Confidenţialitate

Incidente la sectiile de votare din tara

Mai mulţi cetăţeni din satul bistrițean Rusu Bârgăului au găsit, în această dimineață, pungi cu ulei, zahăr și făină. Pungile erau atârnate de porţile caselor și nu erau inscripţionate. Reprezentanții unui partid susțin că aceste cadouri electorale vin de la adversarii politici, care au negat orice implicare. În acest caz au fost sesizați polițiștii dar și Biroul Electoral Județean din Bistrița. În comuna Bucureșci din județul Hunmedoara o secție de votare a fost deschisă cu o întârziere de o oră şi jumătate. Reprezentanţii biroului local au constatat că a dispărut ştampila de control, care se aplică pe buletinele de vot şi pe procesul verbal după încheierea votului. Și în acest caz a fost anunţată Poliţia. Iar la Buzău, preşedintele unei secţii de votare din Mărăcineni a fost preluat de o ambulanță și transportat la spital, la scurt timp de la deschiderea urnelor. Acestuia i s-a făcut rău. Tot în Buzău președintele unei alte secţii de votare nu s-a putut prezenta pentru că s-a îmbolnăvit. Potrivit Biroului Electoral Județean Buzău, în nicio situație nu a fost afectat procesul electoral.