Confidenţialitate

Incendiu la o școală din Capitală | AUDIO

Un incendiu de proporții a cuprins, în noaptea de duminică spre luni, acoperișul Școlii nr. 124 din sectorul bucureștean 5.

Alertate de locatari ai blocurilor învecinate, în jurul orei 3.00, 20 echipaje de pompieri au fost mobilizate la fața locului, alături de echipe SMURD.

Potrivit lui Adrian Marin, purtător de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență București-Ilfov, o parte a acoperișului din lemn s-a prăbușit. Unitatea de învățământ nu avea autorizație ISU.

Nu sunt victime.

ACUALIZARE 09:09: Inspectoratul Școlar al Municipiului București anunță că elevii școlii vor fi relocați în unitățile școlare din apropiere, încă de marți, când se reiau cursurile.

Prioritate vor avea copiii din clasele pregătitoare și cei din clasele a VIII-a, a declarat purtătorul de cuvânt al ISMB Marian Banu.

Cauzele izbucnirii flăcărilor, care s-au extins cu repreziciune, nu sunt cunoscute pentru moment.

Elevii sunt liberi luni, aflându-se în minivacanța de Rusalii.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.