Confidenţialitate

Noi medalii pentru România la Europenele de Haltere

Loredana Toma a cucerit aurul și Irina Lepșa argintul, la stilul smuls, la Campionatul European de Haltere de la Izvorani.

Ambele sportive române au concurat la categoria 63 de kilograme, iar a 3-a s-a clasat Irene Martinez din Spania.

Loredana Toma, de trei ori campioană mondială anul trecut, a ridicat mai întâi 100 de kilograme, a reușit și la 105 kilograme, dar a ratat încercarea la 110.

Irina Lepșa s-a oprit la 97 de kilograme, după ce mai ridicase 92 și 95 de kilograme.

România a adunat până acum 13 medalii la competiția continentală de la Izvorani, dintre care alte 3 de aur, cucerite de Elena Andrieș la 48 de kilograme.

Concursul se va încheia duminică și va fi al treilea organizat în România, după cele din 1972 și 2009.