Panică pentru locuitorii unui bloc situat pe Șoseaua Giurgiului din Capitală: un incendiu a izbucnit la etajul 7 al blocului, iar locatarii au ieșit repede în stradă, alții au fost evacuați de pompieri.
Nu sunt victime, dar două persoane au suferit atac de panică, a spus la Europa FM Ana Covașniuc, purtătoare de cuvânt a ISU București, care a precizat că incendiul a fost stins.
”Am fost solicitați să intervenim pentru stingerea unui incendiu produs la balconul unui apartament situat la etajul 7 al unui bloc de pe Șoseaua Giurgiului. Incendiul s-a manifestat cu degajări mari de fum, pe o suprafață de aproximativ 15 metri pătrați. S-au autoevacuat 10 persoane, 7 persoane au fost evacuate, două persoane au nececistat îngrijiri medicale la fața locului, acestea prezentând atac de panică. Au intervenit 5 autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autospecială de intervenție și salvare de la înălțime, o autospecială de descarcerare, detașamentul special de salvatori și două ambulanțe SMURD, a spus Ana Covașniuc.
Pompierii urmează să stabilească din cauză a izbucnit incendiul.
Primăria sectorului 4 anunță că familia afectată de incendiu va fi sprijinită financiar pentru refacerea locuinței.
(Fotografii: ISU București)