Val de aer cald în Europa la început de an. Mai multe țări au înregistrat recorduri de temperatură în primele două zile din ianuarie.
S-a întâmplat și la noi în țară. Maximele au atins în unele zone și 21 de grade.
Mihai Huștiu, de la Administrația Națională de Meteorologie:
„Cele mai ridicate temperaturi le-am înregistrat în zona subcarpatică din sud, 21 de grade la Târgoviște, la Câmpina, la Pătârlagele, maxime de 20 de grade am avut inclusiv în zona subcarpatică a Moldovei și chiar și în nordul Moldovei, la Botoșani, temperaturi cu mult peste cele obișnuite cu peste 15 grade mai mari față de norme.”
Un record absolut de temperaturi s-a înregistrat în Valea Jiului. Dacă munții nu au mai deloc zăpadă, ghioceii au ajuns să răsară. Și, potrivit meteorologilor de la stația din Petroșani, în primele zile ale anului au fost înregistrate in zonă temperaturi record.
La Petroșani, cea mai mare temperatură a fost înregistrată în prima zi a anului, cand, potrivit meteorologilor a fost aproape 18 grade Celsius. În condițiile în care maximele perioadei sunt între 5 si minus 5 grade.
Meteorologul Daniela Suciu spune că ziua de 2 ianuarie este considerată cea mai caldă zi de ianuarie din istoria măsurătorilor la 17 stații meteorologice din România.
În următoarele zile scad treptat temperaturile în toata țara, spune meteorologul Mihai Huștiu:
„Rămânem cu un regim termic peste cel obișnuit până la finalul acestei săptămâni dar în general temperaturile nu vor mai depăși 10-12 grade izolat să mai avem până la 15 grade în extremitatea de sud-vest. Așa cum am menționat, nici măcar în weekend atunci când temperaturile vor scădea și mai mult în partea de sud și de est a țării nici atunci nu vom vorbi de un regim termic normal. Nu vorbim de gerul Bobotei, temperaturile sunt în continuare ridicate chiar și pe parcursul nopților.”