Confidenţialitate

Încă un deces la Institutul Marius Nasta

Una dintre cele două persoane cu acinetobacter internate la Institutul de Pneumoftiziologie “Marius Nasta” a decedat, a informat managerul unităţii medicale, Beatrice Mahler.

Astfel, numărul persoanelor decedate care au avut acinetobacter se ridică la patru.

Inspectorii sanitari au decis săptămâna trecută sistarea activităţii blocului operator şi a secţiei ATI (postoperator) din cadrul Institutului Naţional de Pneumoftiziologie “Marius Nasta”.

Potrivit MS, măsura a fost luată după ce rezultatele probelor prelevate în cadrul autocontrolului din data de 12 februarie au fost neconforme, la fel ca şi cele ale probele recoltate în data de 13 februarie de către reprezentanţii DSPMB din unitatea respectivă.