Douăzeci de persoane au fost audiate, sâmbătă, la Poliţia Capitalei, în dosarul penal deschis în urma incendiului din Clubul Bamboo, audierile urmând să fie reluate duminică, potrivit unor surse judiciare.
Audierile vor fi reluate duminică dimineaţă.
Conform unor surse judiciare, au fost audiate 20 de persoane – administratorul şi angajaţi ai localului.
Parchetul Tribunalului Bucureşti a anunţat sâmbătă dimineaţă că în urma incendiului din club a fost începută urmărirea penală într-un dosar penal privind infracţiunea de distrugere din culpă (având ca urmare vătămarea mai multor persoane), cercetările fiind făcute de doi procurori criminalişti din cadrul Secţiei de urmărire penală şi de ofiţeri din cadrul Serviciului Omoruri.
“Sunt solicitate de la instituţiile abilitate relaţii privind societatea comercială care deţine clubul în cauză (autorizaţii de funcţionare, avize, rapoarte de control). La momentul actual, se efectuează audieri în vederea stabilirii circumstanţelor în care s-a produs incendiul şi este verificată starea persoanelor internate în urma incidentului”, arăta Parchetul.
În urma incendiului din Clubul Bamboo la spitalele din Capitală au ajuns 44 de persoane, dintre care sâmbătă seară mai sunt internate cinci.
Incendiul din Clubul Bamboo a fost anunţat la dispeceratul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă la ora 03.32, iar primele echipaje de intervenţie au ajuns la faţa locului la ora 03.47, potrivit Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU).
La locul incendiului au fost mobilizate 29 de autospeciale de stingere a incendiilor, patru autospeciale de intervenţie la înălţime, 28 de echipaje SMURD de prim ajutor şi terapie intensivă mobilă, 26 de ambulanţe ale Serviciului de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov, un punct de comandă mobil, patru autospeciale pentru transport personal şi victime multiple, un echipaj de scafandri cu barcă, două spitale mobile, trei autospeciale de descarcerare.
În total, peste 260 de pompieri au intervenit, timp de peste şase ore, pentru stingerea incendiului violent, care a cuprins o suprafaţă de aproximativ 3.000 pătraţi, distrugând clubul în totalitate.