Confidenţialitate

Dâmbovița: Incendiu izbucnit la vagonul unui tren personal. 30 de pasageri s-au autoevacuat | AUDIO

Un incendiu a izbucnit miercuri la un tren personal care se afla în apropierea gării Văcărești din județul Dâmbovița. Focul s-a manifestat la sistemul de cuplare între locomotivă și vagon.

Radu Popescu, purtător de cuvânt al ISU Dâmbovița, pentru Europa FM: Din fericire, nu au fost persoane rănite, iar incendiul a fost stins de pompieri

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

„În jurul orei 09:43, am fost solicitați să intervenim în cazul unui incendiu produs la un vagon al unui tren personal în comuna Văcărești. A intervenit Detașamentul de Pompieri Târgoviște cu trei autospeciale de stingere cu apă și fum, o autospecială de descarcerare și un echipaj SMURD. La fața locului, echipajele de intervenție au constatat faptul că incendiul se manifesta la sistemul de cuplare și transmisie între locomotivă și vagon. În vagon, la momentul sosirii echipajelor nu se aflau persoane. Toți pasagerii, aproximativ 30, s-au autoevacuat în siguranță. În continuare, s-a acționat pentru localizarea și lichidarea incendiului – incendiul fiind în aceste momente lichidat”, a transmis pentru Europa FM Radu Popescu, purtător de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Dâmbovița.

Pompierii încearcă acum să afle din ce cauză a izbucnit incendiul.

Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Citește și: CFR: Traficul feroviar a fost reluat pe relația Craiova-Calafat, după ce un tren Regio s-a defectat