Veste proaspătă de la Curtea de Apel București : șeful statului major al Bazei de Administrare a Jandarmeriei, Daniel Preoteasa, a fost arestat preventiv în dosarul de cămătărie deschis de DIICOT în care și şeful bazei, Marian Corcodel, a fost arestat vineri seara.
Conform procurorilor, începând cu anul 2011, colonelul Marian Corcodel, comandantul Bazei de Administrare a Jandarmeriei ar fi dat subordonaților împrumuturi între câteva sute de euro şi cîteva zeci de mii de euro, la dobânzi cuprinse între 10 şi 20% din valoarea împrumuturilor.
Dacă debitorii nu mai puteau plăti, erau executaţi silit.
La nivelul Bazei de Administrare a Jandarmeriei era răspândită expresia «are cardul la Corcodel» -despre cei îndatorați financiar, sau «Banca Română de Comerţ Corcodel»”, se arată într-un comunicat al DIICOT.
De asemenea, Corcodel ar fi cerut în mod repetat unor subordonaţi să fure importante cantităţi de motorină de la staţia de carburant a parcului auto al unităţii.