Pas important pentru demararea construcției spitalului regional de urgență din Cluj, de care se vorbește de ani de zile: Ministerul Sănătății a anunțat că a lansat procedura de licitație pentru desenarea proiectului tehnic necesar executării lucrărilor.
Contractul pentru serviciile de proiectare are o valoare de aproximativ 70 de milioane de lei fără TVA, iar ofertele pot fi depuse până în 17 februarie, conform platformei publice de achiziții publice.
Potrivit Ministrului Sănătății Victor Costache, câștigătorul va avea termen un an de zile de la semnarea contractului să realizeze proiectul, după care se va organiza procedura de licitație și construcția spitalului.
Spitalul Regional de Urgenţă din Cluj va avea 849 de paturi şi va deveni un centru pentru reţeaua de spitale din regiunea Nord-Vest destinat pacienţilor critici şi cazurilor complexe care necesită tehnologii şi expertiză de nivel înalt.
Spitalul va fi construit în comuna Floreşti, de lângă Cluj, pe un teren aflat în administrarea Ministerului Sănătăţii și ar urma să coste o jumătate de miliard de euro.
Banii, arată MS, ar urma să vină din fonduri externe nerambursabile și de la bugetul de stat.