Fostul consilier pentru securitatea naţională al preşedintelui american Donald Trump a pledat vinovat, recunoscând că i-a minţit pe anchetatorii FBI.
Michael Flynn a fost pus sub acuzare și prezentat în fața unui judecător de la o curte federală din Washington, în urma anchetei conduse de procurorul special Robert Mueller cu privire la ingerinţa Rusiei în prezidenţialele din 2016 şi presupusele legături între apropiaţii lui Trump şi Moscova.
”Decizia de a pleda vinovat şi acceptul de a coopera cu biroul procurorului special reflectă o hotărâre pe care am făcut-o în interesul superior al familiei şi ţării mele. Accept responsabilitatea deplină a acţiunilor mele”, a afirmat fostul consilier pentru securitate națională.
Generalul Flynn a fost inculpat pentru că a minţit despre conţinutul discuţiilor sale cu ambasadorul rus la Washington sub Barack Obama, Serghei Kisliak, în special pe tema sancţiunilor impuse Rusiei de către Statele Unite.
El este al patrulea membru din anturajul apropiat lui Donald Trump pus sub acuzare de procurorul special Robert Mueller.
La sfârşitul lunii octombrie au fost inculpați alți doi membri ai echipei de campanie a lui Donald Trump: Paul Manafort şi Richard Gates.
Cel de-al treilea, George Papadopoulos, a pledat vinovat pentru că a minţit investigatorii FBI şi a acceptat să colaboreze cu anchetatorii.
Michael Flynn a fost numit în funcţia de consilier pentru securitatea naţională în noiembrie 2016.
A fost forţat să demisioneze pe 13 februarie 2017.