O nouă tranșă de vaccin Pfizer sosește mâine în țară, au anunțat reprezentanții Comitetului Național de Coordonare a Vaccinării.
Cele 511.290 de doze vor fi livrate pe cale aeriană și vor ajunge pe aeroporturile din Otopeni, Cluj-Napoca și Timișoara.
La București vor rămâne 146.250 de doze; la Brașov ajung 64.350 de doze; Clujul primește 62.010 de doze, Constanța 74.880 de doze; la Craiova merg 54.990 de doze, la Iași 58.500 de doze iar la Timișoara: 50.310 de doze.
Până la acest moment, România a recepționat 3.886.019 doze de vaccin produse de compania Pfizer, iar 3.362.997 au fost deja utilizate pentru imunizarea populației.