Confidenţialitate

India se confruntă cu al 5-lea val de căldură din martie încoace. Temperaturile au depășit 49 de grade în unele regiuni

India e afectată de un puternic val de căldură, al cincilea din luna martie încoace. Temperatura s-a apropiat de 50 de grade Celsius în unele zone din capitala New Delhi.

Oficialii din mai multe zone ale Indiei au avertizat populația să-și ia măsuri de precauție pentru că temperaturile vor rămâne ridicate.

Cel mai mult au de suferit persoanele vulnerabile, printre care care bebelușii, vârstnicii și bolnavii cronic.

Valul de căldură intensă s-a abătut asupra nordului țării, temperaturile atingând un record de 49.2 grade celsius în unele zone din New Delhi.

La începutul acestei luni, premierul Narendra Modi le-a cerut autorităților locale să elaboreze planuri pentru a atenua impactul căldurii extreme.

Deşi valurile de căldură sunt frecvente în India, în special în lunile mai şi iunie, vara a debutat mai devreme în acest an, cu temperaturi ridicate începând din martie, când a sosit primul val de căldură.

Foto: Shutterstock