Confidenţialitate

India, a doua țară ca număr de infectări, începe vaccinarea anti-Covid | AUDIO

India, țara care ocupă locul doi la nivel mondial în ceea ce privește numărul de infectări cu noul coronavirus, va începe vaccinare anticovid pe 16 ianuarie.

Dintr-o populație de 1 miliard 300 de milioane de locuitori, India are ca obiectiv să vaccineze 300 de milioane până în iulie.

Primii care vor fi vaccinați, așa cum s-a întâmplat până acum peste tot în lume, sunt reprezentanții personalului medical și cei care lucrează în linia întâi. Vor urma persoanele de peste 50 de ani, dar și cei care au alte afecțiuni și intră în categoria de risc.

India a aprobat administrarea a două vaccinuri – cel produs de AstraZeneca în colaborare cu Universitatea Oxford, dar și unul produs de o firmă indiană Bharat Biotech.

Acesta din urmă ridică semne de întrebare specialiștilor din sănătate, chiar din India, având în vedere că nu au fost încheiate testele clinice. Reprezentanții companiei spun însă că vor încheia faza a treia până la începutul lui februarie.

Până acum, personalul medical a fost instruit în vederea vaccinării – aproape 150 de mii de persoane din 700 de districte.

În India, au fost confirmate, de la începutul pandemiei, peste 10 milioane de cazuri, iar aproape 150 de mii de oameni au murit.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.
  •  Dana Achim