Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere a predat, joi, amplasamentul pentru demararea lucrărilor de construcție a pasajului peste DN 1A de la Mogoșoaia.
,,Este cea mai importantă lucrare pe care am început-o anul acesta în București, primul șantier care se deschide în regiunea București – Ilfov, dar vor urma și altele. În situația specială în care ne aflăm, menținem șantierele deschise și chiar vrem să le dezvoltăm pentru a susține economic România. La nivel guvernamental, menținerea șantierelor deschise reprezintă o prioritate. Am solicitat constructorilor să respecte măsurile de protecție, iar cazarea muncitorilor să se facă în zona șantierelor, în așa fel încât să evităm infectarea angajaților”, a spus Ionel Scrioșteanu, secretar de Stat în Ministerul Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor.
Prezent la eveniment, adjunctul CNAIR a spus că, deși suntem în plină pandemie de coronavirus, pe șantiere pot fi efectuate lucrări de construcție.
,,Începând de astăzi Pasajul Mogoșoaia este în termen de execuție, vorbim despre o lucrare foarte importantă ce duce la decongestionarea traficului în zona intersecției cu DN 1A a Centurii București. Considerăm ca antreprenurul are toată determinarea pentru a finaliza aceast proiect chiar înainte de termenul menționat în contract, este vorba despre 24 de luni începând de astăzi (joi – n.red.). Chiar dacă suntem în plină pandemie, pe șantiere se poate lucra cu respectarea măsurilor de protecție impuse în această perioadă. Acum suntem printre puținii care putem să mișcăm mai mult lucrurile și este vital ca proiectele noastre să continue, fiind suportul economiei naţionale în perioada de criză”, a explicat Ovidiu Barbier.
Până la începerea efectivă a lucrărilor, antreprenorul va face organizarea de șantier și se va aproviziona cu materialele necesare execuției acestora.
Contractul pentru proiectarea și construcția Pasajului de la Mogoșoaia este în valoare de 32,2 milioane de lei fără TVA.
Obiectivul de investiții “Pasaj Mogoșoaia pe Centura București peste DN 1A” este situat pe Centura București, între km 66+540 – km 67+340 include rampa de urcare (km 66+580 – km 66+810) și rampa de coborâre km (66+920 – km 67+150), pasajul superior peste DN 1A, precum și breteaua de acces 7 (km 66+870 – km 67+340) și breteaua de acces 8 (km 66+870 km 67+280).
În conformitate cu prevederile contractuale, durata de realizare a acestui contract este de 30 luni, din care 6 luni pentru activitatea de proiectare și 24 luni pentru execuția lucrărilor (de la emiterea ordinului de începere a lucrărilor și de la predarea amplasamentului către antreprenor).
Conform sursei citate, contructorul oferă de garanție a lucrărilor de 10 ani.