Confidenţialitate

Încă o handbalistă de top la CSM București. Cristina Neagu va juca alături de căpitanul naționalei Franței

CSM București pregătește un nou transfer de marcă. Căpitanul naționalei Franței, Siraba Dembele, va juca din sezonul viitor alături de Cristina Neagu, anunță presa franceză.

Campioană mondială și europeană cu reprezentantiva din Hexagon, Dembele nu a mai jucat de aproape un an.

Extrema stângă de la Toulon a născut în noiembrie iar acum a revenit la antrenamente cu obiectivul de a prinde din nou naționala, în vederea Jocurilor Olimpice de la Tokyo.

Ea mai are contract cu formația franceză până în 2021, însă potrivit L’Equipe s-a înțeles cu CSM și va veni la vară la București.

Va fi a patra experiență într-un campionat străin pentru Siraba Dembele, care a mai jucat în Danemarca, Macedonia și Rusia.