UPDATE: ora 15
Numărul persoanelor rănite în atacul cu bombă, vineri dimineaţa, la metroul din Londra, a crescut la 22, au anunţat oficiali britanici în domeniul sănătăţii, relatează The Associated Press.
Optsprezece persoane au fost conduse la spital cu ambulanţa, iar alte patru s-au prezentat ele însele la spitale.
Niciunul dintre răniţi nu prezintă răni grave sau care să le pună viaţa în pericol.
Pacienţii sunt trataţi la patru spitale şi clinici la Londra, a anunţat Serviciul Naţional britanic de Sănătate (NHS).
Poliţia a anunţat că explozia de la Parsons Green a fost cauzată de un dispozitiv exploziv improvizat.
Incendiul de vineri dimineaţa, într-o garnitură de metrou, în staţia Parsons Green, în sud-vestul Londrei, a fost cauzat de detonarea unui dispozitiv exploziv improvizat, anunţă Poliţia, relatează The Associated Press.
Poliţia anunţă că este vorba despre un incident terorist, care este anchetat de unitatea de luptă împotriva terorismului din cadrul Poliţiei Metropolitane.
Optsprezece persoane au fost conduse la spitale în urma incendiului de vineri dimineaţa de la staţia de metrou Parson Green, în sud-vestul Londrei, pe care poliţia britanică a catalogat-o drept un atac terorist, a anunţat Serviciul de Ambulanţă al Londrei.
Niciuna dintre persoane nu a fost rănită grav şi nu se află în pericol de moarte.
Prezenţa poliţiei în capitala britanică va creşte, pe timpul investigării incidentului.
Poliţia nu a oferit niciun detaliu despre eventuali suspecţi.