Confidenţialitate


Încă 4 militari români au fost răniți în Afganistan


Patru militari români de la Batalionul Vânători de Munte din Curtea de Argeș au fost răniți în această dimineață în timpul unei misiuni de patrulare în Afganistan.

Militarii se aflau la aproximativ opt kilometri Sud-Est de Baza militară de la Kandahar, când aproape de ei a explodat o mașină capcană.
În urma atacului, militarilor li s-a acordat primul ajutor la faţa locului şi au fost transportaţi la spitalul din Kandahar, unde se află internaţi în stare stabilă. În funcție de evoluția lor medicală, militarii vor fi transferați fie în Germania, acolo unde de obicei sunt tratați militarii NATO răniți grav,  fie în România.   Dacă starea le va permite, ei ar putea chiar să își continue misiunea în Afganistan.

Ministrul Apărării Naționale, Mircea Dușa, declară la Europa FM că militarii au suferit răni mai ales la picioare.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

 

Până acum, peste 20 de militari au murit și peste 150 au fost răniți în misiunile Armatei Române din Irak și Afganistan.


Ultimele stiri
Obiceiuri de Crăciun, în Transilvania. „Ce presupune „Colinda de ceată bărbătească”, inclusă în patrimoniul mondial UNESCO în 2013…

Studiu: Șase din zece români declară că depășesc bugetul alocat pentru Sărbători. Generația care economisește mai mult |…

Tradiții de Crăciun în Maramureș: Brondoșii de Cavnic, obicei unic în țară, prin care sunt alungate spiritele rele…

STUDIU: De sărbători, Generația Z preferă momente autentice alături de familie și prieteni | AUDIO

Colindul dubaşilor, unul din cele mai vechi obiceiuri de Crăciun din Banat | AUDIO

Cele mai bune filme pe care să le vezi de Crăciun | VIDEO

În Bucovina, măștile populare animă aproape toate obiceiurile de iarnă

Obiceiuri de Crăciun în Muntenia. Brezaia și jocul ursului

Obiceiuri de Crăciun, în Moldova. Îmblânzirea anului ce vine și a „Urșilor de la Comănești”. Alungarea duhurilor rele…

Obiceiuri de Crăciun, în Crișana. Prin ce se deosebește Turca din Bihor față de cea din alte zone…