-i ajuta pe supravieţuitori, relatează Agerpres, citând DPA.
Preşedintele Agenţiei naţionale pentru intervenţie în caz de dezastru, Willem Rampangilei, a confirmat bilanţul, adăugând că cel puţin alte 113 persoane sunt date dispărute după dezastrul produs vineri.
Circa 800 de persoane sunt spitalizate cu răni grave şi peste 61.000 au fost nevoie să-şi părăsească locuinţele, a precizat agenţia.
Cele mai multe victime s-au înregistrat în oraşul Palu, capitala provinciei centrale din Sulawesi. Amploarea dezastrului nu a fost încă evaluată în alte zone afectate precum Donggala şi Sigi.
Insula a fost lovită vineri de două seisme. Cel de-la doilea, cu o magnitudine de 7,4, a declanşat un tsunami.
Autorităţile estimează că bilanţul va creşte întrucât mulţi oamenii sunt încă îngropaţi sub dărâmături în două dintre cartierele din Palu.
Supravieţuitorii care nu au primit încă ajutor sunt din ce în ce mai nemulţumiţi.
În satele de coastă din Donggala, casele au fost distruse de seism şi tsunami. Sukri, un rezident din satul Wani II, spune că nu a venit niciun ajutor din exterior pentru comunitate.
“Sper că cei din presă le pot transmite autorităţilor să vină în satul nostru”, a spus Sukri. “Nu avem nevoie doar să ne băgaţi în seamă”, a adăugat acesta, părând că abia îşi stăpâneşte nemulţumirea, potrivit dpa.
“Noi toţi cei de aici avem nevoie de ajutor. Avem nevoie de alimente, de adăpost, de tratament pentru răniţi”, a mai spus acesta.
Purtătorul de cuvânt al agenţiei pentru intervenţii în caz de dezastru, Sutopo, a recunoscut că multe persoane rămase fără adăpost nu au primit asistenţa necesară.
“Hrana este limitată, combustibilul este limitat, iar apa curată şi hainele sunt insuficiente”, a spus acesta, adăugând că s-au înregistrat situaţii în care locuitorii au atacat camioanele cu provizii destinate zonelor cel mai sever afectate. Poliţia a primit misiunea de a păzi transporturile cu alimente.
În Palu, s-au înregistrat mai multe jafuri. Cel puţin 45 de persoane au fost arestate pentru furt de televizoare, încălţăminte, un bancomat şi alte bunuri de la centrele de cumpărături din oraş, potrivit purtătorului de cuvânt al poliţiei, Dedi Prasetyo.
Preşedintele indonezian Joko Widodo a autorizat luni primirea ajutoarelor internaţionale. Cel puţin 26 de ţări şi-au oferit ajutorul, potrivit oficialilor.
Indonezia este situată pe Inelul de Foc al Pacificului, o regiune cunoscută pentru cutremurele frecvente şi erupţiile vulcanice.
O serie de cutremure care au avut loc în august au ucis peste 550 de persoane aflate pe insula turistică Lombok.
Circa 230.000 de persoane din zeci de ţări şi-au pierdut viaţa după un seism cu magnitudinea de 9,1 produs la 26 decembrie 2004 în largul insulei Sumatra, urmat de un tsunami devastator.