Nenorocirea a avut loc în februarie 2019. Omul de afaceri Constantin Chiriță mai avea doi kilometri pînă să ajungă acasă, într-o comună aflată la cîțiva kilometri de Focșani.
În timp ce mergea cu mașina spre casă, autoturismul i-a fost lovit în trafic, intenționat. Au urmat focuri de armă trase spre autoturism, iar două dintre gloanțe l-au nimerit.
Atacatorii au fugit, fiind prinși două zile mai tîrziu în vama Nădlac, în timp ce încercau să plece din țară. Anchetatorii au pus totul cap la cap și au aflat că cei patru indivizi, din care 3 au luat parte la acțiune în mod activ, au vrut să-l jefuiască pe omul de afaceri, patron al unor case de schimb valutar, despre care aflaseră că transportă mereu sume mari de bani cu maşina personală.
Pregătirile pentru atacul dat începuseră cu o lună înainte, totul fiind premeditat.
La un an și jumătate de la momentul atacului, a venit și un prim verdict al instanței. Doi dintre făptași, judecați pentru omor calificat și o serie de alte fapte, au primit închisoare pe viață.
Un al treilea inculpat, acuzat de complicitate la omor calificat, a primit 24 de ani de închisoare cu executare, iar al patrulea, acuzat în principal de instigare la omor calificat, va sta în închisoare 27 de ani.
De asemenea, instanța i-a obligat pe cei 4 să plătească daune morale și civile familiei omului de afaceri ucis, în total peste 200 de mii de lei. Soluția data de Tribunalul Vrancea nu este definitivă.
Claudia Toader