Încă un copil diagnosticat cu sindrom hemolitic uremic va fi externat din spitalul Marie Curie. Este vorba despre un băiețel de 10 luni, care timp de două săptămâni, a făcut dializă.
La o lună de la debutul crizei copiilor diagnosticați cu sindrom hemolitic uremic, șase pacienți încă se mai află internați aici.
Șefa secției de nefrologie, medicul Mihaela Bălgrădean spune că în general, evoluția pacienților internați la începutul perioadei este bună, în timp ce evoluția celor internați săptămâna trecută încă nu poate fi anticipată în totalitate.
”Cinci dintre aceștia sunt pe secția de nefrologie, dintre care unul va pleca acasă, deci vor rămâne patru, și un pacient se află la Terapie Intensivă. Dintre aceștia patru care vor rămâne la nefrologie, trei fac dializă peritoneală, iar cel de-al patrulea probabil că va pleca mâine acasă. Lucrurile merg bine și foarte bine pentru cei mai vechi, sigur mai puțin bine pentru ultimii veniți.”, a spus Mihaela Bălgrădean.
Dintre pacienții care rămân internați, un copil are probleme grave neurologice, spune medicul Mihaela Bălgrădean. E vorba de copilul din Mioveni
“S-au înregistrat complicaţii neurologice care sunt departe de a fi stopate, evoluţia lui este încă gravă. Este staţionar din punct de vedere al parametrilor hemodinamici, nu este intubat, însă din punct de vedere nerologic nu putem încă spune cum va evolua, nici ca prognostic vital şi nici ca prognostic al sechelelor ce se pot înregistra mai târziu, după ce această boală ca fază acută va fi vindecată. Nu avem încă argumente suficiente pentru a spune că această evoluție neurologică care s-a înregistrat progresiv de la debutul bolii este acum oprită. Acest lucru nu-l poate spune niciun examen clinic, nici niște examene paraclinice. Este vorba de lanțul evolutiv al bolii în mecanismele acestea combinate de inflamații și microtromboze.”, a precizat medicul Mihaela Bălgrădean.