400 de elevi și 25 de cadre didactice de la o școală din orașul Hațeg, județul Hunedoara, au părăsit incinta unității de învățământ după ce la un chioșc din curtea școlii a izbucnit un incendiu. Cauza probabilă a incendiului ar fi un scurtcircuit electric.
Elevii și cadrele didactice de la Școala Generală Nr. 2 din orașul Hațeg se aflau în unitatea de învățământ, la cursuri, când la chioșcul din incinta curții a izbucnit un incendiu.
Potrivit ISU Hunedoara, cadrele didactice au încercat să stingă incendiul cu ajutorul câtorva stingătoare cu pulbere, însă focul se manifesta cu violență și a fost imposibilă lichidarea acestuia în fază incipientă.
De aceea, la fața locului au intervenit pompierii, cu o autospecială de primă intervenție și comandă, două autospeciale de lucru cu apă și spumă, și un echipaj SMURD.
Pe timpul intervenției aproximativ 400 de elevi și 25 profesori au fost nevoiți să iasă de urgență din clădire. Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Hunedoara spun că evacuarea elevilor, coordonată de profesori, a fost foarte bine organizată și nimeni nu a fost rănit.
Sursa foto: ISU Hunedoara
Citește și: Brașov: Un tânăr care și-a alimentat mașina 6 luni fără să plătească, reținut de polițiști | AUDIO