Confidenţialitate

Incident de securitate la Casa Albă. Un pachet suspect a fost descoperit

Secret Service, serviciul care se ocupă de securitatea demnitarilor americani, a descoperit un pachet suspect în complexul Casei Albe şi a declarat o alertă.

Secret Service a anunţat pe Twitter că, împreună cu Departamentul de Poliţie, a securizat zona din apropiere de gardul de nord al Casei Albe, unde a fost găsit pachetul.

Autorităţile nu au precizat ce a fost în pachet, dar alerta a fost ridicată.

Accesul în şi din Casa Albă nu a fost permis timp de aproape o oră, iar reporterii şi angajaţii au fost escortaţi într-o sală de conferinţă, în timp ce Peluza de Nord a fost evacuată.

Traficul pietonal pe Pennsylvania Avenue, la numerele 15-17, precum şi în Parcul LaFayette a fost restricţionat pe parcursul operaţiunii.

Preşedintele Donald Trump nu se afla la Casa Albă în momentul incidentului. El a plecat la un miting în Arizona.