Confidenţialitate

Începe demolarea celebrului stadion italian “San Siro”

Demolarea unuia dintre cele mai cunoscute stadioane de fotbal ale lumii – “San Siro” din Milano, va începe în curând.

Anunțul a fost făcut de Comisia regională pentru patrimoniu cultural din Lombardia, ultimul for care trebuia să își dea acordul pentru începerea lucrării la o nouă arenă.

Stadionul de 83.000 de locuri găzduiește cele două mari rivale concitadine: AC Milan și Internazionale Milano.

De aceea, acesta are două nume oficiale. Când pe el joacă AC Milan se numește “San Siro”, iar când evoluează Inter, poartă denumirea “Giuseppe Meazza“.

Supranumit și “Scala del Calcio“, a fost construit în 1926 și a găzduit meciuri din mai multe turnee finale, printre care Cupa Mondială din 1934, Euro 1980 sau Cupa Mondială din 1990.

Noua arenă milaneză va fi mai mică, având doar 60.000 de locuri, dar va fi deținut tot în coproprietate de cele două cluburi. AC Milan este patronată de fondul american de investiții Elliot, iar Inter Milano de compania chineză Suning.

Arena va fi mult mai modernă și va costa aproximativ 1,2 miliarde de euro.