UPDATE 2: Potrivit Poliţiei Române, incendiul este lichidat în mare parte, se mai acţionează doar localizat, fără a mai fi impuse restricţii de circulaţie.
Circulaţia rutieră a fost reluată pe ambele sensuri de mers ale Centurii Bucureşti, la kilometrul 27+300 de metri, în zona incendiului produs miercuri la Remat Glina, în judeţul Ilfov.
Nu au fost înregistrate creșteri ale concentraţiilor de particule sau de dioxid de azot, informează și Garda de Mediu, care mentioneaza ca a ajutat faptul ca vânt bate din Sud Vest spre Nord Est.
UPDATE: Polițiștii rutieri informează șoferii că traficul se deviază prin București și prin DN3.
Un incendiu puternic a izbucnit, miercuri, în Glina, într-o zonă în care sunt depozitate și reciclate caroserii de autoturisme.
Incendiul se manifesta pe 1000 mp, fără posibilități de propagare, transmit autoritățile.
Mai multe caroserii de autoturisme și material lemnos au luat foc, marți după-amiază, anunță autoritățile. Acționează 9 autospeciale de stingere.
Sunt degajări mari de fum, motiv pentru care autoritățile recomandă evitarea zonei pentru a facilita deplasarea autospecialelor de intervenție.
Intervenim pentru stingerea unui incendiu produs la un centru de colectare și reciclare deșeuri în apropiere de localitatea Glina. Din informațiile preliminare, ard caroserii de autoturisme și material lemnos, cu intensitate foarte mare a flăcărilor, dar și a fumului degajat și în acest moment acționează 9 autospeciale de intervenție”, ne-a declarat Daniel Vasile, purător de cuvânt ISU.
Sursă foto: ISU