Confidenţialitate

Incendiul pe vaporul din șantierul naval din Midia, soldat cu 4 morți, a fost lichidat | VIDEO | FOTO

A fost alertă în Șantierul Naval Midia. Patru persoane au decedat în urma unui incendiu izbucnit la o navă aflată în reparații. Incendiul a izbucnit la compartimentul motoare al navei, iar muncitorii surprinși acolo nu au mai putut ieși din vapor.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

ISU Dobrogea a trimis spre locul incendiului 7 mașini de stingere, o autoscară, 2 ambulanțe SMURD, o unitate de Terapie Intensivă Mobilă și o autospecială pentru transport personal și victime multiple. Incendiul se manifesta puternic la compartimentul motoare al navei sub pavilion Belize, aflată în reparații.

Angajații șantierului s-au anunțat unii pe alții.

Marius, care avea trei colegi ce munceau în sala motoare, a aflat că incendiul a izbucnit: „De la un scurtcircuit. Pe navă erau fire desfăcute în zona motoarelor, la valvule. Dacă nu aveam concediu acum, eram și eu. Niciodată nu au fost probleme de genul acesta. A mai luat foc acum un an o navă, dar din cauza gazelor.”

Pompierii au acționat răcorind pereții navei, pentru a continua căutările. La trei ore după prima scânteie, au găsit cadavrele a patru muncitori.

Focul ar fi izbucnit din șantina navei și a produs un fum foarte gros, care i-a blocat pe muncitori înăuntru.

Având în vedere că nava este considerată teritoriu străin, ancheta va fi efectuată de către Poliția de Frontieră, sub coordonarea Parchetului. ITM efectuează propria anchetă.

UPDATE 17:38. Incendiul a fost lichidat

Incendiul a fost lichidat cu ajutorul instalațiilor fixe de CO2 din cadrul navei.

UPDATE 17:37. Și celelalte 2 victime au murit

Toate cele 4 victime au murit.

UPDATE 16:58. 2 oameni au murit

Doi oameni au murit în urma incendiului care a izbucnit pe un vapor în șantierul naval din Midia.

UPDATE 16:01. Se continuă răcirea perimetrală a pereților navei și se reiau căutările persoanelor posibil surprinse de foc

Salvatorii caută în continuare persoanele care ar fi putut fi surprinse de incendiu.

Știre inițială

5 mașini de stingere, o autoscară, două echipaje SMURD și o autospecială pentru transport victime multiple au fost trimise la locul incendiului.

ȘTIRE ÎN CURS DE ACTUALIZARE

Sursa foto: ISU Dobrogea

Sursa video: ISU Dobrogea

Citește și: Ministrul Sănătății explică de ce nu a luat măsuri la „Sf. Pantelimon”: Sunt 3 entități care nu au găsit nereguli în modul de administrare sau de acordare a serviciului medical. Nu puteam să am o altfel de opinie | AUDIO