Confidenţialitate

Încep demolările imobilelor aflate pe traseul Pasajului Domneşti

Procesul de demolare a construcţiilor amplasate pe culoarul de expropriere aferent Pasajului Domneşti, aflate pe raza Unităţii Administrativ Teritoriale Bragadiru, începe în data de 3 mai, anunţă Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere.

Proprietarii construcţiilor au fost notificaţi încă de anul trecut că sunt supuşi procedurii de expropriere, iar la începutul acestui an sumele cuvenite au fost depuse în conturile deschise la CEC, pe numele acestora, așa cum prevede legea, notează Agerpres.

În cazul în care anumiţi proprietari vor refuza să părăsească imobilele, CNAIR SA se va vedea nevoită să apeleze la măsura legală a executării silite. Astfel de situaţii ar duce însă la perturbarea construcţiei Pasajului Domneşti, proiect de utilitate publică, destinat decongestionării traficului rutier pe centura Capitalei şi pe ruta Prelungirea Ghencea-Domneşti, susțin reprezentanții CNAIR.

Pasajul suprateran de la Domneşti, configurat sub formă de sens giratoriu suspendat, va fi construit la intersecţia dintre strada Prelungirea Ghencea – DJ 602 şi Centura Bucureşti şi are ca scop fluidizarea traficului rutier în zonă.

Construcţia acestui pasaj, cu o lungime de 374 de metri, va costa peste 91 de milioane de lei, fără TVA, şi are ca termen de finalizare 24 de luni de la începerea lucrărilor.