Confidenţialitate

Incidente la Curtea de Apel, unde a început Procesul Mineriadei

Incidente la Curtea Militară de Apel din București, unde a început astăzi, Procesul Mineriadei din iunie 1990.

Un bărbat a leșinat, iar peste 150 de persoane, victime sau rude, citate ca martori, nu au avut loc să intre în sala de judecată, prea mică.

Sala în care se desfăşoară procesul este neîncăpătoare pentru părţile civile citate în dosar, astfel încât oamenii au fost nevoiţi să stea afară, în frig, ei aşteptându-şi rândul să fie strigaţi de pe o listă.

Astăzi, au venit la primul termen, cel în care se analizează probele, peste 150 de oameni, din cele aproape 1.400 de victime ale Mineriadei.

La un moment dat, un bărbat a leşinat şi a fost târât câţiva metri afară şi pus pe un scaun, el revenindu-şi după câteva minute.

Bărbatul a fost transportat cu o ambulanţă SMURD la spital. Cunoscuţi ai săi spun că acesta este epileptic, are 46 de ani şi a fost operat de mai multe ori.

Peste 1.400 de oameni sunt aşteptaţi să se prezinte la proces, fiind citaţi ca părţi civile.

Dintre inculpaţi a venit doar fostul director al SRI Virgil Măgureanu, care a fost întâmpinat cu huiduieli.

“Criminalule, să faci puşcărie pentru ce ai făcut!” – i-au strigat oamenii.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Nemulţumit de modul în care se desfăşoară procesul a fost şi preşedintele Asociaţiei 21 decembrie 1989, Teodor Mărieş.

‘Am fost aşteptaţi cu poliţie militară, miliţie, cu jandarmi, cu buletinul luat, deşi este un proces public. Nu ştim câţi vor intra în sală pentru că nu au loc. Poate doamna preşedintă a instanţei nu a uitat când a spus că acest proces se va termina într-un an şi jumătate, cu termene din două în două zile”, a declarat Mărieş.

La faţa locului a fost trimis un dispozitiv de jandarmi, care încearcă să facă ordine, fiind montate şi câteva garduri de protecţie în faţa instanţei.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie urmează să înceapă marţi judecarea în cameră preliminară a dosarului “Mineriada din 13-15 iunie 1990”, în care fostul preşedinte Ion Iliescu, fostul premier Petre Roman şi fostul director al SRI Virgil Măgureanu sunt acuzaţi de infracţiuni contra umanităţii.