Confidenţialitate

Încep înscrierile la Rabla Plus. Șoferii nu trebuie să caseze o mașină veche

Începând de luni și până pe 28septembrie, șoferii interesați se pot înscrie în programul Rabla Plus.

Cei interesaţi pot să își cumpere mașini electrice cu ecobonusuri de la stat atât persoanele fizice cât și firmele.

Spre deosebire de programul Rabla, unde se duce o mașină la casare, la Rabla Plus nu e nevoie de distrugerea unui autoturism vechi pentru a primi bani pentru unul nou.

Prin Rabla Plus se pot cumpăra mașini noi, ce nu au mai fost înmatriculate niciodată și care sunt prevăzute cu un sistem de propulsie electric hibrid (plug-in) sau pur electric.

Avem un buget aprobat de Guvernul României de 120 de milioane de lei. În acest caz, se acordă două tipuri de ecotichete: unul de 45.000 lei, deci 10.000 de euro, dar nu mai mult de 50% din preţul de comercializare, pentru achiziţionarea unui autovehicul nou pur electric. În acelaşi timp, oferim un ecobonus de 20.000 de lei, adică aproximativ 5.000 de euro), dar nu mai mult de 50% din preţul de comercializare, pentru achiziţionarea unui autovehicul nou electric hibrid cu sursă de alimentare externă, care generează o cantitate de emisii de CO2 mai mică de 50 g/km. Pentru acest an, estimăm că se vor cumpăra prin Programul “Rabla Plus” un număr de 2.000 de maşini electrice“, expălica recent ministrul Mediului, Grațiela Gavrilescu.

Față de ediția de anul trecut, pe segmentul ‘Rabla Plus’ sunt prevăzute o serie de modificări anul acesta.

Solicitantul -persoană fizică poate achiziţiona, pe parcursul unui an calendaristic, un singur autovehicul nou în cadrul Programului, beneficiind de un ecotichet iar producătorii validaţi au obligaţia de a introduce în aplicaţia informatică, în termen de 10 zile de la emiterea facturii, informaţiile privind achiziţia autovehiculului nou.

Pe de altă parte, persoanele juridice pot înmatricula autovehiculele noi cumpărate prin program în termen de 90 de zile de la data emiterii facturii de achiziţie ȘI au interdicţie de înstrăinare a autovehiculelor achiziţionate prin “Rabla Plus” pentru o perioadă de un an de la emiterea facturii.

Autorităţile şi instituţiile publice, indiferent de sistemul de finanţare şi subordonare, pot achiziţiona, prin Programul “Rabla Plus”, autoturisme ecologice noi la o contravaloare în lei de maximum 35.000 de euro (fără TVA) pentru fiecare maşină, sumă aproape dublă faţă de cea stabilită anterior, de 18.000 de euro (inclusiv TVA).