Cea de-a 69-a ediție a Festivalului de Film de la Berlin debutează joi, iar România este prezentă la eveniment cu un singur lungmetraj, semnat de regizorul Marius Olteanu și inclus în secțiunea necompetițională Forum.
Lungmetrajul de debut “Monștri.” al regizorului Marius Olteanu a fost selectat în secţiunea Forum, considerată cea mai îndrăzneață a Berlinalei și care prezintă proiecte experimentale, punând accent pe avangardă, eseuri, reportaje politice, peisaje cinematografice încă necunoscute.
Deși Forum este o secțiune necompetițională, “Monștri.” este eligibil pentru premiul pentru debut acordat la Berlinale. Acest trofeu poate fi acordat unei producții de debut din competiția internațională, precum și din secțiunile Forum, Panorama, Perspektive Deutsches Kino și Generation.
Filmul, o producţie a Parada Film şi Wearebasca, prezintă o zi din viaţa a doi tineri căsătoriţi, pe care familia, societatea, prietenii par că îi iubesc când sunt împreună, dar îi judecă şi resping atunci când sunt pe cont propriu, din cauza nevoilor, convingerilor şi opţiunilor lor de viaţă. Marius Olteanu semnează atât regia, cât şi scenariul peliculei, iar din distribuţie fac parte Judith State (“Sieranevada”), Cristian Popa, Alexandru Potocean şi Şerban Pavlu (“Inimi Cicatrizate”).
Marius Olteanu mai este cunoscut pentru scurtmetrajele “Scor alb” (2015) – de la care a pornit ideea filmului “Monştri.” – şi “No Man’s Land”, care au fost selectate în peste 30 de festivaluri, printre care cele de la Busan, Tallinn, Namur, TIFF.
Pe lângă producţia românească “Monștri.”, România este reprezentată la Festivalul Internaţional de Film de la Berlin 2019 de Cătălin Cristuţiu, în calitate de monteur, şi Bogdan Georgescu, în calitate de producător creativ al producţiei argentiniano-germane “Blue Boy”, de Manuel Abrąmović, care va fi prezentată în secțiunea Berlinale Shorts, potrivit Institutului Cultural Român din capitala germană.
De asemenea, la Berlinale Talents au fost selecționați actorul Robi Urs şi producătorul Bogdan Crăciun, iar Centrul Naţional al Cinematografiei organizează standul românesc de la European Film Market. Aceasta este prima piață importantă de profil a anului, unde producătorii, distribuitorii, cumpărătorii, vânzătorii, finanțatorii și reprezentanții televiziunilor, industriei de home entertainment şi noilor media se informează cu privire la cele mai recente producții, urmăresc evoluția industriei cinematografice la nivel mondial şi stabilesc noi contacte de afaceri.
Cea de-a 69-a ediție a Festivalului de Film de la Berlin va avea loc în perioada 7 – 17 februarie.
Din cele 17 filme din competiție, șapte sunt regizate de femei.