Incendiul a avut loc pe strada Heliade între Vii din Capitală.
Până în acest moment nu există date privind eventuale victime, potrivit purtătorului de cuvânt al ISU București-Ilfov, Daniel Vasile.
Acesta a precizat, că, în total, sunt afectate patru proprietăţi.
“Arde în interiorul podurilor, fără flacară vizibilă din exterior. Imobilele sunt lipite între ele”, a declarat Daniel Vasile.
Pentru stingerea incendiului au fost trimise la faţa locului şapte maşini de pompieri.