Confidenţialitate

Indicele ROBOR crește din nou

Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor în lei cu dobânda variabilă, a urcat marţi pe piaţa interbancară la nivelul de 2,28%, de la 2,22% cât era luni, fiind cel mai mare nivel din ultimii trei ani şi jumătate, reiese din datele Băncii Naţionale a României (BNR).

O valoare apropiată de nivelul de marţi a acestui indice a fost înregistrată în 27 octombrie 2014, respectiv 2,33%.

În ceea ce priveşte indicele la 6 luni, utilizat în calculul dobânzilor la creditele ipotecare, acesta a crescut până la 2,52%, de la nivelul de 2,49% înregistrat luni. De asemenea, ROBOR la nouă luni, care reprezintă rata dobânzii plătită la creditele în lei atrase de către băncile comerciale de la alte bănci comerciale, a crescut uşor de la 2,56% la 2,57%, iar indicele ROBOR la 12 luni a ajuns marţi la 2,62%, de la 2,60%, nivel înregistrat luni.

Conform datelor BNR, la începutul acestui an, ROBOR se situa la 2,05% în condiţiile în care, în perioada similară a anului trecut indicatorul era la 0,87%.

Indicele se stabileşte zilnic de BNR ca medie aritmetică a cotaţiilor practicate de zece bănci selectate de Banca Naţională.