Grecii de pe insula Evia încep să se reîntoarcă la casele arse sau afectate grav de incendiul care a făcut vestul teritoriului să arate ca după apocalipsă.
Trimisul ziarului Libertatea în zonă, reporterul Maria Andrieș, a povestit în emisiunea Deșteptarea, că cenușa a ajuns mare, iar valurile o aduc acum la țărm.
”Este cenușă de brad la malul mării pentru că Evia are un relief spectaculos, muntele dă direct în mare, vântul a purtat cenușa în mare, valurile o poartă la țărm, în loc de algele pe care le vezi la noi, pe litoral, ai ace de brad arse, cenușă. Focul a ajuns în mare. În Atena miroase a brad ars, asta miroase în toată zona”.
Maria Andrieș de la Libertatea mai spune că grecii afectați de incendiile din Evia sunt dezamăgiți de felul în care au intervenit pompierii greci.
”Ei oscilează între recunoștința față de pompierii din alte țări care au venit să-i ajute și furia față de autoritățile elene. Spun că au prea puțini pompieri, nu monitorizează eficient, nu investesc suficient în tehnică. Am vpzut cisterna pompierilor eleni ruginită, pe când autospecialele noastre sunt nou-nouțe.”