Îndrăgita soprană, numită de curând cetățean de onoare al Bucureştiului, va concerta alături de Filarmonica ‘George Enescu’ şi de tenorul Teodor Ilincăi.
Dirijorul spectacolului va fi maestrul american Eugene Kohn, cu care Angela Gheorghiu concertează încă de la începutul carierei sale.
Concertul va începe la ora 20.30, intrarea publicului fiind permisă de la ora 18.30, la porţile de acces din bulevardul Libertăţii.
Accesul în zona special amenajată cu locuri se va face în limita numărului de 10.000 de scaune disponibile.
Pentru evitarea aglomeraţiilor la porţile de acces, organizatorii recomandă spectatorilor să vină din timp la concert, însă nu înainte de ora 18.30.
Toţi participanţii la eveniment trebuie să aibă asupra lor un act de identitate.
Accesul persoanelor cu vârsta cuprinsă între 7 şi 14 ani se va face numai cu însoţitor, care poate atesta pe baza unui document (carnet de elev, paşaport sau orice document cu poza minorului) vârsta acestuia. Din cauza zgomotului foarte puternic şi a efectelor speciale din cadrul spectacolului, organizatorul nu recomandă prezenţa în cadrul evenimentului a copiilor sub 14 ani. Accesul persoanelor cu vârsta cuprinsă între 14 – 18 ani se va face numai pe baza unui act de identitate. Accesul minorilor sub şapte ani este strict interzis.
Nu va fi permis accesul cu droguri, aparate pirotehnice, sticlă, obiecte contondente, cuţite, umbrele, material explozibil, toxic sau inflamabil, obiecte care îi pot răni pe ceilalţi, cuţite, spray paralizant, lanţuri sau alte obiecte care reprezintă pericol public. De asemenea, participanţii nu pot intra cu mâncare sau cu lichide de orice fel în zona amenajată a evenimentului.
În zonă vor fi aplicate câteva restricţii de circulaţie, pe 15 septembrie, în intervalul orar 16.00 – 00.00, pe bulevardul Unirii (tronsonul cuprins între bd I.C. Brătianu şi Piaţa Constituţiei) şi bulevardul Libertăţii (tronsonul cuprins între bd. Naţiunile Unite şi Calea 13 Septembrie).
Organizatorul recomandă folosirea mijloacelor de transport în comun pentru a evita aglomerarea traficului.
DJ-ul român Paul Damixie, cunoscut internaţional pentru remixul piesei ‘Hello’ a cântăreţei britanice Adele, va deschide evenimentul de sâmbătă seară, la ora 17.30. De la ora 19.30, trupa de retro-electro Moonlight Breakfast va urca pe scenă cu un “show complex” din cadrul căruia nu vor lipsi proiecţiile 3D, cu elemente vizuale abstracte şi fragmente video. Începând cu ora 21.00, înaintea concursului de 3D video mapping, trupa americană de muzică instrumentală Pink Martini, alături de solista Storm Large, vor susţine un concert în Piaţa Constituţiei.
Concursul internaţional de 3D video mapping – iMapp Bucharest, organizat pentru al patrulea an consecutiv, este unul dintre cele mai mari spectacole multimedia de 3D video mapping din lume, o competiţie care a devenit un subiect de referinţă pentru artiştii din industria audiovizuală internaţională.
Duminică, tânăra artistă de indie-pop, Irina Rimes, va da startul unui concert maraton de cinci ore, începând cu ora 18.00, în Piaţa Constituţiei. Seara va continua cu The Motans, trupa Vunk – de la ora 19.20, urmată de Voltaj, care va urca pe scenă de la 20.10. De la ora 21.00, scena va aparţine trupei Holograf, iar la ora 21.50 va începe ultimul concert al serii, susţinut de Delia & Band.
Accesul la toate evenimentele din cadrul Zilelor Bucureştiului va fi liber.
A III-a ediţie a Kids City este eveniment dedicat copiilor, care include ateliere de creaţie, jonglerii, spectacole de magie, muzică, dans, piese de teatru, stand-up comedy.
În zona Foişor, zilnic, vor avea loc spectacole de magie oferite de animatori, muzică şi dans alături de micii artişti de la Palatul Naţional al Copiilor. În fiecare zi, pe scenă vor urca şi artişti consacraţi: Gaşca Zurli, Andra Gogan (vocea Sofiei), Alina Sorescu şi “Picii lu’ Soreasca”, Daniela Nane, Nea Alecu şi mulţi alţii.
Festivalul va începe vineri, de la ora 17.00, iar în zilele de sâmbătă şi duminică se va desfăşura în intervalul orar 10.00-22.00.